La doar doi ani de la începutul secolului XX, în orașul panamez Colon, vedea pentru prima dată lumina zilei Alfonso Teofilo Brown. Încă dinaintea împlinirii vârstei de 20 ani, cel care avea să fie cunoscut mai târziu drept ”Cocoșul de Aur” sau ”Perla neagră” a cochetat cu boxul. Era grefier al Consiliului de Transport al Statelor Unite din zona Canalului Panama, iar în momentul când i-a văzut pe soldații americani practicând sportul cu mănușa s-a îndrăgostit iremediabil de ”nobila artă”.
ANTRENAT DE UN AVOCAT
Marea sa șansă a venit în anul 1922, când l-a cunoscut pe Dave Lumianski. Fiu al unor evrei care au emigrat din Rusia spre sfârșitul secolului XIX, Lumianski renunțase la meseria de avocat și s-a făcut manager de box. Când l-a văzut prima dată pe Brown, într-o sală insalubră din New York, panamezul cântărea doar 53 de kilograme, avea 1,73 m și făcea categoria ”cocoș”.
Antrenorul de la acea sală, Stillwell, nu vedea, însă, un viitor prea bun pentru boxerul de 20 ani. ”Dacă vrei, ia-l. Omul e gata să stea și în cap, căci făcea foamea prin New York. Dar, drept să-ți spun, eu nu prea am încredere în trestia asta. La primii pumni mai serioși se va dezagrega”, i-a transmis acesta lui Dave. Fostul avocat nu s-a lăsat, însă, descurajat de aceste vorbe și era convins că poate scoate un mare luptător din tânărul Al. Brown.
După ce i-a cumpărat ceva de mâncare (panamezul era nemâncat de două zile) și i-a oferit un avans de 50 de dolari, Dave a semnat un contract cu Al. Brown. Cum a început antrenamentele, tot mai mulți oameni și-au făcut apariția la sală, fiind impresionați de jocul de picioare al panamezului și de directele de stânga foarte precise.
PRIMUL MECI LA PROFESIONIȘTI
Pe 19 martie 1922, în orașul natal Colon, Al. Brown câștigă la puncte (după șase runde) lupta cu Jose Moreno. În al șaptelea meci la profesioniști, ”Perla neagră” obține o nouă victorie la puncte, dar după 15 reprize, în fața lui Sailor Patchett. În urma acestui succes, Al. Brown va cuceri centura Isthmus la categoria ”muscă”.
Pe 22 septembrie 1923, la New York, Al. Brown îl va întâlni în ring pe Johnny Breslin. Meciul s-a terminat la egalitate, însă revista The Ring îl va considera pe Al. Brown, un an mai târziu, al treilea cel mai bun boxer din lume la categoria sa. La data de 6 decembrie 1924 va suferi și prima înfrângere, după o decizie la puncte, împotriva lui Jimmy Russo.
PLECAREA LA PARIS ȘI UNA DINTRE CELE MAI RAPIDE VICTORII PRIN K.O.
Al. Brown a trecut destul de repede peste eșecul cu Russo și va lega alte victorii, ajungând la 10 partide câștigate prin K.O. (șase în prima rundă) în carieră. Cea mai bună perioadă a cunoscut-o, însă, la Paris, unde s-a stabilit spre sfârșitul anului 1926. În ”Orașul luminilor”, Al. Brown va învinge nume grele precum Antoine Merlo, Socks, Mascart, Criqui, Gustav Humery, Biron, Cadman și Domenico Bernasconi.
Dintre aceste meciuri, cel cu Humery (disputat pe 29 ianuarie 1929) a fost unul neobișnuit. Cei doi pugiliști au convenit că nu se vor saluta atingându-și mănușile, înainte de startul luptei. În clipa când a sunat primul gong, Al. Brown a fost mai rapid și l-a lovit în maxilar pe adversarul său. Humery nu a reușit să se ridice după cele 10 secunde și panamezul s-a impus prin K.O. A fost una dintre cele mai rapide victorii prin K.O. din istoria ”nobilei arte”.
În anii petrecuți la Paris, Al. Brown l-a cunoscut și pe Lucian Popescu, românul care a ieșit de trei ori campion european în anii 30, la trei categorii diferite. Cei doi au făcut un meci demostrativ, dar nu se vor duela niciodată la profesioniști.
Al. Brown în plină ascensiune/ Foto: wikipedia.com
CÂȘTIGAREA TITLULUI MONDIAL
În 1929 începuse una dintre cele mai cumplite crize economice la nivel mondial. Unii întreprinzători au suferit pierderi atât de mari, încât au ales să-și pună capăt zilelor. Al. Brown, în schimb, era pe val.
Pe 18 iunie, la New York, tânărul care făcea altădată foamea pe străzi va deveni campion mondial la categoria ”cocoș”. Al. Brown l-a învins, în fața a 15.000 de spectatori și cu o decizie la puncte (după 15 runde), pe Gregorio Vidal. Al. Brown devenea, astfel, primul hispanic care cucerește centura mondială.
”COCOȘUL DE AUR” O IA PE DRUMURI GREȘITE
Al. Brown scria istorie alături de fostul avocat Dave Lumianski. Nu mai era tânărul de odinioară, care se antrena într-o sală urât mirositoare din New York. Victoriile obținute i-au adus bani cu nemiluita și era poreclit ”Cocoșul de Aur”. Devenise un adevărat idol în țara sa natală și în toată America Latină se vorbea despre el.
Celebritatea i s-a urcat, însă, la cap și nimeni nu se mai putea înțelege cu el. Avea o viață tot mai dezordonată, după nopțile pierdute în baruri și cabarete. Dansa și deschidea sticle de șampanie până în zorii zilei, se culca la cinci dimineața și dormea până la prânz. La antrenamente venea tot mai puțin, iar dacă venea la sală o făcea la insistențele lui Dave. Cu toate acestea, oamenii încă erau impresionați de felul în care se antrena Al. Brown.
Pentru a-l ține în frâu, Lumianski i-a făcut și unele concesii panamezului. Una dintre ele era să-i dea câte un pahar de șampanie în pauzele din timpul antrenamentelor. Și totuși, Al. Brown încă era un adversar de temut pentru mulți pugiliști din acele vremuri. Într-un meci pentru apărarea centurii mondiale, contra lui Milou Pladner, a intrat în ring deși avea o accidentare gravă la un genunchi. Rana a suferit-o după ce a căzut de pe cal, înaintea luptei. Dar Brown nu a vrut sub nicio formă să amâne lupta, iar medicul său i-a făcut o injecție care îl putea ține în picioare cinci minute.
Pladner nu bănuia ce se întâmplă cu adversarul său în prima rundă. Brown părea că e la capătul puterilor și i-a cerut un pahar de șampanie lui Dave. După ce l-a băut și a aflat că efectul injecției va mai dura doar 2 minute, Brown era hotârăt să facă tot ce îi stă în putință pentru a câștiga. Și va reuși. Prin K.O. Pladner a încercat să-l surprindă cu un croșeu, dar în aceeași clipă a încasat o directă în bărbie și căzu.
DECLINUL
Pe 1 noiembrie 1934, în Tunisia, Al. Brown l-a învins prin K.O. pe Victor Perez în runda a 10-a. Adversarul său a susținut atunci că Brown a folosit o lovitură neregulamentară. Un an mai târziu, campionul Spaniei Baltasar ”Sangchili” Belenguer Hevas i-a aruncat mănușa lui Brown. Viața extrasportivă a ”Cocoșului de Aur” era, însă, din ce în ce mai tumultoasă. Venea foarte rar la sală, iar Dave îl culegea în fiecare seară din cârciumi. Uneori, îi punea somnifere în pahar pentru a-l aduce mai ușor la hotel. Asta până într-o zi a anului 1935.
”- Mergem la antrenament, Brown?
– Azi n-am chef, sunt mahmur.
– Un duș și o să treacă.
– Dave, nu mă mai bate la cap. Știu eu ce am de făcut.
– Totuși, sunt antrenorul tău.
– Eu sunt cel mai bun antrenor al meu.
– Bine, dacă tu ești cel mai bun antrenor al tău, eu nu mai am ce căuta aici.”
Și astfel, Dave își părăsea elevul după aproape 13 ani, deși ținea foarte mult la el. În sufletul său știa, însă, că pentru panamez nu mai există cale de întoarcere. Pe 1 iunie 1935, la Valencia, Al. Brown pierdea centura mondială după o înfrângere prin K.O. cu ”Sangchili”. Cei doi se vor reîntâlni în 1938, de această impunându-se Brown. A fost ultima mare victorie din cariera panamezului, dar aceasta nu i-a readus și titlul suprem. Centura nu mai era la ”Sangchili”, campionul lumii în acel moment fiind Sixto Escobar din Puerto Rico.
În 1939, la Paris, Brown se retrage după un meci cu Valentine Angelmann, pe care îl va învinge după 8 runde. Va reveni asupra deciziei. În perioada celui De-al Doilea Război Mondial, Brown se întoarce în SUA. Va continua să lupte până în 1942. În acel an a boxat cu Leocadio Torres pentru titlul de campion al statului Panama. Meciul se va termina la egalitate. Cu toate acestea, ultima partidă din cariera lui Brown se va încheia cu o victorie la puncte în fața lui Kid Fortune.
UN SFÂRȘIT TRAGIC
La scurt timp după retragere, Al. Brown este arestat pentru consum de cocaină și deportat pentru un an. La vârsta de 40 ani, campionul de altă dată s-a întors la New York. Pierduse totul, iar pentru a se întreține era partener de antrenament la o sală din cartierul Harlem, fiind plătit cu un dolar pe oră.
În 1951, la vârsta de 48 ani, Al. Brown s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Poliția l-a găsit pe străzi și, crezându-l în stare de ebrietate, l-a dus la secție. Când și-au dat seama ce problemă are, aceștia l-au transportat de urgență la spitalul Sea View. Dar starea sa se înrăutățea pe zi ce trece, iar pe 11 aprilie avea să bată ultimul gong pentru cel care a fost cunoscut odată drept ”Cocoșul de Aur”. 11 ani mai târziu, la Maine, s-a stins și fostul său manager Dave Lumianski.
Surse: ”Acolo, în colț, cineva te așteapă” (de George Mihalache), wikipedia.com, boxrec.com
Foto sus: lomejordelboxeo.com
No Comments