Astăzi, fotbalul nostru l-a purtat pe ultimul drum pe Emeric Ienei, antrenorul care a condus-o pe Steaua spre cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986 și cel care a pus umărul la revenirea României la un Campionat Mondial după 20 de ani, în 1990, an când tricolorii înregistrau și primul succes la un astfel de turneu tot după 20 de ani, 2-0 cu URSS, în urma dublei semnate de Marius Lăcătuș, jucător care transformase și unul dintre cele două penalty-uri din finala Stelei cu FC Barcelona.
Coleg cu Mircea Lucescu la Campionatul Mondial din Mexic 1970, unde a marcat împotriva Braziliei, viitoarea câștigătoare a trofeului, Emeric Dembrovschi a comentat revenirea lui „Il Luce” în funcția de selecționer, după aproape patru decenii.
Ca o negură de smoală, nepătrunsă de nicio fâșie de lumină, sunt meciurile din Liga Națiunilor. Nemăsurate, nesfârșite, neinteresante. Revoluția pe care o propunea această reuniune fotbalistică pe clase nu se materializează, îndemnul copleșitor la progres rămâne un refren neatrăgător, entuziasmul intens, consolidat cu o zvâcnire înfrigurată în piept devine rapid o dezamăgire care ne face să ne pierdem dorința de a mai urmări meciurile.
O dezarmare, un egal cât o înfrângere care ne încearcă nervii fără niciun pic de subtilitate. Ai noștri, aplecați ca niște trestii ce formează o armată de apărare incapabilă să facă față suflului temperamental al inamicului. Un zeu răuvoitor a înclinat terenul spre poarta noastră, iar hoarda de urmași ai lui Itzhak ne-a făcut să uităm că jucăm cu o echipă mult mai slab cotată decât a noastră.