S-a tot vorbit despre echipa națională în ultimele săptămâni, dar din 17 iunie, când tricolorii au avut un start lăudabil la Euro 2024, printr-un 3-0 cu Ucraina, s-a vorbit cu atât mai mult.
Meciurile cu Elveția, din preliminariile Euro 2024, ne-au lăsat senzația că, deși fotbalul nostru suferă, încă mai este capabil să ne ofere surprize plăcute.
În disoluția dezvoltării mele personale, caut anticiparea performanțelor echipei naționale la acest campionat european, după o calificare așteptată în orchestra discuțiilor deloc cumpătate purtate de așa-zișii specialiști (cuvânt de un farmec ieftin, mai ales când vorbim despre fotbal).
Cu scuzele de rigoare că analizez abia acum rezultatul, de altfel lăudabil, al naționalei mari, voi veni cu câteva concluzii, acum, că bucuria de după calificare s-a mai domolit.
În jurul anului 1600, matematicianul și teologul scoțian John Napier a inventat logaritmii pentru a calcula mai ușor sfârșitul lumii. Nici bine nu am aflat care ne sunt adversarele (în preliminariile Euro 2024 – n. red.) că am început și noi calculele care ne avantajează.