Acum ceva timp, acum ceva mai mult, pentru că vremea zboară, am scris câteva rânduri despre Pancu în legătură cu ce declarase despre experiența sa cecenă. Ceva despre raportul bărbat – femeie din acel teritoriu de religie islamică. Toată lumea se cam inflamase la adresa lui fără să aibă dreptate, pentru că el spusese doar ceea ce observase acolo. Nu că ar conta părerea pe care o am eu.
Cu ieșirea de la meciul cu Elveția nu sunt de acord. Asemenea manifestări infantile, chiar dacă sunt făcute de cei mai subtili sau de cei mai săraci cu duhul dintre noi, nu mai sunt valabile și nici nu ar trebui să mai fie în ziua de azi. Degeaba ne cauționăm: “am avut mintea întunecată”, “Universul s-a perturbat și, într-o clipă și în mod stupefiant, am ajuns acolo, de parcă m-am teleportat (termen introdus de James Fort pe la 1900, atunci când se știau tot atâtea lucruri despre fenomen ca și azi)”, “sunt foarte surprins – surpriza necesară sau estimată – cum am trecut de la somnolență la hiperreactivitate”, pentru că este doar o manifestare atavică și nu mai are loc în spațiul public.
CITIȚI ȘI – EDITORIAL | Liga Națiunilor
EDITORIAL | Superliga 24-25
Cu atât mai mult cu cât arbitrul sancționase deja faultul. Ce voiai să îi spui? Sau ce aveai să îi reproșezi? De ce nu l-a luat la șuturi pe agresor? De ce nu a dat penalty, cum făceam în curtea școlii la un fault mai dur sau la un scuipat? De ce nu l-a pus pe Munteanu să îl lovească și el, ca să fie chit și să îi treacă supărarea și, odată cu ea, și durerea?
Astfel de manifestări există în fotbalul “de județ”, acolo unde adevărurile eterne și conștiința pură a oamenilor sunt încolăcite în acea paranteză a lumii care este violentă. În fotbalul profesionist, care se crede la ani lumină distanță, nu asta ar trebui să fie adevărata măsură a pasiunii. Altfel, jocul va rămâne sub forma unei hore împletite de dansatori indeciși, reminiscențe vetuste ala poveștilor de demult. Povești din epoca dictaturii, în care puteam speria vrăjmașii imaginari de care eram înconjurați doar printr-o ripostă puternică. “Ca să nu ne ia de proști.”
Toate s-au schimbat și toate sunt la fel.
Foto: Pancu, în perioada când antrena Poli Iași / Facebook / FC Politehnica Iași
Adrian Stamate
2 Comments
Din câte am observat în cadrul declarațiilor sale, Pancu spunea despre faptul ca a observat talpa aplicată pe gatul lui Munteanu și se temea de o întâmplare nefericita.
Da, dar nu avea el ce sa faca. In cel mai bun caz incerca sa grabeasca echipa medicala. Bine, nu atat de energic cum a facut-o Sumudica pe cand era la Astra de a cazut nenea ala care cara apa.