E vară și a început SuperLiga care nu e așa super, dar se dau goluri frumoase acum și Nea Gigi se uită în portofel și spune am mai mulți bani decât Neluțu Varga, însă acesta îi răspunde da, ai, dar eu l-am adus pe Petrescu și iar o să stai cu buza umflată nouă ani încheiați sau cât te voi lăsa eu.
Nea Gigi îi spune mai bine m-ai lăsa să mă pregătesc de Liga Campionilor și tu de Conferință că de-acum te vei uita doar în sus la Becali, căci lui Becali i-a hărăzit Hristos locul întâi, în timp ce Rotaru spune am scăpat de câțiva fotbaliști și am adus câțiva în același pachet cu Gâlcă, anul ăsta o să vedeți o Craiova nouă și bună, mai ales că am rămas singuri în oraș, Mititelu e defazat cu douăzeci de ani, să-l lăsăm să își rupă picioarele prin noroaiele Diviziei B și să nu mai întineze Sfântul Duh al Craiovei cu povești adunate de pe drum și Hagi întreabă suntem la Barcelona, veniți voi dacă sunteți mai buni, la fel cum spunea Tata când râdeam de mașina lui prăfuită, ia-ți tu alta mai bună, așa-mi spunea, dar Gică e supărat că nici anul ăsta nu îi iese, nu poți să fii bun la nesfârșit însă e satisfăcut că i s-a oferit Naționala ca s-o refuze, poate pentru că n-a primit statuie în ‘98, când se strâmba ăla cu mustață la el.
La fel și Dorinel e supărat că nu toată lumea din Galați îl apreciază dar e satisfăcut că a cumpărat sigla sau stema Oțelului cu ajutorul nevestei iar eu ma gândesc că dacă pleacă Dorinel va pleca cu stema în buzunar printre valurile Dunării, așa mă gândesc dar el zice că a luat-o ca să o țină bine, nicăieri nu stă mai bine ca la mine, așa zice acompaniat de Babicu’, nu plec nicaieri, anul ăsta suntem în play-off și cei de la Dinamo zic nu o sa aveți loc de noi, chiar noi nu prea câștigăm la Galați, am avut idee bună cu Kopic, va face lucruri frumoase pentru noi, noi suntem Câinii Roșii cântați de marele Bănică, chiar dacă-i junior, să băgăm 15 juniori pe meci spune Burleanu dar nimeni nu îl ia în seamă, doar Slughiță încearcă să îi explice însă nici el nu își mai amintește în câți se joacă fotbalul, de la căzătura aceea pe gheață nu își mai amintește nimic, nici măcar că Rednic e la UTA și a schimbat cel puțin o sută de jucători până acum și l-ar fi schimbat și pe Iordănescu junior cu el însuși dacă acesta nu pleca primul de la națională ca să fie înlocuit cu Mircea Lucescu, doar pe el îl mai ținea minte Stoichiță dar e bine și așa pentru nea Mircea că la Rapid a venit Lennon care nu prea e în mână, are mâna pe sticlă zice-se iar noi suntem un neam de pocăiți abstinenți, nu se pupă fotbalul anglo-saxon cu cel giuleștean, al nostru e soi din praf aurit în timp ce al lor e praful de pe tobă, tobele galeriei care l-au dat afară pe Nico și eu mă gândesc că s-au terminat echipele, dar nu s-au terminat.
Storck vrea și el un trofeu subvenționat de statul maghiar și mai e Botoșani care a început cu o schimbare de antrenor și un scandal, vor mai fi și la alte echipe și mai sunt cateva, dar eu vreau ca doar Slobozia să câștige dintre ele.
E puțin mai altfel, dar eu zic că e bun, mai ales pentru cunoscători.
Adrian Stamate
3 Comments
Deja galeria Rapidului ii cere demisia lui Neil. Inteligenți fani. Omul a mers sa își îngroape mama, iar galeria ii cere demisia.
Pierderea unei mame e unul dintre cele (dacă nu cel mai) mai dureroase lucruri care se întâmplă în viața unui om. Aici sunt și eu de acord, puteau să arate un pic de înțelegere suporterii. Eu l-am cunoscut pe Neil Lennon când era la Celtic, după un meci cu CFR, la Cluj, în Liga Campionilor. La vremea respectivă, în 2019, vara, mi s-a părut un om respectuos. De ce nu reușește la Rapid? Nu o să mă pronunț, nu dețin date suficiente, dar când vine o tragedie în viața unui om, vorba ta, trebuie arătată un pic de decență. Asta ar trebui să înțeleagă fanii. Când vin încercări în viață, nu te mai afli în competiție cu nimeni.
Cu siguranță are legătură cu faptul ca Săpunaru este ținut rezerva. Sumudica vine și atata focul. Se cunoaște faptul ca Săpunaru are o influenta foarte mare în rândul ultrasilor.