Muhammad Ali a iubit boxul necondiționat. Prin el s-a făcut cunoscut în lume, prin el a ajuns pe cele mai înalte culmi și tot boxul i-a adus și multe dezamăgiri. Dar, asemeni unui om dedicat unei pasiuni, și-a asumat orice risc.
De 61 de ori a urcat în ring la profesioniști, câștigând 56 de lupte (37 prin KO) și pierzând doar 5. A cucerit de trei ori centura WBA și de două ori centura WBC, ambele la categoria grea. În 1960, a luat și o medalie olimpică la Roma. Joe Frazier și George Foreman sunt doar doi dintre coloșii pe care i-a trimis la podea de-a lungul carierei.
Boxul i-a dat, boxul i-a luat
Botezat Cassius Clay Jr., el a devenit cunoscut mai târziu sub numele de Muhammad Ali, ca urmare a convertirii la islam. I s-a spus de multe ori ”Guralivul”, pentru că își ataca adversarii la nivel verbal înaintea duelurilor. A avut o personalitate atât de puternică, încât și-a înfruntat țara unde s-a născut. Refuzând să lupte pentru Statele Unite în Vietnam, un război pe care nu îl considera al lui, i s-a interzis trei ani să mai practice sportul cu mănușa.
Citește și – Povestea lui Rocky Marciano. Campionul neînvins în ring, dar cu un destin tragic
Chiar și așa, nimic nu l-a putut opri pe Muhammad Ali. S-a încăpățânat să lupte până la 39 de ani și 328 de zile, când a suferit o înfrângere în fața canadianului Trevor Berbick. Cu un an înainte, pe 2 octombrie 1980, a pierdut titlul mondial în confruntarea cu Larry Holmes. Un titlu pe care l-a recucerit în revanșa cu Leon Spinks, în 1978. Poate că ar fi trebuit atunci să-și agațe mănușile în cui, dar a crezut că nu și-a spus ultimul cuvânt. Și cariera s-a terminat așa cum s-a terminat.
Marea sa pasiune i-a adus și probleme de sănătate, după aproape 20 de ani de antrenamente grele și lupte cu adversari de top. Este vorba de Parkinson. Ani în șir s-a luptat cu această boală, care s-a dovedit a fi un oponent mult mai puternic decât toți greii cu care s-a confruntat în ring.
Campionii pleacă, dar lecțiile de viață rămân
Pe 3 iunie 2016, într-o perioadă când nume ca Mayweather au transformat boxul într-o simplă afacere, pentru Muhammad Ali a sunat ultimul gong. În urma sa au rămas nenumărate titluri, meciuri legendare, momente mai puțin plăcute, dar și lecții pentru pasionații de sport și nu numai. Prin admirația câștigată din partea publicului, a reușit ceva ce puțini pot. Să spargă niște bariere la nivel politic, rasial și chiar religios. Într-un cuvânt, să unească oamenii.
”Am urât fiecare oră de antrenament, dar mi-am zis mereu: suferă acum și trăiește restul vieții ca un campion.”
”Campionii sunt făcuți din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorință, un vis, o chemare.”
Foto: pakistantoday.com.pk
No Comments