IV. Epilog – uneori, la o generație, două sau zece, apare o speranță

Orice început are și un sfârșit, sau cel puțin oamenii trăiesc cu gândul acesta pentru a simți un scop real în viață. Cu cât sentimentul este mai prezent și mai des, cu atât potențiala ratare și frustrare e mai greu de înțeles și poate e un lucru bun. Numele mici vor să fie mari, dar se mențin pe linia de plutire la mijloc la fel ca un Sisif care vrea să fie Icarus, dar nu în totalitate. Nu-l deranjează să repete încercarea, dar nici nu vrea să-i fie tăiate aripile. Pe scurt, vrem și pastila albastră și pastila roșie.

Un lucru trebuie spus de la bun început. Sezonul 1971-1972 a fost până în 2026 cel mai bun al clujenilor la nivel de clasare pe plan intern, terminând pe locul trei; ei au mai fost aproape de podium în anii 30, 40 și 60 – de patru ori pe locul patru (în 1935, 1934, 1961 și 1963) și trei clasări pe locul cinci după război (1952, 1954 și 1960). La acea vreme, clujenii erau la al 14-lea sezon consecutiv în prima divizie după ce au revenit din liga secundă. De asemenea, locul trei le-au asigurat a doua prezență în cupele europene, mai precis în ediția 1972-1973 a Cupei UEFA, din cele patru dăți în care au participat, unde nu a trecut de primul tur.

Experiența din Cupa României poate fi descrisă ca aparținând hazardului, deoarece ambele partide s-au disputat în afara Clujului (una pe terenul adversarei și alta pe teren neutru), unde au terminat la egalitate, fără goluri marcate în timp regulamentar și în prelungiri, iar câștigătoarea s-a decis la aruncarea fisei arbitrului. De notat că singurul trofeu câștigat de clujeni este chiar Cupa României, dar în anii 60, în 1965 după o finală cu piteștenii lui Nicolae Dobrin. Revenind la prima divizie, rezultatele din acel an sunt unele de apreciat și greu de repetat în ultimii 50 și ceva de ani.

Clujenii au avut în 1972 cea mai bună defensivă din campionat, 27 de goluri primite, la fel ca și Steaua, care a terminat pe locul 9, cu șapte puncte mai puțin. De asemenea – zestrea de puncte a fost cea mai mare din epoca romantică a celor două puncte date la victorie (37 la număr). Pentru a înțelege diferența, în 1994 a fost ultimul an cu 2 puncte la victorie și echipa a strâns 31 de puncte (11 victorii și 9 egaluri) și au termrinat pe locul 12, iar un an mai târziu, cu trei puncte la victorie, clujenii au adunat 43 de puncte (13 victorii și 4 egaluri), terminând tot pe locul 12. Tot atunci au reușit cel mai bun număr de victorii într-un sezon regulat (16 – egalat în 2026, și îmbunătățit de play-off).

Universitatea a avut două jumătăți diferite de sezon (una în care-și calibra jocul și una în care-și calibra rezultatele). De aceea, returul cuprinde cele două extreme – cea mai lungă perioadă de meciuri consecutive fără victorie și cea mai lungă eioadă de meciuri consecutive fără înfrângere. Prima a început din luna decembrie 1971 (etapa 15) și s-a încheiat la finalul lunii martie 1972 (etapa 18) – trei remize la rând și trei înfrângeri. Imediat după a început seria invincibilității de la începutul lunii aprilie (etapa 19) și a încheiat-o la finalul lunii mai (etapa 25), cu cinci victorii la rând și două egaluri.

Pe teren propriu, clujenii au fost una din cele mai solide și puternice echipe – 12 victorii din 14 meciuri (plus o remiză și o înfrângere), golaveraj – 27 goluri marcate și 8 goluri primite, cea mai categorică victorie fiind în septembrie 1971 cu Crișul Oradea, 4-0. Tot cu Oradea a fost una din partidele cu cele mai multe goluri marcate pe termen propriu, alături de 3-1 cu Bacău din august 1971. Singura înfrângere acasă cu cei de la ASA Târgu-Mureș în martie 1972. Totodată, ardelenii au primit goluri doar în cinci din cele 14 meciuri de pe teen propriu (cele mai multe, 2 cu Petrolul și ASA). Tot acasă au reușit să marcheze cele mai multe goluri într-un meci din acel sezon, 4-0 cu Crișul Oradea.

În deplasare, situația a stat cu totul diferit, 12 goluri marcate și 19 goluri primite, 3 egaluri și 4 victoiri (trei dintre ele în retur), adunând doar r11 puncte (mai puțin de o treime din totalul din clasament), iar restul de nouă meciuri au fost pierdute, niciunul –ce-i drept- la o diferență considerabilă, majoritatea meciurilor fiind rezultate strânse (excepție făcând o înfângere 0-3 pe tereul Jiului, în decembrie 1971). Cele trei goluri primite au fost maximum încasate de jucătorii clujeni într-o partidă, dar în mai multe contexte (3-3 cu Poli Iași, 2-3 cu Dinamo, 0-3 cu Jiul – toate în toamna lui 1971). De asemenea, din cele 16 meciuri de pe teren străin, în jumătate din ele nu a apucat să marcheze (8).

Cele 39 de goluri marcate de clujeni s-au împărțit astfel ca desfășurare temporară – 19 au fost în prima repriză și 20 în repriza secundă, iar mai bine de 11 le-a marcat în ultimul sfert de oră de timp regulamentar, iar alte 13 goluri le-a marcat în prima jumătate de oră regulamentară (o treime). Cele 27 de goluri primite s-au împărțit în următorul mod – 12 în prima repriză și 15 în repriza secundă. Cel mai întâlnit scor la meciurile Universității Cluj a fost cel de 1-0 – de 13 ori – mai mult decât o treime din total meciurilor (fie că erau victorii – opt sau înfrângeri – cinci).

O parte importantă din schema jocului de fotbal o reprezintă desigur publicul, pentru care este prestat acest sport cu ecouri globale și transfrontaliere. La nivel de spectatori, clujenii s-au bucurat de o prezență organică a oamenilor, care au venit în funcție de anotimp, adversar și formă, mai ales la meciurile de acasă. Per total, echipa a avut o medie de 11.453 de spectatori pe meci (incluzând cele de pe teren propriu, deplasare și teren neutru), cei mai mulți fiind la un meci cu Dinamo pe teren propriu – 27.000 și cei mai puțin în trei situații, 2.500 de oameni cu Poli Iași și Farul acasă, și la Petroșani.

Rivalitatea cu CFR Cluj a ieșit bine pentru studenți în acel an, cei de la U câștigând aproape la indigo ambele meciuri. Inclusiv marcatorul a fost același, în persoana lui Ion Munteanu, la zece minute diferență (deoarece cu CFR Cluj gazdă a fost în minutul 67 și cu U Cluj gazdă a fost în minutul 78). Feroviarii s-au salvat la limită de pe locul 13, cu 25 de puncte, la 1 punct deasupra liniei roșii.

De asemenea, cea mai întâlnită diferență de scor, a fost cea de un gol, de 18 ori din cele 30 de meciuri. Desfășurarea de scor ca și structură narativă a fost astfel încadrată în meciurile clujenilor – de 14 ori a deschis și închis scorul; de șase ori a deschis doar scorul și de două ori a închis tabela de marcaj. Pe timpul campionatului, cea mai slabă clasare a fost pe locul opt după etapa a treia și cea mai bună a fost pe locul doi în trei situații (după etapa a doua, a patra și a noua).

Arbitrul care a fost de cele mai multe ori principal la meciurile U Cluj a fost Ghemigean Kevor din București – patru la număr, cu U Craiova, Petrolul, Bacău și UTA, urmat de Nicolae Rainea, Mircea Rotaru, Victor Pădureanu (cu 3), apoi Nicolae Petriceanu, Petre Sotir (cu 2) și Otto Anderco, Auel Bentu, Constantin Dinu, Gheorghe Popovici, Vasile Dumitrescu, Traian Moarcaș, Ioan Rus, Zoltan Szecsei, Ilie Drăghici, Iosif Ritter, Cornel Nițescu, Sever Mureșan și Constantin Petrea cu câte o partidă.

Ștefan Onisie a fost pe banca echipei clujene de la început până la sfârșit, începând sezonul la 45 de ani și l-a terminat la 46 de ani. E interesant de văzut media de vârstă a jucătorilor folosiți pe tot parcursul sezonului, 20 la număr. Echipa tip a arătat astfel: Constantin Ștefan – Simion Crețu, Werner Pecks, Vasile Solomon, Remus Câmpeanu / Vasile Mihăilă – Dan Anca (C), Alexa Uifăleanu, Fanea Lazăr / Viorel Mureșan, Ion Munteanu – Mihai Adam, Dumitru Lică.

Portari:

– Ștefan Moldovan (9 ianuarie 1949) – 22 de ani (la început), 23 de ani (la final)

9 meciuri în prima divizie – 922 de minute jucate – 6 T și I – 3 meciuri R – 7 goluri primite.

1 meci în Cupa României – 120 de minute jucate – 1 T și I – niciun gol primit.

– Constantin Ștefan (8 ianuarie 1951) – 20 de ani (la început), 21 de ani (la final)

24 meciuri în prima divizie – 2048 minute jucate – 24 T – 21 I – 20 goluri primite

1 meci în Cupa României – 120 de minute jucate – 1 T și I – niciun gol primit.

Fundași:

– Remus Câmpeanu (8 septemberie 1938) – 32 de ani (la început), 33 de ani (la final)

19 meciuri în prima divizie – 1673 minute jucate – 18 T și I – 1 R.

1 meci în Cupa Românie – 54 de minute jucate – 1 T și schimbat după pauză.

– Simion Crețu (30 aprilie 1949) – 22 de ani (la început), 23 de ani (la final)

28 meciuri în prima divizie – 2520 minute jucate – 28 T și I.

2 meciuri în Cupa Românei – 240 de minute jucate – 2 T și I.

– Vasile Mihăilă (14 iulie 1946) – 25 de ani (la început), 26 de ani (la final)

21 meciuri în prima divizie – 1584 minute jucate – 17 T și 16 I – 4 R – 1 gol marcat.

2 meciuri în Cupa României – 186 de minute jucate – 1 T și I – 1 meci R.

– Werner Pecks (25 aprilie 1943) – 28 de ani (la început), 29 de ani (la final)

30 de meciuri în prima divizie – 2700 de minute – 30 T și I.

2 meciuri în Cupa României – 240 de minute jucate – 2 T și I.

– Gheorghe Solomon (12 februarie 1938) – 33 de ani (la început), 34 de ani (la final)

30 de meciuri în prima divizie – 2658 de minute – 30 T și 29 I – 1 gol marcat.

1 meci în Cupa României – 120 de minute – 1 T și I.

– Szabolcs Sudy (1950) – 21 de ani (la început), 22 de ani (la final)

10 mecuri în prima divizie – 478 de minute – 5 T și 3 I – 5 R.

1 meci în Cupa României – 120 de minute – 1 T și I.

Mijlocași:

– Dan Anca (Căpitan) (7 ianuarie 1947) – 24 de ani (la început), 25 de ani (la final)

– 30 de meciuri în prima divizie – 2700 minute – 30 T și I – 6 goluri marcate

– 2 meciuri în Cupa României – 240 de minute – 2 T și I.

– Cezar Ardeleanu (11 decembrie 1944) – 26 de ani (la început), 27 de ani (la final)

1 meci în prima divizie – 13 minute – 1 R.

– Gabriel Iordache (29 martie 1950) – 21 de ani (la început), 22 de ani (la final)

– 14 meciuri în prima divizie – 351 minute – 1 T și 1 I – 13 R – 2 goluri marcate

– Fanea Lazăr (2 februarie 1949) – 22 de ani (la început), 23 de ani (la final)

– 19 meciuri în prima divizie – 1517 minute – 18 T și 12 I – 1 R – 2 goluri marcate

– 2 meciuri în Cupa României – 165 de minute – 2 T și 1 I.

– Ion Munteanu (3 aprilie 1948) – 23 de ani (la început), 24 de ani (la final)

– 26 meciuri în prrima divizie – 2162 minute – 25 T și 21 I – 1 R – 5 goluri marcate

– 2 meciuri în Cupa României – 175 de minute – 1 T și I – 1 R.

– Viorel Mureșan (11 februarie 1952) – 19 ani (la început), 20 de ani (la final)

– 15 meciuri în prima divizie – 1104 minute – 11 T și 9 I – 4 R – 4 goluri marcate.

– 1 meci în Cupa României – 30 de minute – 1 R.

– Alexa Uifăleanu (23 octombrie 1947) – 23 de ani (la început), 24 de ani (la final)

– 26 meciuri în prima divizie – 2299 minute – 26 T și 24 I – 2 goluri marcate.

– 2 meciuri în Cupa României – 240 de minute – 2 T și I.

Atacanți:

– Mihai Adam (3 iulie 1940) – 31 de ani (la început), 32 de ani (la final)

– 28 meciuri în prima divizie – 2151 minute – 26 T și 15 I – 2 R – 10 goluri marcate.

– 2 meciuri în Cupa României – 240 de minute – 2 T și I.

– Dorin Barbu (14 august 1946) – 25 de ani (la început), 26 de ani la final)

– 6 meciuri în prima divizie – 335 minute – 4 T și 1 I – 2 R.

– 1 meci în Cupa României – 65 de minute – 1 T.

– Dumitru Lică (10 decembrie 1946) – 24 de an (la început), 25 de ani (la final)

– 30 meciuri în prima divizie – 2559 minute – 30 T și 25 I _- 6 goluri marcate.

– 2 meciuri în Cupa României – 240 de minute – 2 T șii I.

– Dorin Mocanu (1950) – 21 de ani (la început), 22 de ani (la final)

– 5 meciuri în prima divizie – 148 de minute – 5 R –

– Tiberiu Poraczky (15 mai 1952) – 19 ani (la început), 20 de ani (la final)

– 1 meci în prima divizie – 23 de minute – 1 R.

* T – meciuri ca titular, I – meciuri ca integralist, R – meciuri din postura de rezervă intrată/folosită.

Revenind la superlativele individuale, cele mai multe goluri primite într-un meci de un jucător al Universității au fost în număr de trei, în trei situații, de către același portar, titularul de bază, Constantin Ștefan (3-3 cu Poli Iași, 2-3 cu Dinamo și 0-3 cu Jiul). Cele mai multe minute în acest sezon le-au jucat doi oameni cheie ai echipei, fundașul central Werner Pecks, născut în Germania și căpitanul Dan Anca, ambii cu toate minutele bifate în cele 30 de meciuri, un total de 2700 de minute regulamentare; ultimul a fost și cel care a avut onoarea de a marca ultimul gol al lui U în sezon.

Totuși, cel mai bun marcator al echipei în acel an a fost Mihai Adam cu 10 goluri (fiind și ultimul an în această situație, al șaptelea în total, al treilea la rând), trei de la punctul cu var. Tot el a fost singurul clujean cu mai mult de un gol înscris într-un meci de campionat pentru Universitatea (o dublă – reușită în două situații – 3-1 cu SC Bacău și 3-0 cu Farul – ambele în victorii pe teren propriu. De asemenea, clujenii au profitat la rândul lor de două autogoluri care au contribuit la două victorii importante fără gol primit pe teren propriu (Lereter cu UTA, 2-0 și portarul Haidu cu Steaua, 1-0).

Cel mai tânăr jucător folosit de U Cluj din cei 20 a fost Tiberiu Poraczky (15 mai 1952) și cel mai bătrân a fost Remus Câmpeanu (8 septembrie 1938). Din păcate, o bună parte din acei jucători au decedat, dată fiind trecerea irevesibilă a timpului. De aceea, trebuie luat aminte că istorie nu este un manual, nu este o lege, este un fapt și un adevăr de a cărui interpretare este legată dezvoltarea noilor generații și înțelegerea acestora (învățând din trecut, trăind prezentul și construind viitorul). Putem învăța sau putem copia, timpul doar va consemna.

Foto: Ioan Ivașcu / Ilustrație cu „U” Cluj în sezonul actual, când se luptă pentru câștigarea primului ei titlu de campioană națională