A 21-a ediție a Campionatului Mondial de Fotbal s-a încheiat astăzi, la Moscova, cu victoria obținută de Franța împotriva Croației. A fost 4-2 pentru selecționata antrenată de Didier Deschamps, ”Les bleus” trecându-și în palmares al doilea trofeu suprem din istorie.
I. La capitolul goluri, finala a fost mai mult decât generoasă. S-a înscris de șase ori. Pentru naționala din Hexagon au punctat Mario Mandzukic (autogol), Antoine Griezmann, Paul Pogba și Kylian Mbappe, iar reușitele ex-iugoslavilor au venit de la Mario Mandzukic și Ivan Perisic. Din 1966 nu s-au mai dat atâtea goluri în ultimul act al Cupei Mondiale. Acum 52 ani, Anglia trecea de RFG cu 4-2. Alte finale în care s-au marcat 6 goluri sunt cele din 1938 (Italia-Ungaria 4-2), respectiv 1930 (Uruguay-Argentina 4-2). Recordul de goluri este deținut de Brazilia, 7, în finala din 1958. Sud-americanii învingeau atunci pe Suedia cu 5-2.
II. Din punct de vedere al valorii celor două loturi, Franța a meritat trofeul. Cei 23 de jucători convocați de Didier Deschamps adună împreună peste 1 miliard de euro, potrivit transfermarkt.com. Cel mai scump jucător este Kylian Mbappe (120 de milioane de euro), urmat de Antoine Griezmann (100 de milioane de euro), Paul Pogba (90 de milioane de euro) și Ousmane Dembele (80 de milioane de euro). Selecționata Croației e cotată, în schimb, la 364 de milioane de euro. Ivan Rakitic valorează 50 de milioane de euro, Ivan Perisic 40 de milioane de euro, iar Luka Modric doar 25 de milioane de euro.
III. Deși e o diferență mare în ceea ce privește valoarea loturilor, Croația a jucat un fotbal mult mai plăcut în comparație cu Franța. A obținut maximum de puncte în grupe (2-0 cu Nigeria, 3-0 cu Argentina și 2-1 cu Islanda), față de 7 câte au scos elevii lui Deschamps (2-1 cu Australia, 1-0 cu Peru și 0-0 cu Danemarca). Echipa lui Zlatko Dalic a dat și mai multe goluri decât ”Les Bleus” în această fază, 7 față de 3.
IV. Franța a fost mai ofensivă în fazele eliminatorii, marcând de aproape patru ori mai mult decât în grupe (11 față de 3). Trebuie, totuși, menționat faptul că a atacat mai mult atunci când s-a simțit cu cuțitul la os. Primul exemplu este meciul cu Argentina, din optimi. Sud-americanii au revenit atunci de la 0-1. Cu excepția acelui joc, Franța nu a fost condusă la Mondialul din Rusia. Și fiind conduși, au făcut o repriză secundă de vis, marcând de trei ori (două goluri venind de la Mbappe). Dar chiar și așa, nu au avut viața ușoară, cum nu au avut în niciun joc de la acest turneu. S-a terminat 4-3, argentinienii visând frumos pe final după golul înscris de Kun Aguero. Al doilea exemplu este finala de astăzi. Franța a marcat de patru ori, la fel ca în optimi, dar cel mai bun joc l-a făcut abia în a doua repriză. La pauză, scorul era de 2-1, însă golurile superbe ale lui Pogba și Mbappe (marcate la o distanță de doar șase minute) au adus liniștea în tabăra ”mușchetarilor” lui Deschamps. Dar avantajul mai clar i-a făcut să comită și greșeli (la fel ca în partida cu Argentina), când Hugo Lloris a primit un gol caraghios de la Mandzukic. În alte două partide eliminatorii (2-0 cu Uruguay în sferturi și 1-0 cu Belgia), Franța a marcat, dar apoi a preferat să-și conserve avantajul. Lucru pe care l-a și reușit, datorită unei strategii foarte bune.
V. În fazele eliminatorii, Croația este echipa care a suferit cel mai mult. Nu doar că a fost condusă de fiecare dată, dar până la finala de azi a ajuns mereu în reprizele de prelungiri. Ba mai mult, în optimi și sferturi s-a calificat după loviturile de departajare. Până la finala cu Franța, Croația a jucat peste 360 de minute (cuantificând și minutele în care s-au executat penalty-urile). ”Les Bleus” au adunat puțin peste 270 de minute. Aceste cifre arată că ex-iugoslavii au depus efort în trei meciuri cât pentru patru, lucru care i-a afectat în finala de la Moscova.
VI. În optimi, Croația a luat gol de la Danemarca în primele secunde. A egalat după doar 3 minute, însă nu a reușit să marcheze golul decisiv. Calificarea s-a decis la penalty-uri, scor 3-2. Un meci care i-a consumat la fel de mult pe băieții lui Dalic e cel cu Rusia, din sferturi. Țara gazdă a condus cu 1-0, Croația a întors scorul, dar golul brazilianului naturalizat de ruși, Mario Fernandes, a dus partida la 11 metri. Croația a biruit și de această dată, dar după o luptă aprigă la punctul cu var, 4-3. Un alt duel, în care Croația a transpirat la propriu, este cel cu Anglia. A câștigat cu 2-1 (goluri Perisic și Mandzukic), după ce a fost condusă din minutul 5 (gol John Trippier), dar după o repriză secundă (urmată de ”extra-time”) în care a atacat încontinuu. Pentru efortul și dăruirea din aceste jocuri, croații erau cei mai îndreptățiți să ia trofeul suprem (pentru prima dată în istorie). Dar fotbalul nu se joacă doar pe merit, deși așa ar fi ideal.
VII. La doar 19 ani, Kylian Mbappe a fost una dintre revelațiile competiției găzduite de Rusia. A ieșit al doilea golgheter al competiției (4 goluri, la egalitate cu conaționalul Griezmann, cu portughezul Cristiano Ronaldo, cu belgianul Romelu Lukaku și rusul Denis Cheryshev) și a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului. Cu siguranță va mai avea multe de spus și la următoarele două ediții de Campionat Mondiale, din 2022 (Qatar), respectiv 2026 (SUA, Canada și Mexic).
VIII. Selecționerul Didier Deschamps (49 ani) a intrat și el (din nou) în cărțile de istorie ale sportului rege, luând Cupa Mondială și ca jucător (în 1998), dar și ca antrenor. Această performanță au mai reușit-o Mario Zagallo (în 1958 și 1962 pe teren, iar în 1970 de pe banca tehnică, plus o finală în 1998) și Franz Beckenbauer (în 1974 ca jucător, iar în 1990 ca tehnician).
IX. Cele mai emoționante momente s-au petrecut la festivitatea de premiere, unde fotbaliștii croați au fost îmbrățișați de președinta Croației, Kolinda Kitarovic. Șefa statului ex-iugoslav a dat dovadă de fair-play și în fața noilor campioni ai lumii, îmbrățișându-i și pe ei. Jucătorii lui Deschamps au fost îmbrățișați și de Emmanuel Macron, care a avut poate cea mai fericită zi de când a fost ales președinte al Franței.
X. După 20 ani, ”Cocoșii galici” cuceresc din nou lumea. În 2016, au fost aproape și de titlul european, după ce au pierdut finala cu 0-1 în fața Portugaliei. Croația nu a luat titlul mondial, dar a bifat cel mai bun rezultat din istoria participărilor la Cupa Mondială. A câștigat inimile a 4 milioane de suflete care populează micuța țară din fosta Iugoslavie, dar și inimile tututor celor care iubesc fotbalul pe acest pământ.
Foto: Selecționerul Franței, Didier Deschamps, este aruncat în aer de jucători/Sursă: fifa.com
No Comments