Editoriale

EDITORIAL | Cronici impertinente

Toga festivă a triumfului calificării la acest campionat european începe să se decoloreze pe măsură ce evenimentul se apropie.

Sau poate așa mi se pare mie, dar aerul sărbătoresc devine imediat, cel puțin în fotbal, doar o judecată asupra trecutului. Și prezentul, adică tot ce contează, arată cum arată. Rezerviști sau titulari în ligi secunde speră să dea lovitura, speră că îi așteaptă un viitor deosebit, îndoielile însă bâjbâie pe lângă noi. Timpul ne va răspunde, întotdeauna o face, dar sunt asediat de o întrebare fizico-filozofică: Timpul analogic e același cu timpul digital?

Mutu si-a inaugurat implantul mult mediatizat cu un egal, uitându-și lacrimile în sporovăiala iritată despre arbitraj, apoi declarând imperativ: ”Să fie clar, eu nu am obiectiv campionatul!”. Nu trebuie să se justifice în fața presei, trebuie să se justifice în fața celui care îl plătește. Poate că e trist din cauza rezultatelor cumulate până acum în cariera de antrenor, orice om are defecte, mai ales antrenorul Mutu, pe care, atunci când era jucător, iubirea suporterilor îl făcea perfect. Acum a scăpat mingea și pare că nu o mai poate prinde.

TUAS RES HABETO (Să-ți iei lucrurile!). Așa le spuneau bărbații romani soțiilor lor atunci când găseau un contract matrimonial mai avantajos. Așa i-a spus și Iașiul lui Leo. Normal și anormal. Normal pentru că nu are rezultate, anormal pentru că astea sunt rezultatele așteptate. Puteam intui cu precizie că Iașiul se va bate la retrogradare, nu îți trebuia mare fler pentru asta. Pentru Leo urmează pacea după-amiezelor pustii, în timp ce la Iași vremurile pâcloase nu s-au terminat, plasa calculelor începe să se strângă.

Ganea a beneficiat mereu de prezumție de înțelepciune, mai ales cu trecerea timpului, dar de fiecare dată merge prea departe. Un inchizitor spaniol celebru, Tomas de Torquemada spunea că oricine e suspectat de a fi eretic trebuie să fie considerat vinovat, dar i se va da șansa să își demonstreze nevinovăția. Cred că fostului atacant asta trebuie să-i fie linia de anchetă și să nu credem poveștile în care el suferă abuzuri polițienești în scârțâit de pneuri.

Rapidul s-a blocat pe șine, am spus demult că Bergodi e prea ghinionist să câștige campionatul. A fost și scandalul despre fumigene, petarde, puști, panoplia suporterilor puțin depășiți de vremuri, care vor ieși la liman pentru că sunt uniți, minciunea leagă oamenii mai strâns decât jurămintele făcute în Biserică.

Adrian Stamate

Previous Post Next Post

4 Comments

  • Reply Petru aprilie 1, 2024 at 8:11 am

    Riscul este foarte mare în privința unor asa ziși ultrasi. În orice moment este posibila o nenorocire.

  • Reply Marius aprilie 13, 2024 at 10:45 am

    Foarte bune articolele domnului Stamate. Are un stil aparte, inserand de fiecare data in articolele sale, printre deziluziile fotbalului autohton, elemente de cultura universala. Dracu stie ce legatura poate sa aiba asta cu fotbalul, dar impletitura este savuroasa si cititul o delectare! Se simte din tusa, ca domnul acesta vine din alte vremuri, cand gazetaria sportiva nu era pentru cine se nimerea, ci pentru cine se pregatea…al dracului de bine! Hai ca deja am invocat necuratul de prea multe ori in acest comentariu. O zi buna, si la mai multe!

    • Reply Robert Popa aprilie 13, 2024 at 10:55 am

      Bună ziua! Mă bucur că vă plac articolele colegului meu. El nu e ziarist de profesie, dar are un stil care, personal, îmi place foarte mult. E un stil oarecum diferit de al meu, dar e genul de diferență care dă plus valoare. Când va mai veni cu materiale, poate veți avea ocazia să-i spuneți chiar lui impresiile. O zi bună!

      • Reply Marius aprilie 13, 2024 at 11:23 am

        Tocmai faptul ca domnul Stamate nu este ziarist de profesie, cred ca il face sa observe ceea ce altii nu observa. Complet detasat din punct de vedere al implicarii in fenomen (asta din ce am citit anterior intr-un articol al dansului – cultura fotbalistica facuta din privitul la televizor), isi permite sa abordeze un stil cu ironii fine, metafore si epitete, pe care putini cred ca le gusta, si mai putini le inteleg. O mai buna analiza a evenimentelor din fotbalul mioritic eu nu am mai vazut. Domnul Stamate poate sa spuna in trei paragrafe succinte, ce spun la un loc treizeci de site-uri cu continut sportiv. De fapt, despre asta este vorba in aceasta spoiala pe care o numim fotbal romanesc – fotbalul de la noi este o vesnica caterinca si trebuie tratat ca atare. iar personajele sunt caragielesti – mutu, hagi, petrescu, mandorlini, mititelu, napoli, becali… arhetipuri ale inculturii sportive si ghiftuirii financiare pe seama „microbistilor”. si pentru ca fotbalul de la noi este caragielesc, el capata si nuante tragi-comice. O comedie, dar nu divina, ci mai degraba sinistra… O zi buna!

    Leave a Reply