Dacă tot e zăpadă afară, cred că ar merge o poveste legată și de zăpadă. Se întâmpla în urmă cu șapte ani. Mai precis, pe 22 martie 2013. Era o zi de vineri și, ce coincidență, atunci am susținut ultimul test la matematică din viața mea. Eram în clasa a 12-a, asta ca o paranteză.
Când m-am pornit spre casă a început să ningă. Și am așteptat cu nerăbdare să se facă seară, pentru a deschide televizorul. La Budapesta, pe stadionul Ferenc Puskas, România întâlnea Ungaria în etapa a cincea din preliminariile Campionatului Mondial organizat de Brazilia (era al doilea care se ținea în Țara Cafelei, după ediția din 1950).
„ȘIRETLICUL” LUI HAGI
Sunt câteva date interesante care merită amintite înainte de a vorbi efectiv despre meci. Partida urma să se joace cu porțile închise, datorită unor scandări rasiste din amicalul cu Israel, desfășurat pe 15 august 2012. Pentru că nu puteau veni suporteri, în acea seară s-a apelat la un mic șiretlic. Hagi a vrut să vadă partida pe viu și nu putea intra decât în calitate de jurnalist, de membru în staff-ul echipei naționale sau de oficial al Federației. Ultimele două variante nu puteau fi aplicate. Rămânea doar prima alternativă. Zis și făcut. „Regele” a obținut o legitimație de ziarist, aceasta i-a dat dreptul de a cere acreditare, și a putut intra pe stadion. Tot pe 22 martie 2013, Adrian Mutu era la doar un gol de a-l egala pe Hagi în clasamentul marcatorilor „all-time” ai primei reprezentative. „Briliantul” avea 34 de reușite, iar „Maradona din Carpați” 35.
VICTORII ÎN ULTIMELE CONFRUNTĂRI
Până la duelul respectiv, cele două selecționate nu s-au mai întâlnit în meci direct din 12 august 2009, într-un amical disputat tot la Budapesta, pe stadionul Ferenc Puskak. Atunci, „tricolorii” antrenați de Răzvan Lucecu s-au impus cu 1-0, gol Tiberiu Ghioane (care a îmbrăcat timp de un deceniu tricoul lui Dinamo Kiev, unde a cucerit 13 trofee, dintre care patru campionate și patru cupe ale Ucrainei). Din păcate, Ghioane s-a retras în 2011, la doar 30 de ani.
Ultimele confruntări oficiale dintre România și Ungaria au avut loc în calificările pentru Mondialul din 2002, găzduit de Japonia și Coreea de Sud. Ambele partide au fost câștigate de selecționata țării noastre cu 2-0. Trei dintre cele patru goluri i-au aparținut lui Marius Niculae, pe atunci om de bază la Sporting Lisabona.
Ultima prezență a României la un turneu final fusese la Euro 2008, unde a terminat pe locul trei într-o grupă cu Italia (1-1), Franța (0-0) și Olanda. De partea cealaltă, Ungaria trecea printr-o lungă perioadă de secetă, care a început în 1986, după Mondialul din Mexic. Acolo, dubla vicecampioană a lumii încheia pe locul trei o grupă din care au mai făcut parte URSS (0-6), Canada (2-0) și Franța (0-3).
UN LOT IDEAL, DAR NIMIC MAI MULT
În formația de start a României se regăseau mulți componenți ai FCSB-ului, care își încheiase recent o participare uimitoare în Europa League. 2-0 cu Ajax pe Arena Națională, după 0-2 în Olanda (roș-albaștrii au făcut diferența la loviturile de departajare) și 1-0 cu deținătoarea Champions League, Chelsea (în a doua manșă, londonezii au câștigat cu 3-1 și vor ridica trofeul după o finală cu Benfica Lisabona). Iată și jucătorii din acea echipă fantastică pe care s-a bazat Victor Pițurcă: Tătărușanu, Chiricheș, Bourceanu, Pintilii (Chipciu 86) și Rusescu (l-a înlocuit pe Grozav în minutul 71).
Adrian Mutu (34 ani) revenea la lot, asta și datorită evoluțiilor bune pe care le avea la Ajaccio. Cu o lună în urmă marcase două goluri (unul cu capul, altul din penalty) într-o victorie surprinzătoare cu Olympique Lyon, 3-1. 11 goluri va marca Mutu în acel sezon, iar corsicanii s-au salvat de la retrogradare.
Ștefan Radu (26 ani), fundașul nelipsit de ani buni din primul „11” al formației Lazio, era introdus încă din primul minut. Bogdan Stancu (25 ani), care urma să evolueze ca mijlocaș ofensiv în acea seară, era pe val la Orduspor. Reușise 10 goluri în ultimul sezon, iar în următorul va înscrie de 12 ori.
Gabriel Torje (23 ani) era titular la clubul spaniol Granada, unde va bifa 35 de apariții și va înscrie 3 goluri.
Cu alte cuvinte, existau o mulțime de motive să credem într-o victorie lejeră.
ÎNCEPUT COMPLICAT
„Socoteala de acasă nu e aceeași cu aia de la piață”, spunea Hagi cândva. Și a avut dreptate. În minutul 16, Ungaria obține o lovitură liberă. Vanczak a fost iute și a reluat cu capul mingea centrată de Hajnal în poarta lui Tătărușanu. 1-0 pentru gazde. Maghiarii puteau chiar să-și dubleze avantajul, dar nu au reușit să fructifice ocazia. Stancu a avut o șansă de 1-1, în urma unei pase venite de la Torje, dar a ratat incredibil dintr-o poziție ideală.
DIN NOU MUTU
După revenirea de la cabine, România a prins curaj și a restabilit egalitatea. Grozav a trimis balonul la Mutu, atacantul lui Ajaccio a fost oprit de un adversar prin fault și centralul a arătat punctul cu var. Mutu a luat mingea, l-a privit în ochi pe veteranul Kiraly (pe care l-a înfruntat și Generația de Aur la finalul anilor `90), nu a mai încercat o scăriță, a șutat pe jos și balonul s-a oprit în colțul drept al porții adverse. Ungaria – România 1-1. Mutu s-a dus să-l îmbrățișeze pe selecționerul Victor Pițurcă, un gest care dădea impresia că cei doi au îngropat securea războiului. Păcat că nu a fost așa în perioada ce a urmat. Mutu ajungea la golul cu numărul 35 pentru echipa națională și îl egala pe Gheorghe Hagi. Mai avea nevoie de încă unul pentru a-l depăși. „Când se va întâmpla asta, aștept să mă invite la o masă și să depănăm amintiri”, era provocarea lansată de Hagi.
Din nefericire, acela va fi ultimul gol și penultima apariție a lui Mutu la echipa națională. Revenind la meci, ne amintim cum au trecut elevii lui Pițurcă de la extaz la agonie. La nici trei minute de la golul lui Mutu, maghiarii scoteau o lovitură de pedeapsă, în urma unui contact între Goian și Korcsmar. Dzsudzsák l-a învins pe Tătărușanu, iar emoțiile reveneau în tabăra „tricolorilor”.
SALVAȚI DE „CLOPOȚELUL” CHIPCIU
În anii de școală, când se întâmpla să ne scoată profesorul la tablă și nu aveam lecția pregătită, eram cei mai fericiți atunci când suna clopoțelul. De aici și expresia „salvați de clopoțel”. Clopoțelul salvator din seara de 22 martie 2013 a fost Alex Chipciu, care a primit o centrare în al doilea minut de prelungire și, în vreme ce Maxim s-a împiedicat în careu, a trimis un șut fără speranțe pentru Kiraly. S-a crezut inițial că e offside. Țin minte cum am dat cu pumnul într-o masă. Cum să ni se întâmple asta chiar acum? Dar a fost o alarmă falsă. Chipciu a fost îmbrățișat de toți coechipierii, care au celebrat acel egal ca pe un rezultat nemaipomenit. Ștefan Radu, care s-a aflat la ultima apariție dacă bine îmi amintesc (a refuzat convocările în anii următori) a fost printre primii care s-au dus să-l felicite pe Chipciu.
Rezultat final: Ungaria – România 2-2. Au trecut șapte ani, dar mă voi întreba și acum (ce altceva aș putea face?): Cum era să câștigăm atunci? În lot s-au regăsit jucători cu evoluții bune la echipele lor de club, mai ales cei de la FCSB. Mutu își făcea simțită prezența, cum a obișnuit și în alte partide ale naționalei în care s-a regăsit pe teren. Trei concluzii ar fi de tras:
Poate că am avut cu toții o impresie prea bună despre lot. Sezonul european incredibil al roș-albaștrilor, dar și al CFR-ului (păcat nu a fost chemat niciun jucător de acolo în perioada respectivă) ne-a fermecat pe mulți dintre noi.
Deși a jucat fără fani, Ungaria a dovedit că nu trebuie subestimată și că e gata să joace în orice condiții. Trebuie amintit că în preliminarii a reușit un 3-1 cu Turcia.
Este posibil ca tacticile și atmosfera de la echipele de club să nu fi fost pe aceeași linie de undă cu ceea ce se petrecea la prima reprezentativă.
Aici închei povestea (sau transmisia)! O seară liniștită tuturor și să fiți sănătoși!
No Comments