După ce FCSB a început sezonul cu o remiză în fața nou promovatei Universitatea Cluj (1-1), iar apoi a pierdut prima manșă din turul doi preliminar al Conference League pe terenul lui Saburtalo (0-1), în spațiul public au apărut zvonuri conform cărora postul lui Toni Petrea este în pericol.
egal
ASTĂZI ÎN SPORT | Egalul care a trezit naționala la realitate sau lecția neînvățată înainte de Euro 2016
Fix acum cinci ani, tot într-o zi de joi, România juca pe Arena Națională împotriva Finlandei, în penultima etapă a preliminariilor Euro 2016. După ultimele rezultate din grupă, acea confruntare părea să fie o ultimă redută ce putea fi depășită cu ușurință în drumul spre Paris. Dar, cum spunea Hagi la un moment dat, „socoteala de acasă nu a fost aceeași cu cea de la piață”.
România a debutat cu o remiză, 1-1 împotriva Irlandei de Nord, în ediția 2020-2021 a Ligii Națiunilor. George Pușcaș a deschis scorul în minutul 25, iar oaspeții au restabilit egalitatea pe final, prin Gavin Whyte. Tricolorii au evoluat cu un om în plus pe teren, în urma eliminării lui Josh Magennis, din minutul 39.
După mai bine de trei ani – în care am ratat încă o prezență la Mondiale, iar calificarea la Euro 2020 e pusă sub semnul întrebării – m-am hotărât să scot de la naftalină prima mea cronică în calitate de ziarist. Cronica am scris-o după primul meci al naționalei văzut pe viu. Și încă ce meci, chiar dacă era doar un amical.