Legende

Cetățenii lui Guardiola, îmblânziți de diavolii lui Solskjaer

Orice derby are un farmec aparte, mai ales în Premier League. Chelsea – Arsenal, Liverpool – Everton sau Machester United – Manchester City sunt adevărate momente de sărbătoare în Anglia, țara care a modelat fotbalul pe care îl vedem în prezent.

Astăzi, cetățenii antrenați de Pep Guardiola s-au mai îndepărtat de liderul FC Liverpool, care se apropie de primul titlu după o lungă perioadă. Și asta datorită baghetei magice a germanului Jurgen Klopp, care i-a condus în acest an pe cormorani către al șaselea trofeu Uefa Champions League.

Să revenim însă la derby-ul orașului Manchester, unde gurile rele spun că Pep a prevăzut rezultatul de azi. Într-o conferință de presă de acum câteva zile a uitat ce formație antrenează. Bayern, în loc de Manchester City. Ceva știa fostul tehnician al Barcelonei, pentru că a petrecut trei sezoane pe banca formației din Munchen. De altfel, chiar de pe Allianz Arena a venit la City în vara lui 2016.

La diavoli, Solskjaer era cu moralul foarte ridicat. Avea și motive, după suucesul obținut în fața lui Tottenham, scor 2-1. Cu atât mai surprinzător e rezultatul ținând cont că noul antrenor al londonezilor e Jose Mourinho. The Special One a fost soluția găsită de finalista Ligii din acest an, după ce lui Pochettino i s-a arătat ușa.

Și diavolii n-au putut fi îmblânziți de cetățeni. A fost fix pe dos. United a obținut un penalty, pe care Marcus Rashford l-a transformat. Tânărul jucător al echipei de pe Old Trafford are o poveste interesantă. A debutat în Premier League la finalul lunii februarie 2016, într-un derby cu Arsenal, scor 3-1. Două goluri le-a înscris chiar Rashford, sub ochii antrenorului său de atunci Louis Van Gaal. La tunari, Wenger era resemnat că pleacă acasă cu mâna goală. Revenind la prezent, același Rashford a mai avut două ocazii mari în prima repriză. La una dintre ele a nimerit bara. De aici și o vorbă celebră a comentatorilor „decât un gol urât, mai bine o bară frumoasă”.

Și iată că tabela s-a modificat din nou. E 2-0 după reușita francezului Marcial, în urma unui șut care l-a lăsat mască pe Ederson Moraes. Marcial era la United și în era Van Gaal, când coechipierul Rashford și-a făcut debutul.

Undeva, în tribune, legendarul Sir Alex Ferguson își încuraja clubul căruia i-a dedicat 27 de ani din viață. De Gea, care apără și acum buturile diavolilor, știe prea bine cum e să lucrezi cu Ferguson. A încasat un gol de la Otamendi pe final, dar apoi a fost ca un zid pentru atacanții lui City. De Bruyne, Gabriel Jesus, Sterling și alte nume grele de la City au părăsit terenul dezamăgiți. Elevii lui Solskjaer au plecat în schimb cu o bucurie care nu poate fi descrisă în cuvinte, mai ales după un derby cum e în orașul Manchester.

Merită Solskjaer să stea mulți ani pe Old Trafford? Atitudinea arătată de echipă în ultima vreme poate fi un argument.

Foto: facebook.com/manchesterunited/photos

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply