Acum 48 ani, ”tricolorii” reveneau la un Mondial după o lungă perioadă de absență. România urma să joace în ”Grupa Leilor”, cu Brazilia (câștigătoarea edițiilor din 1958 și 1962), Anglia (campioana en-titre) și Cehoslovacia (finalistă în 1934 și 1962). Dar până să-i înfrunte pe Bobby Charlton, Bobby Moore, Pele, Jairzinho sau Carlos Alberto, elevii lui Angelo Niculescu au trăit o adevărată spaimă în zborul spre Ciudad de Mexico. Episodul este povestit chiar de selecționerul României la acea vreme.
Legende
Avionul, mijlocul de transport care îl îngrozea pe Dobrin: ”Când urcă, pare un condamnat dus la eșafod”
Deși au trecut mai bine de 10 ani la dispariția sa, Nicolae Dobrin continuă să fie reprezentativ pentru fotbalul românesc. Driblingurile derutante, pasele precise și golurile spectaculoase – atât la FC Argeș, cât și la echipa națională – i-au adus renumele de ”Prințul din Trivale”. Despre Dobrin s-ar putea scrie sute, chiar mii de pagini, și tot nu ar fi de ajuns pentru a povesti cariera sa remarcabilă.
Povestea celor 19 selecționate cu o singură participare la Mondial | Kuweit, naționala pregătită de un viitor campion al lumii
În 1981, Kuweit s-a calificat în runda finală a preliminariilor pentru Spania 1982, după trei succese categorice cu Thailanda (6-0), Malaezia (4-0) și Coreea de Sud (2-0). ”Valul Albastru”, așa cum i se mai spune naționalei de fotbal din Kuweit, a picat apoi într-o grupă cu Noua Zeelandă, China și Arabia Saudită.
Povestea celor 19 selecționate cu o singură participare la Mondial | Germania de Est și victoria surprinzătoare cu sora sa, RFG
Alături de aurul obținut la JO din 1976 și de argintul de la JO din 1980, participarea la Mondialul din 1974 este un alt moment important din istoria naționalei est-germane. Calificarea a venit în detrimentul României, care terminase la doar un punct de prima poziție. Elevii lui Angelo Niculescu au făcut o campanie eroică, dar egalul cu Finlanda (1-1), din prima etapă, și eșecul de la Leipzig (0-2) cu RDG (Republica Democrată Germană) i-au făcut pe ”tricolori” să aștepte încă 16 ani pentru a juca din nou la Mondiale.
Povestea celor 19 selecționate cu o singură participare la Mondial | Republica Democrată Congo, între fotbal și politică. Cum a ajuns un fundaș să fie eliminat de românul Nicolae Rainea
La sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70, Zaire (în prezent Republica Democrată Congo) a traversat una dintre cele mai bune perioade la nivel fotbalistic. După câștigarea Cupei Africii pe Națiuni, în 1968, ”Leoparzii” au început cu dreptul preliminariile pentru World Cup 1974. În primul tur, selecționata antrenată de macedoneanul Blagoje Vidinić trecea de Togo (0-0 și 4-0).
Povestea celor 19 selecționate cu o singură participare la Mondial | Israelul, formația care a ținut în șah ”Squadra Azzurra”
În 1970, naționala Israelului nu făcea parte din confederația UEFA, dar bifa prima și singura prezență la un Mondial. ”Alb-albaștrii” au depășit prima fază a preliminariilor, după două victorii categorice cu Noua Zeelandă (4-0 și 2-0) la Tel-Aviv. Israelul trebuia să joace în grupă și cu sfert-finalista din 1966, Coreea de Nord, dar aceasta a refuzat să facă deplasarea în Țara Sfântă.


