După mai bine de trei ani – în care am ratat încă o prezență la Mondiale, iar calificarea la Euro 2020 e pusă sub semnul întrebării – m-am hotărât să scot de la naftalină prima mea cronică în calitate de ziarist. Cronica am scris-o după primul meci al naționalei văzut pe viu. Și încă ce meci, chiar dacă era doar un amical.
Tim Cahill s-a despărțit de meseria pe care a iubit-o nespus de mult. Ar fi putut juca și mai mult, așa cum au făcut-o Ryan Giggs, Francesco Totti sau Edwin van der Sar, dar s-a oprit la 39 de ani. În urma sa rămâne o carieră impresionantă, în care a cutreierat lumea la propriu. Și nu a făcut-o fără rost.
1994 a fost anul în care Statele Unite au găzduit Cupa Mondială la Fotbal. La acea ediție a participat și selecționata României. Hagi, Răducioiu, Ilie Dumitrescu sau Dan Petrescu au uimit o lume întreagă atunci cu forța și determinarea lor, cu victoriile împotriva unor nume mari precum Argentina, Columbia sau SUA.
Ieri, în jurul orei 13, m-am gândit să arunc o privire pe ziarele din Argentina. Cum nu știam ce denumire au, am dat mai întâi pe google. Am încercat mai mult ziare, dar m-am oprit la mundod.lavoz.com.ar. Cam dificilă denumirea, e drept. Dar pe celelalte site-uri nu am găsit mai nimic despre fotbalul din România.
Viorel Hizo a împlinit 72 ani, din care aproape 30 i-a dedicat antrenoratului. Cu rigurozitatea sa a obținut rezultate, s-a ales cu antipatii (un astfel de caz s-a întâmplat în 2011, când, în timpul unei ședințe de pregătire, brazilianul Willian Gerlem l-a înjurat), dar a căpătat și porecla ”Dulăul”.