După 5-0 cu Levadiakos, PAOK are 8 puncte peste Olympiacos și nu mai poate pierde locul 1, cu o etapă înainte de final. 34 de ani a așteptat formația din Salonic acest moment. Aproape o viață de om. 15 ani a așteptat și Răzvan, iar efortul i-a fost răsplătit.
Ce a reușit în Grecia nu e o întâmplare. E o performanță anunțată încă din 2006, când, la 37 de ani, ajungea cu Rapidul în sferturile Cupei UEFA. Un sfert care nu a venit oricum, ci după eliminarea unor importante echipe nemțești. E vorba de Hertha Berlin, iar apoi de Hamburg. 2-0 pe Giulești (Mugurel Buga, Daniel Niculae) și 1-3 în Germania (golul giuleștenilor a fost marcat de Buga) au fost rezultatele jucătorilor antrenați de Răzvan în acea dublă greu de uitat cu Hamburg.
Pentru a înțelege mai bine ce a fost atunci, îi voi da cuvântul lui Ionuț Rada, care mi-a acordat un interviu în cotidianul Ziua de Cluj, în 2017:
”După Hertha Berlin, ne așteptam să întâlnim o echipă mai puternică, dar nu Hamburg. Era cea mai în formă echipă la acel moment. Înainte de dubla noastră cu ei, bătuseră fără drept de apel pe Bayern Munchen în campionat și treceau, cred, pe primul loc.
Aveau o echipă de speriat, jucători ca Van Buyten – transferat apoi la Bayern, Boulahrouz a ajuns la Chelsea, Van Der Vaart – Real Madrid, De Jong – Manchester City, Demel, Mahdavichia, Barbarez, Atouba, jucători foarte importanți și valoroși. La meciul retur, la Hamburg, țin minte că la 0-2, în vestiar, la pauză, eram complet demoralizați, moment in care a intervenit Răzvan Lucescu.
Ne-a zis să jucăm așa cum o făcusem până atunci în acea campanie de UEFA, ne-a redat curajul și unitatea, iar la final am reușit calificarea istorică! A fost poate cel mai palpitant meci al nostru într-un an UEfantastic!”.
În 2009, Răzvan a făcut pasul către prima reprezentativă, unde a început foarte bine, într-o perioadă când mulți își pierduseră încrederea în tricolori. 1-0 cu Lituania, 1-0 cu Ungaria (amical), 1-1 cu Franța (vicecampioană mondială) și 1-1 cu Austria. A existat și un moment nefericit, acel 0-5 cu Serbia de la Belgrad, apoi o victorie cu Insulele Feroe în finalul campaniei pentru Mondiale (3-1). România a ratat Mondialul din 2010, au urmat preliminariile pentru EURO 2012. Nici atunci nu a mers totul roz. 2 puncte după 4 meciuri și deja toți îi cerea demisia lui Lucescu junior.
În acea perioadă, Adrian Mutu s-a întors la echipa națională, după o absență îndelungată (cauzată de a doua suspendare pentru dopaj, dar și pentru că sărbătorise în Belgrad după eșecul dureros cu Serbia). Ușor-ușor, România și-a revenit. Răzvan Lucescu nu a stat prea mult pe gânduri și a căutat soluții. A urmat un 3-1 cu Luxemburg la Piatra Neamț, după ce jucătorii catalogați drepti ”poștași, bucătari sau ospătari” deschiseseră scorul.
Acel succes, însă, tot nu era de ajuns pentru a mulțumi publicul. Răzvan Lucescu i-a motivat pe tricolori, poate așa cum a făcut-o și în returul cu Hamburg, și i-a condus spre cea mai frumoasă victorie într-un meci oficial după mulți, mulți ani: 3-0 cu Bosnia Herțegovina pe Giulești. Toate golurile au fost marcate cu piciorul, două de Marica (o reluare după o centrare lungă a lui Raț și o scăriță spectaculoasă, după o cursă nebună) și unul Mutu (după o altă centrare precisă a lui Raț). Pentru prima dată după mulți ani, jocul tricolorilor mergea la capacitate maximă. Atunci a revenit după mult timp și Lucian Sânmărtean, un jucător care a pus umărul la calificarea la Euro 2016, unde merita să joace mai mult (nu doar câteva minute în ultimul meci, 0-1 cu Albania).
La doar o zi după victoria cu Bosnia, rezultat care aducea speranțe de a prinde Europeanul, Răzvan Lucescu a plecat de la echipa națională. Poate că nu a mai suportat criticile, poate că nu i-au fost înțelese cu adevărat planurile, poate că doar a vrut să dea o palmă pe obraz contestatarilor cu acea victorie. Rămâne doar acest POATE. Cert e că avea mai multe de spus ca selecționer. Plecarea lui în acea zi de 4 iunie 2011 nu a fost cel mai bun lucru din istoria primei reprezentative. Ca o paranteză, pe 3 iunie, Chivu își anunța retragerea din națională la doar 30 de ani.
În 2012, Lucescu junior a pregătit-o din nou pe Rapid, cu care a ajuns până în finala Cupei României. Din Giulești a zburat spre Qatar, la El Jaish, unde a câștigat o cupă. S-a întors pentru scurt timp în România, la Petrolul, apoi a ajuns în Grecia, la Skoda Xanthi. Aici jucase și Mugurel Buga, unul dintre eroii dublei cu Hamburg. Trei ani acolo și o finală de Cupa Greciei i-au fost de ajuns pentru a se acomoda cu fotbalul elen. În 2017 a făcut pasul spre PAOK Salonic, unde a jucat în trecut un alt rapidist, Costin Lazăr, și unde a antrenat un fost stelist, Ladislau Boloni.
Anul trecut era cât pe ce să ia titlul, dar s-a mulțumit doar cu locul 2 din cauza unei depunctări. Sancțiunea venea după un episod neplăcut. Se întâmpla chiar în meciul cu AEK Atena, care va lua titlul la un avans de șase puncte. Arbitrul anulase golul fostului stelist Varela, iar patronul lui PAOK a intrat pe teren cu pistolul. După atâtea scandaluri, Răzvan Lucescu a găsit atunci și puțină liniște, câștigând Cupa Greciei (un trofeu pe care e aproape de a-l obține și în acest an).
Dar nimic din ce a trăit nu a fost la voia întâmplării. Prin ce a reușit azi, Răzvan Lucescu a dovedit că ”ce nu te doboară, te face mai puternic”. Și rezultatele nu au întârziat să apară: 25 de victorii (cu cea de azi) și doar 4 remize. 64 de goluri marcate și doar 14 primite. Al doilea cel mai bun atac și cea mai puternică apărare. 8 puncte avans față de Olympiacos (principala contracandidată, pe care a bătut-o și în tur, și în retur, 1-0, 3-1).
Și mai e un meci de jucat, cu Giannina. Dacă nu pierde această partidă, lucru puțin probabil, Răzvan mai bifează un record ca tehnician. Primul titlu din această calitate, dar nu oricum, ci neînvins.
2018-2019 e sezonul în care Răzvan Lucescu a atins maturitatea ca tehnician. Unii vor spune că a reușit acest lucru încă din 2006, cu acea calificare în sferturile Cupei UEFA, dar un titlul luat în străinătate spune multe despre un antrenor român. Încă e departe de realizările lui Lucescu senior, dar prin mentalitatea sa, Răzvan a dovedit că știe ce vrea. A dovedit că se poate adapta la fotbalul din mai multe țări. Are 50 de ani acum, dar cariera sa de antrenor nu e nici măcar la mijloc.
Merită Răzvan Lucescu o nouă șansă la națională în viitor? Ce campionat i s-ar potrivi mai bine după ce își va termina voiajul grecesc? Aștept cu nerăbdare părerile voastre.
CV RĂZVAN LUCESCU
Data nașterii: 17 februarie 1969
Locul nașterii: București, România
Înălțime: 1.83 m
Post: portar (retras din activitate)
Echipa actuală: PAOK (antrenor, 2017 – prezent)
Cluburi la care a jucat: Dinamo (tineret), Sportul Studențesc (tineret și seniori), Crema Calcio, FC Național, FC Brașov, Rapid, Bacău
Echipe antrenate în trecut: FC Brașov, Rapid, România, El Jaish, Petrolul, Skoda Xanthi
Palmares ca jucător: Finalist al Cupei României cu FC Național (1997), Liga 1 cu Rapid (2003)
Palmares ca tehnician: Cupa României cu Rapid (2006, 2007), Qatari Stars Cup cu El Jaish (2013), Finala Cupei Greciei cu Skoda Xanthi (2015), Campionatul (2019) și Cupa Greciei (2018) cu PAOK Salonic
Palmares individual: Antrenorul român al anului 2018
Foto: PAOKFC.gr
No Comments