I. 30 iunie 2018 a fost, fără nicio exagerare, o zi de nota 10. S-au marcat 10 goluri în primele două partide din optimile Cupei Mondiale găzduite de Rusia, unele dintre ele absolut fabuloase.
II. Doi dintre cei mai mediatizați fotbaliști din lume în ultimul deceniu, Lionel Messi (Argentina) și Cristiano Ronaldo (Portugalia), au venit ca niște mari promisiuni, dar au plecat pe ușa din spate. După eliminarea campioanei en-titre Germania (încă din faza grupelor), și finalista de acum 4 ani a părăsit competiția. Argentina a pierdut cu 3-4 în fața Franței. Campioana Europei nu a avut nici ea mai mult noroc. Portughezii au fost învinși cu 1-2 de Uruguay.
III. Messi a strălucit cu adevărat o singură dată, în victoria cu Nigeria (când a marcat un gol), scor 2-1, din ultima etapă a fazei grupelor. Acel rezultat le-a asigurat sud-americanilor prezența în primele 16 echipe ale lumii. Ronaldo a reușit un hatt-trick în primul meci, 3-3 cu Spania. A mai dat un gol în victoria cu Arabia Saudită, scor 1-0, și apoi s-a stins treptat.
IV. Atât Portugalia, cât și Argentina, au avut probleme în duelurile cu adversari de top. Revin la egalul făcut de lusitani cu Spania, dar și la eșecul usturător înregistrat de Argentina cu Croația, scor 0-3, din care sud-americanii nu au învățat nimic.
V. Chiar și adversarii considerați accesibili le-au pus probleme celor două echipe. Portugalia a scos doar o remiză cu Iranul, scor 1-1, deși puteau chiar să piardă. Asiaticii au avut o ocazie mare în ultimul minut, iar dacă o fructificau, ei ar fi fost cei calificați. Argentina s-a încurcat cu Islanda (echipă calificată în premieră la Cupa Mondială) în primul joc, scor 1-1.
VI. Portugalia a obținut o singură victorie, dar nu cu o echipă importantă. Argentina a avut câteva minute de sclipire cu Nigeria, poate și din cauză că îi ajunsese cuțitul la os, dar apoi a revenit la forma din primele două partide (cu Islanda și Croația).
VII. Argentina a revenit de la 0-1 cu Franța (Antoine Griezmann a deschis scorul în prima repriză din penalty), după golurile marcate de Angel Di Maria (o execuție superbă de la distanță) și Gabriel Mercado. Reușita de 2-2 (la fel de frumoasă ca cea semnată de Di Maria) a lui Benjamin Pavard i-a făcut, însă, pe sud-americani să aibă o nouă cădere psihică (la fel cum s-a întâmplat cu Croația). Au luat două goluri (de la tânărul Kylian Mbappe), pe fondul unor grave erori în apărare. Argentina a mai marcat prin Kun Aguero (jucător ce trebuia introdus mult mai devreme), dar nu a izbutit să-l dea și pe al patrulea.
VIII. Eșecul Argentinei poate fi explicat și de faptul că stă într-un jucător, Lionel Messi, deși mai are și alți jucători de valoare ce meritau să fie folosiți mai mult. Decizia selecționerului Jorge Sampaoli de a începe partida cu Gonzalo Higuain, Pablo Dybala și Kun Aguero pe bancă e mai mult decât bizară. De altfel, doar ultimul dintre cei enumerați a intrat. A și marcat, dar moralul vicecampioanei mondiale era deja la pământ ca să se mai poată schimba ceva. Și mai bizar e că Sampaoli a mizat mult pe jucători mai puțin cunoscuți ca Federico Fazio, Maximiliano Meza sau Cristian Pavon. S-a simțit absența unui portar experimentat precum Sergio Romero (titularul din ultimii 9 ani), care nu mai jucat la Mondial din cauza unei accidentări. Goalkeeperii convocați de Sampaoli în Rusia (Nahuel Guzman, Franco Armani și Willy Caballero) adună împreună 13 selecții, față de 94 câte a strâns Romero.
IX. După evoluțiile mai puțin convingătoare din faza grupelor (2-1 cu Australia, 1-0 cu Peru și 0-0 cu Danemarca), Franța a dovedit acum că merită să se bată pentru marele trofeu. A învins o echipă valoroasă (Argentina) și a marcat (dar a și primit) cât nu a reușit în faza grupelor. La cei 19 ani ai săi, Kylian Mbappe poate fi una dintre revelațiile Cupei Mondiale. A ajuns la 3 goluri după dubla cu Argentina și e pe locul 3 în clasamentul marcatorilor.
X. Victoria Uruguayului nu e deloc o întâmplare. Campioana Mondială din 1930 și 1950 se apără excelent în 2018, dovadă că până la duelul cu lusitanii nu a primit niciun gol. Edinson Cavani a fost omul meciului. A reușit o dublă pentru Uruguay, ajungând la 3 goluri la acest turneu. E un jucător care a scris și va scrie istorie peste tot (atât la echipele de club, cât și la prima reprezentatibvă). E acel jucător care poate câștiga și respectul rivalilor. Din cauza unei accidentări nu a putut continua partida, iar Cristiano Ronaldo l-a ajutat să părăsească terenul (lucru petrecut în minutul 74). Gestul portughezului a fost, probabil, unul dintre cele mai emoționante momente ale meciului. Un suporter și-a scos telefonul și a imortalizat această lecție de fair-play.
Foto: Edinson Cavani, omul meciului Uruguay-Portugalia, este ajutat de Cristiano Ronaldo să părăsească terenul/Sursă: fifa.com
No Comments