Interviuri

INTERVIU | Artyom Karamyan: ”Idolul meu a fost Rivaldo și toți prietenii îmi ziceau că semăn cu el”. Cum a ajuns în Liga 1 alături de fratele său geamăn și unde antrenează în prezent

O poveste precum cea a fraților Karamyan ar putea face oricând subiectul unui film. Nu doar că s-au născut în aceeași zi (pe 14 noiembrie 1979), dar au fost și coechipieri în cea mai mare parte a carierei – la Arabkir Yerevan (orașul natal al lui Artyom și Arman), Pyunik Yerevan, Kilikia Yerevan, Panachaiki (din Grecia), Arsenal Kiev (Ucraina), Rapid, Poli Timișoara, Steaua, Unirea Urziceni și Academica Clinceni.

Fratele lui Artyom a mai jucat în România la FC Brașov, Gloria Bistrița (împrumutat în ambele situații de la Rapid) și la Ceahlăul Piatra Neamț. În 2010 a luat titlul de cel mai bun mijlocaș stânga din Liga 1, marcând și 5 goluri în tricoul Stelei.

Cei doi au fost și oameni de bază în selecționata Armeniei, unde au ajuns pentru prima oară în 2000 și de la care s-au retras împreună 10 ani mai târziu. În prezent, niciunul nu mai joacă fotbal, însă nu au abandonat complet sportul care le-a oferit totul. Amândoi antrenează. Ba mai mult, Artyom a ajuns tocmai peste ocean, în orașul unde naționala României învingea Columbia, Statele Unite și Argentina la Mondialul din 1994.

Reporter: Am citit recent că acum locuiești în Los Angeles, unde antrenezi o grupă de copii. Cine te-a convins să mergi acolo și cum ți se pare fotbalul de peste ocean?

Artyom Karamyan: Salut Robert. Am venit în Los Angeles pentru că sunt mulți armeni și fotbalul de aici crește zi de zi. Există multe echipe și niște copii talentați. Eu am grupa 2008, unde joacă și băiatul meu.

Artyom Karamyan, alături de o grupă de copii a clubului FC Golden State/Foto: Facebook@Artyom Karamyan

După ce te-ai retras, ai primit vreo ofertă să antrenezi în România?

Am fost la Clinceni, unde am jucat și eram antrenor cu Vali Bădoi. După aceea am avut echipa 2005 a Concordiei Chiajna. Am stat un an, am câștigat campionatul și am plecat.

Cât ai fost jucător, tu și fratele tău Arman ați fost aproape nedespărțiți. Unde mergeai tu, venea și el. Prima voastră experiență în Liga 1 a fost la Rapid. Cum ați ajuns acolo?

Noi am venit în Romania în 2004, vara, prin prietenul nostru Mihai Stoichiță. Era atunci antrenor la naționala Armeniei. Și ne-a ajutat să venim acolo (la Rapid – n. red.). Dar am făcut mult sacrificii ca să rămânem acolo și să jucăm.

Rapidul a fost aproape de un titlu, dar și de semifinalele Cupei Uefa în sezonul 2005-2006. Ce crezi că a lipsit echipei ca să își atingă acele obiective?

A lipsit norocul, apoi accidentarea pe care am avut-o eu, Măldă (Marius Măldărășanu – n. red.) și atunci era o lipsă mare. Dar noi tot eram bucuroși, pentru că eram ca o familie cu Răzvan (Lucescu – n. red.).

După Rapid, tu și Arman ați venit la Timișoara. Cum a fost perioada petrecută acolo?

Am iubit la fel de mult echipa din Timișoara. Era un oraș minunat.

Arman (stânga) și Artyom Karamyan, la echipa de pe Bega/ Foto: Facebook@Artyom Karamyan

În 2009, ați eliminat deținătoarea Cupei Uefa, Șahtior Donețk. Care a fost secretul acelei performanțe?

Secretul era dorința, determinarea și un antrenor minunat. Sabău și staff-ul lui. Eram la fel, ca o familie. Erau niște jucători extraordinari – Chisovsky, Alexa, fratele meu Bucur, Bădoi, Stancu și restul.

După Șahtior, Timișoara a dat piept cu VFB Stuttgart, unde juca și Ciprian Marica. Dacă treceați și de ei, ajungeați în grupele Champions League. Cum ai trăit acele dueluri?

Atunci Stuttgart era o echipă bună și era, probabil, puțin mai greu, dar dacă am fi avut puțină încredere eram si în grupele (Champions League – n. red.). Dar asta este viața.

Ai jucat o scurtă perioadă și la Steaua, și de această dată alături de fratele tău. Cum te-ai înțeles cu Gigi Becali? Dar cu ceilalți coechipieri?

(Venirea la – n. red.) Steaua a fost cu recomandarea lui Nea Mihai Stoichiță (antrenorul de atunci al echipei n. red.). A fost o perioadă scurtă, dar pentru fratele meu era cea mai bună. A jucat extraordinar și anul acela a ieșit cel mai bun mijlocaș stânga. Dar eu m-am accidentat și am jucat puțin. După 6 luni a venit Pițurcă și a dat afară aproape 13 jucători. Și pentru mine, Gigi este cel mai corect și cel mai bun om. Sincer, asta este părerea mea personală. Noi n-am avut probleme nicodată (cu el – n. red.). Și erau băieți buni în echipă – Nicoliță, Petre Marin, Ovidiu Petre și alții.

Ai trecut și pe la Urziceni, care era aproape de desființare. Cum era atmosfera de acolo având în vedere situația dificilă?

Noi atunci am vrut să jucăm pentru noi. Dar acolo am stat 3 luni. Erau deja probleme cu jucătorii și conducerea, dar era o echipă interesantă și mulți tineri au plecat de acolo – Rusescu, Toșca.

Ultima ta experiență ca jucător a fost la Clinceni.

La Clinceni era antrenor prietenul nostru Vali Bădoi. Într-o zi m-a văzut pe mine și pe fratele meu și ne-a spus ”nu vreți să jucați?”, iar noi am zis am zis ”de ce nu?”. Și eram antrenor secund și jucător. Era o perioadă iarăși frumoasă. Și am făcut treabă cu fratele meu și cu Bădoi.

Care a fost cea mai mare bucurie pe care ai trăit-o ca jucător? Dar cel mai greu moment?

Marea bucurie a fost când am câștigat cu Șahtior (în ediția 2005-2006 a Cupei Uefa, Rapid a învins-o cu 1-0 pe Șahtior Donețk în faza grupelor, scor 1-0, gol Marius Măldărășanu – n. red.). Și eram trist când m-am accidentat cu Hertha Berlin, în Cupa Uefa.

Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ți-ai dori să schimbi?

Eu și fratele meu să jucăm la marile echipe.

Dintre antrenorii cu care ai lucrat ca jucător, care ți-a lăsat cea mai bună impresie?

Primul antrenor era pentru noi Stoichiță, la naționala Armeniei. Apoi Răzvan Lucescu, Sabău, Uhrin, Gabi Balint. Erau niște oameni minunați, extraordinari și valoroși.

Cine a fost idolul tău în fotbal?

Idolul meu a fost Rivaldo și toti prietenii îmi ziceau că semăn cu el.

Ce pasiuni mai ai în afară de fotbal?

În afară de fotbal, iarăși fotbal. Timpul liber îl petrec cu familia. Îmi iubesc mult familia. Este ce mai mare bucurie a mea. Secretul și norocul meu sunt familia.

CV Artyom Karamyan

Data nașterii: 14 noiembrie 1979

Locul nașterii: Yerevan, Armenia (pe atunci parte din URSS)

Înălțime: 1,77 m

Post: Mijlocaș

Echipe la care a jucat: Arabkir Yerevan (1996-1997), Pyunik Yerevan (1997-1998 și 2001-2002), Kilikia Yerevan (1999-2001), Panachaiki Patras (2003), Arsenal Kiev (2003-2004), Rapid București (2004-2007), Politehnica Timișoara (2007-2010), Steaua București (2010), Unirea Urziceni (2010-2011) și Academica Clinceni (2012-2014)

În prezent este antrenor la FC Golden State, din Los Angeles

Palmares: Campionatul (2001, 2002), Cupa (2002) și Supercupa Armeniei (1997, 2002) cu Pyunik Yerevan, Locul 2 în Liga 1 (2006), sferturile Cupei Uefa (2006) și Cupa României (2006, 2007) cu Rapid București, Locul 2 în Liga 1 (2009) și finala Cupei României (2007, 2009) cu Politehnica Timișoara

Palmares individual: 50 de selecții și 2 goluri în echipa națională de fotbal a Armeniei

Foto sus: Facebook@Artyom Karamyan

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply Stefan decembrie 6, 2018 at 2:22 pm

    Doar o miiiiiica inexactitate la palmares, in 2001 a castigat campionatul Armeniei cu echipa Kilikia Yerevan, nu cu Pyunik Yerevan. In rest, excelent, bravo, chiar sunt surprins.

    • Reply Robert Popa decembrie 6, 2018 at 7:59 pm

      Salut. Mulțumesc mult pentru observație. Să știi că apreciez cititorii care observă inclusiv micile greșeli. Pentru că nimeni nu e perfect. Consider că și ziariștii pot învăța de la cititori, nu doar invers. O să corectez acel detaliu. Numai bine!

    Leave a Reply