Legende

Povestea ”Cocoșului de Aur” Al. Brown. Campion mondial când puțini îi dădeau șanse, dar cu un sfârșit dramatic

La doar doi ani de la începutul secolului XX, în orașul panamez Colon, vedea pentru prima dată lumina zilei Alfonso Teofilo Brown. Încă dinaintea împlinirii vârstei de 20 ani, cel care avea să fie cunoscut mai târziu drept ”Cocoșul de Aur” sau ”Perla neagră” a cochetat cu boxul. Era grefier al Consiliului de Transport al Statelor Unite din zona Canalului Panama, iar în momentul când i-a văzut pe soldații americani practicând sportul cu mănușa s-a îndrăgostit iremediabil de ”nobila artă”. Continue Reading

Interviuri

INTERVIU | Artyom Karamyan: ”Idolul meu a fost Rivaldo și toți prietenii îmi ziceau că semăn cu el”. Cum a ajuns în Liga 1 alături de fratele său geamăn și unde antrenează în prezent

O poveste precum cea a fraților Karamyan ar putea face oricând subiectul unui film. Nu doar că s-au născut în aceeași zi (pe 14 noiembrie 1979), dar au fost și coechipieri în cea mai mare parte a carierei – la Arabkir Yerevan (orașul natal al lui Artyom și Arman), Pyunik Yerevan, Kilikia Yerevan, Panachaiki (din Grecia), Arsenal Kiev (Ucraina), Rapid, Poli Timișoara, Steaua, Unirea Urziceni și Academica Clinceni. Continue Reading