Îi mulțumesc lui Dragoș Negură pentru provocare. El și alți buni prieteni au venit cu o propunere interesantă. Fiecare să descrie cele mai frumoase goluri pe care le-a văzut, de pe stadion sau din fața micului ecran.
Să fiu sincer, nu e ușor să alegi doar două goluri după ce ai văzut mii în ultimii 12 ani, însă voi face nominalizările care se cuvin.
La nivelul echipelor de club voi alege fără nicio rezervă golul lui Eric de Oliveira înscris împotriva lui AC Fiorentina. Nu sunt fanul Pandurilor Târgu-Jiu, dar am urmărit de pe Cluj Arena partida cu gruparea Viola. Și când o echipă arată curaj și creativitate în fața unui adversar important, e normal să o aplauzi și să-i recunoști meritele indiferent cum s-ar numi. Buleică a centrat, Eric a fost foarte atent la traiectoria mingii și a știut, parcă printr-o putere supranaturală cum numai în fotbal vezi, când și unde să o lovească. Nu a fost o lovitură foarte puternică. A atins-o mai mult cu călcâiul, dintr-o foarfecă desprinsă din țara sa natală (Brazilia). Mingea s-a ridicat în aer, părea că va trece peste poartă, dar a intrat în poartă cu o precizie cum rar am mai văzut. Chiar dacă portarul advers (Mununa) s-a înălțat, într-o încercare disperată de păstra scorul intact, balonul s-a dus puțin peste capul acestuia. Golul poate fi revăzut AICI.
O bucurie imensă s-a dezlănțuit pe Cluj Arena, chiar dacă majoritatea spectatorilor (aproximativ 11.000) nu aveau nicio treabă cu Pandurii. Mulți s-au ridicat în picioare și doar să se îmbrățișeze unii cu alții cred că mai lipsea. Și eu m-am ridicat în picioare, pentru că asistam la un moment uimitor. Acum doi ani, Eric îmi povestea într-un interviu ce emoții l-au încercat după golul înscris împotriva Fiorentinei.
„A fost o zi pe care nu o să o uit niciodată, un sentiment fără cuvinte, când am văzut că a intrat mingea în poartă. Am avut un sentiment ciudat, bucurie și tristețe în același timp, pentru că mi-a trecut copilăria în minte când a intrat mingea in poartă. Parcă nu eram acolo, eram altundeva”. Eric de Oliveira
Din păcate, Fiorentina a întors scorul în a doua repriză (goluri Matos și Borja Valero). Totuși, spectacolul creat de Pandurii în fața unei formații superioare valoric și din punct de vedere al palmaresului va avea mereu un loc aparte în amintirile mele legate de sport.
La echipa națională, o să mă întorc tot pe Cluj Arena, dar cu vreo patru ani mai târziu, adică pe 13 iunie 2017. Atunci s-a desfășurat un amical cu Chile, pe atunci locul 4 în lume și câștigătoare a ultimelor două ediții a Copei America. Am urmărit atunci câteva nume celebre ale fotbalului sud-american, printre care Alexis Sanchez, Felipe Gutierrez și Arthuro Vidal. Oaspeții au condus cu 2-0, datorită lui Eduardo Vargas și Leonardo Valencia în decurs de 10 minute.
Acum ajung și la golul preferat. „Tricolorii”, antrenați la vremea respectivă de neamțul Christoph Daum, au obținut o lovitură liberă înainte de pauză. Cel care și-a asumat executarea fazei fixe a fost Bogdan Stancu, un atacant care a impresionat mereu cu execuțiile sale din unghiuri complicate (cu Motherwell în 2009, cu Grasshopper Zurich în 2010 sau cu Finlanda în 2014). Sigur, are mai multe astfel de goluri, dar acestea mi-au venit acum în minte. Fără să stea pe gânduri, a tras cu multă încredere și mingea s-a oprit în vinclu. Portarul chilian Herrera nici nu a știut ce l-a lovit. „Gooolllll, România!”, se auzea pe stația de amplificare de pe Cluj Arena. Eu și câțiva jurnaliști cu care discutam la masa presei ne-am strâns mâinile și am bătut palmele de bucurie. Era golul care răsturna partida, pentru că au mai urmat execuțiile semnate de Nicușor Stanciu (la fel de frumos) și Alex Băluță (prima în tricoul selecționatei de seniori). Chiar dacă a fost meci fără miză, pentru mine a reprezentat unul cele mai frumoase jocuri la care am asistat.
După conferință, niște colegi din presă care îl criticaseră pe Daum la conferința din ziua premergătoare partidei și-au schimbat brusc atitudinea față de tehnicianul german. A fost un episod interesant și înaintea meciului, că tot am adus în discuție criticile față de Daum. A fost întrebat obsesiv dacă va demisiona și într-un final s-a ridicat de la masă și a părăsit conferința înainte de a se fi terminat. Am o amintire și cu Mister Daum de atunci, care părea să recâștige liniștea în vestiarul echipei naționale. O liniște care a ținut până la returul cu Muntenegru din septembrie, pierdut la limită, 0-1. Acel rezultat a însemnat sfârșitul mandatului său la prima reprezentativă a României.
Foto sus: Cluj Arena înaintea amicalului România – Chile din 2017/sursă: Robert Popa
No Comments