Deși au trecut mai bine de 10 ani la dispariția sa, Nicolae Dobrin continuă să fie reprezentativ pentru fotbalul românesc. Driblingurile derutante, pasele precise și golurile spectaculoase – atât la FC Argeș, cât și la echipa națională – i-au adus renumele de ”Prințul din Trivale”. Despre Dobrin s-ar putea scrie sute, chiar mii de pagini, și tot nu ar fi de ajuns pentru a povesti cariera sa remarcabilă.
Fostul atacant piteștean a avut, însă, și o mare fobie. Detesta călătoriile cu avionul. Acest lucru a fost observat și de cel care luase controversata decizie de a nu-l folosi la Mondialul din Mexic. Este vorba de fostul selecționer al României, Angelo Niculescu.
”Așa cum am arătat, nu suportă decât cu mare dificultate călătoriile aeriene. Este galben ca lămâia. Trăiește într-o teamă permanentă și am impresia că e obsedat (chiar când joacă pe teren) de viitoarea călătorie pe care v-a trebui s-o facă, în aceleași condiții, cu avionul. Zadarnic încercăm, glumind, să-i alungăm spaima de avioane. Dobrin se lasă stăpânit de aceleași gânduri. În momentul când sosim la aeroport devine parcă o fantomă. Nu mai scoate o vorbă, se îngălbenește, iar când urcă pe scara avionului pare un condamnat dus la eșafod. Astfel se explică, cred, și randamentul lui scăzut în deplasări.” Corabia cu 11 pasageri (de Angelo Niculescu)
Foto: wikipedia.com
Similare
Salut! Numele meu este Robert Popa și sunt un tânăr jurnalist în căutare de noi provocări. Lucrez în presă de cinci ani, perioadă în care am scris preponderent pe sport. Am o meserie în care îmbin utilul cu plăcutul. Să mergi la evenimente precum meciurile echipei naționale de fotbal în calitate de reporter, să intervievezi mari personalități din sport și să-ți vezi numele în ziar e un lucru extraordinar. E ceva care te motivează și, în același timp, care te responsabilizează. Am început să scriu încă de la 20 de ani, pe un blog personal. Primul ziar la care am colaborat este Presa Locală, unde am activat timp de aproape două luni în 2016. Din 6 iulie 2016 și până pe 8 ianuarie 2018 am fost redactor pe sport la Ziua de Cluj. În perioada 20 februarie 2017 - 29 mai 2017 am moderat emisiunea ZIUAlive, în fiecare luni, pe teme de sport. Am fost, de asemenea, colaborator al postului de radio Realitatea FM Cluj. Aici, în fiecare zi de luni, am participat la emisiunea 1 la 1, discutând tot despre sport, în perioada 18 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018 :) În ianuarie 2018 am scris la Gazeta Sporturilor. Această colaborare am reluat-o în 2019, cu ocazia unui material despre Ioan Onacă, singurul supraviețuitor al echipei Arieșul Turda din finala Cupei României 1961. Turdenii s-au impus cu 2-1 împotriva celor de la Rapid, după ce au revenit de la 0-1. Vreau să adresez mulțumiri redacției GSP pentru anii în care au implementat Jurnalisport, un proiect care oferea oricui posibilitatea să scrie la cel mai prestigios ziar de sport din țară. Din 23 ianuarie 2018 sunt reporter la Look TV. Pe parcursul anului 2019 am mai publicat materiale în revista Eita României, pe citynews.ro și casiansoneriu.ro. Tot în 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism cu tema ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă”. Lucrarea am publicat-o anul trecut, la editura clujeană Accent. Din 22 octombrie 2020 semnez texte în publicația Cjsport.ro.
No Comments