Universitatea Cluj a început cu dreptul pregătirile pentru Liga 1. „Șepcile Roșii” au câștigat la o diferență de scor uriașă, 9-2, amicalul cu Sănătatea Cluj (Liga a III-a).
Browsing Tag
2022
Legende
Editoriale
FOTO | Așa de mult a scăzut interesul pentru Dinamo? Pe pagina de Wikipedia, lista cu membrii din staff-ul administrativ include persoane care nu mai fac parte din club
Dinamo s-a reunit acum câteva zile sub comanda interimarului Gheorghe Mihali. A doua cea mai titrată echipă din istoria fotbalului românesc se pregătește de „B”, unde a ajuns în premieră. Gurile rele spun că în loc de „B” ar putea fi „C” sau la fel de bine „D”. Aceleași guri rele vorbesc despre un inevitabil faliment.
Când văd aceste rezultate nemaîntâlnite ale naționalei, parcă mă cuprinde un vid interior. Aiurea, vidul e nimic, nici măcar sunetul nu se propagă (conform teoriei cu clopoțelul de la 1660 a genialului Robert Boyle), darăminte cele minim 100 de cuvinte și fraze de care sunt străbătut în fiecare secundă. Primul gând care îmi vine în minte este ideea centrală a unei cărți.








