Pe George Stanca l-am văzut prima dată la televizor. Numele său nu îmi spunea nimic în acel moment. Eram mai mic, ce e drept. Mai târziu, pe la începutul lui 2016, căutam oameni care l-au cunoscut sau care au date despre George Mihalache. Cel din urmă a lucrat mulți ani la Teatrul ”Constantin Tănase”, dar a scris și multe cărți cu tematici sportive. Voiam să realizez o lucrare despre viața sa. Și am dat pe internet de Octavian Pescaru, un comentator de box. Nu avea informațiile de care aveam nevoie, dar m-a sfătuit să discut cu George Stanca. Și mi-a dat adresa sa de mail.
”De obicei, răspunde destul de prompt”, îmi scria Pescaru. Și chiar așa a fost. Nu știu dacă a trecut o zi de la trimiterea mailului, că mi-a și răspuns. S-a arătat dispus să-mi ofere mai multe informații.
Au mai trecut niște luni și era început de mai. Urma să merg la București, pentru a urmări emisiunea ”Steaua 86, 30 ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni”. Era o ediție specială a emisiunii Replay, de la TVR, și m-am înscris cu o lună înainte. În seara în care am luat trenul, l-am înștiințat pe Stanca printr-un mail că voi veni în Capitală.
La câțiva metri de sediul TVR-ului de pe Dorobanților, l-am sunat a doua zi. Locuia undeva în Piața Victoriei. Am ajuns destul de ușor acolo prin intermediul metroului. La un moment dat, am ajuns în fața unui bloc. N-a trecut mult timp și am văzut un bătrânel coborând din bloc. Era chiar el. I-am strâns mâna, i-am povestit câteva lucruri despre Cluj, iar apoi ne-am îndreptat spre o cafenea.
Am stat de vorbă cu dumnealui vreo 30-40 de minute, timp în care mi-a spus tot ce știa despre George Mihalache. Că lucrase la Teatrul ”Constantin Tănase” (lucru pe care nu-l știam până atunci), unde era textier de scheciuri (scurte scenete cu caracter satiric). Tot la acest teatru a reușit să cunoască multe personalități, ”inclusiv din fotbal”, ca să-l citez pe Stanca. Da, erau vremuri în care sportivii își petreceau timpul liber și la teatru. Ca o paranteză, Miodrag Belodedici mi-a povestit recent cum mergea alături de coechipierii de la Steaua la spectacole ținute de Adrian Păunescu la teatru.
Revenind la Stanca, acesta mi-a mai spus despre Mihalache următoarele:
”A fost rapidist toată viața, până când s-a dezis de imperiul lui Copos (fost patron al clubului din Giulești – n. red.), într-un ultim interviu înainte de a muri. Finalul prieteniei mele cu Nea George – pe care eu îl vizitam des, fiindcă locuia în Giulești, la o casă plină cu verdeață, situată la o buclă a Podului Grant – a fost neplăcut.
Cred că era vorba de o dereglare a orgoliului său, fiindcă am participat la o emisiune pe Telesport, la Dorinel Artene, pe tema Rapidului. M-a sunat imediat și a început să țipe la mine <<Cum îndrăznești să vorbești la TV despre Rapid fără să mă chemi și pe mine?>>. Mi s-a părut deplasată atitudinea lui și eu, ca un idiot, nu l-am mai sunat niciodată. Am ignorant faptul că era un om în vârstă și acum regret. Orgoliosul de mine nu i-a mai răspuns niciodată.
Oricum, scrisul lui despre marile personalități artistice, de stradă sau din fotbal, fie ele subiective, reușesc să redea o parte din personalitatea personajelor principale. A fost un ziarist iute ca lumina unui bliț. Trăia numai din scris.”
În acele minute în care am mai povestit cu dumnealui, mi-a spus de ce nu îl suportă pe Cornel Dinu. Că nu îl impresionează deloc felul în care cel poreclit ”Procurorul” încearcă să fie ironic. Mi-a vorbit despre Titi Teașcă, Țop Voinescu, mi-a mai dat câteva sfaturi, iar în final mi-a lăsat un autograf pe care îl atașez aici. Mesajul pe care mi l-a lăsat a fost un motiv în plus ca să îmbrățișez meseria de ziarist.
I-am strâns apoi mâna. Dumnealui a ieșit din local, în timp ce eu am mai rămas puțin. Nici prin cap nu-mi trecea că va fi prima și singura dată când îl voi vedea în viață.
Am mai vorbit cu George Stanca la telefon în ianuarie 2017, pentru a-i cere numărul lui Rică Răducanu. Voiam să fac un interviu cu fostul portar al Rapidului și m-am gândit că Stanca îl are mai mult ca sigur. A fost un mare fan al clubului din Giulești, așa că era imposibil să nu-l cunoască pe ”Tamango”.
I-am mai trimis altădată un mail, tot pentru a-i cere un număr. Apoi nu am mai luat legătura cu Stanca.
Au trecut anii, eu am schimbat locurile de muncă și mi-am fixat noi obiective. Tot între timp, ziaristul care m-a inspirat cel mai mult în cariera mea, comentatorul Cristian Țopescu, a plecat din această lume. Eram la redacție și am dat întâmplător peste o știre care anunța dispariția sa. Nu am avut șansa de a-l cunoaște, dar pasiunea cu care își făcea meseria a reprezentat un reper pentru mine. Astăzi, undeva pe la 4, am aflat că s-a stins și George Stanca. Tot de la redacție și dintr-o știre peste care am dat întâmplător.
Stanca își vede din nou idolii acum: Titus Ozon, Sandu Neagu, Dan Coe, Nae Manea, chiar și pe Iuliu Baratky. Probabil că l-a revăzut și pe George Mihalache, cu care nu a apucat să se împace în această lume.
No Comments