Viorel Hizo a împlinit 72 ani, din care aproape 30 i-a dedicat antrenoratului. Cu rigurozitatea sa a obținut rezultate, s-a ales cu antipatii (un astfel de caz s-a întâmplat în 2011, când, în timpul unei ședințe de pregătire, brazilianul Willian Gerlem l-a înjurat), dar a căpătat și porecla ”Dulăul”.
”Anii trec, performanțele rămân”, spuneam într-un articol scris în 2015 cu ocazia zilei de naștere a lui Gică Hagi. Prin el, Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș, Florin Răducioiu, Dan Petrescu sau Miodrag Belodedici, fotbalul autohton a cunoscut cele mai mari succese, atât la nivel de club, cât și la prima reprezentativă.
Pe George Stanca l-am văzut prima dată la televizor. Numele său nu îmi spunea nimic în acel moment. Eram mai mic, ce e drept. Mai târziu, pe la începutul lui 2016, căutam oameni care l-au cunoscut sau care au date despre George Mihalache. Cel din urmă a lucrat mulți ani la Teatrul ”Constantin Tănase”, dar a scris și multe cărți cu tematici sportive. Voiam să realizez o lucrare despre viața sa. Și am dat pe internet de Octavian Pescaru, un comentator de box. Nu avea informațiile de care aveam nevoie, dar m-a sfătuit să discut cu George Stanca. Și mi-a dat adresa sa de mail.
S-a născut pe 9 iunie 1978, în micul oraș polonez Opole. Pe când a văzut lumina zilei, Cupa Mondială din Argentina era în plină desfășurare. Turneul avea să se încheie cu victoria țării gazdă în fața ”Portocalei Mecanice”. Kempes (cu o dublă) și Bertoni sunt cei care au adus pentru prima dată trofeul suprem în cea mai sudică țară de pe continentul american.
E sâmbătă, 26 ianuarie 2019. Troleul e mai rapid ca oricând și ajunge din cartierul Expo Transilvania la Spitalul de Copii în mai puțin de 15 minute. De acolo, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, pornesc spre Parcul Sportiv ”Iuliu Hațieganu”. Ninsoarea s-a oprit de ceva timp în orașul de la Poalele Feleacului, însă frigul își face simțită prezența.