Pe 2 iulie 1994, în orașul columbian Medellin, s-a scris unul dintre cele mai negre capitole din istoria sportului rege.
Fundașul Andres Escobar părăsea această lume la doar 27 ani, după ce a fost împușcat de șase ori, în parcarea unui local din orașul natal. Cristian Țopescu, cel care a încântat milioane de români cu comentariile de la Mondialul din Statele Unite, a catalogat evenimentul drept ”un capitol care cu greu se poate uita”.
”CÂND AM BĂTUT ARGENTINA, TOATĂ LUMEA SPUNEA CĂ VOM CÂȘTIGA CUPA MONDIALĂ”
În anii 90, într-o perioadă când războaiele dintre cartelurile de droguri erau la ordinea de zi, fotbalul reprezenta una dintre puținele bucurii ale columbienilor. La Campionatul Mondial din Italia 1990, Columbia obținea cel mai bun rezultat de până atunci la această competiție. S-a calificat în optimi, unde a fost învinsă de Camerun cu 2-1, după o dublă a legendarului Roger Milla.
4 ani mai târziu, așteptările erau și mai mari. Selecționata pregătită de Francisco Maturana încheia preliminariile pe primul loc, cu 4 victorii, 2 remize și cu cea mai bună apărare din calificări (13-2). Cele mai surprinzătoare rezultate au venit în ultimele două partide, când au zdrobit naționala statului Peru (4-0), iar apoi pe vicecampioana mondială Argentina (5-0).
”Când Columbia a bătut Argentina cu 5-0, la ei acasă, toată lumea a spus că vom câștiga (Cupa Mondială – n. red.), iar jucătorii au crezut asta”, rememorează doi suporteri columbieni – Miguel Angel Rapalino și Enzo de Nubila Morales, într-un interviu acordat canalului de YouTube al FIFA. Dar Columbia nu era considerată favorită doar de către fani, ci și de fostul internațional brazilian, Pele.
LEGĂTURA DINTRE FOTBAL ȘI CONTROVERSATUL PABLO ESCOBAR
Cel mai influent traficant de droguri din Columbia, Pablo Escobar, era un mare împătimit al fotbalului. În spatele său s-au născut multe povești: avere de zeci de miliarde de dolari, locul 7 în topul celor mai bogați oameni din lume (potrivit revistei Forbes), furniza 80% din cocaina vândută la nivel mondial și avea câștiguri de 420 de milioane de dolari pe săptămână din contrabanda cu stupefiante pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Între Pablo și Andres nu exista nicio legătură de rudenie. Despre Pablo se spune, în schimb, că a condus din umbră clubul Atletico Nacional, unde juca și Andres. În 1989, formația din Medellin câștiga Copa Libertadores, după o dublă manșă cu paraguayenii de la Club Olimpia. În tur, Atletico pierdea cu 0-2, dar în retur avea să se impună cu 2-0. Învingătoarea s-a decis, astfel, la loviturile de departajare. A fost 5-4 pentru Nacional, primul penalty al columbienilor fiind transformat chiar de tânărul Andres Escobar.
Tot în 1989, sud-americanii au jucat în finala Cupei Intercontinentale contra lui AC Milan, unde evoluau Paolo Maldini, Marco van Basten, Franco Baresi sau Frank Rijkaard. Cu câteva luni înaintea acelei finale, Milanul învingea Steaua cu 4-0, în ultimul act al Cupei Campionilor Europeni. În acea perioadă, clubul de pe San Siro era cel mai puternic din lume, dar asta nu i-a speriat pe columbieni. În finala de la Tokyo, Escobar și coechipierii săi au rezistat până în minutul 119, când Alberigo Evani a reușit să marcheze pentru italieni.
Pe lângă Atletico Nacional, Pablo Escobar era și un mare suporter al naționalei Columbiei. Îi aprecia pe jucătorii care îmbrăcau tricoul primei reprezentative și chiar încerca să-i protejeze. În Medellin și alte orașe columbiene, unii oameni îl considerau un erou. La rândul său, Pablo Escobar încerca să pară un fel de Robin Hood, prin numeroase proiecte sociale.
Dar, asemeni multor personaje întunecate, și Pablo Escobar a avut un final tragic. Pe 2 decembrie 1993, la doar o zi după împlinirea vârstei de 44 ani, cel poreclit Don Pablo sau Regele Cocainei a fost împușcat de poliție. Sfârșitul său nu însemna, însă, și finalul traficului de droguri sau al războaielor dintre carteluri.
SĂRBĂTOAREA ROMÂNILOR ȘI DRAMA COLUMBIENILOR
Pe 18 iunie 1994, la Los Angeles, Columbia debuta la Cupa Mondială împotriva României. ”Am avut așteptări foarte mari. Ne-am calificat datorită calității, stilului și clasei jucătorilor”, își amintește un alt suporter al selecționatei sud-americane, Isai Sanchez.
Ce nu știau columbienii, însă, era că și echipa României avea o mulțime de valori. ”Tricolorii” terminaseră grupa de calificare pe primul loc, cu 7 victorii, un egal și doar 2 eșecuri. Generația lui Hagi, Popescu, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu sau Florin Răducioiu ajunsese la apogeu și mulți oameni considerau că e momentul ca aceasta să explodeze.
În minutul 16, Gică Hagi îl lansează pe Florin Răducioiu. Atacantul de doar 24 ani trece de doi apărători columbieni și îl învinge pe portarul Oscar Cordoba. 1-0 pentru România. Echipa antrenată de Francisco Maturana caută egalarea, dar în minutul 35 tabela arăta 2-0 pentru ”tricolori”. Hagi reușește o execuție nemaipomenită, de la mare distanță. ”Un lob perfect în colțul porții lui Cordoba”, afirma comentatorul Cristian Țopescu.
Înainte de pauză, Adolfo Valenica reaprinde speranțele pentru columbieni, după un gol înscris cu capul. A doua repriză va aduce un nou gol, dar nu pentru sud-americani. În minutul 89, Răducioiu îl driblează pe Cordoba și stabilește rezultatul final, 3-1 pentru România. Elevii lui Anghel Iordănescu erau în extaz, la fel și milioanele de români rămași acasă. În tabăra adversă, însă, domnea neliniștea. Se spune că mulți oameni din Columbia, inclusiv traficanți de droguri, pariaseră sume impresionante pe trupa pregătită de Francisco Maturana. Jucătorii primiseră amenințări. ”Prima înfrângere a fost crucială. Jucătorii nu și-au revenit după ea din punct de vedere emoțional”, afirmă Enzo de Nubila Morales, un alt fan columbian.
”VIAȚA NU SE OPREȘTE AICI”
Cu această presiune, din partea fanilor și a celor care au pariat pe rezultatele echipei, jucătorii Columbiei voiau să se revanșeze în al doilea meci de la Mondial. Echipa lui Maturana întâlnea țara gazdă și era obligată să câștige pentru a rămâne în cursa pentru optimi. Dar columbienii nu au avut parte de glorie, ci de un adevărat coșmar. În minutul 35, la o centrare a yankeilor, Andres Escobar a deviat mingea în propria poartă.
”Andres încerca să oprească orice adversar care voia să recupereze balonul. Din păcate, a lovit-o (la un moment dat – n. red.) cu vârful piciorului. Asta a schimbat direcția mingii, iar portarul nu a văzut-o că vine spre el.” Isai Sanchez, fan columbian
Coșmarul columbienilor a continuat și după revenirea de la cabine, când echipa Statelor Unite și-a majorat avantajul, prin Earnest Stewart. Cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar, Valencia înscria golul de 1-2, dar sentința sud-americanilor era deja semnată.
”Îmi amintesc fețele lor (ale jucătorilor – n. red.) foarte bine. Se putea vedea în fețele lor durerea și rușinea trăită.” Isai Sanchez, fan columbian
Cu toate acestea, un jucător nu își pierduse optimismul, chiar dacă șansele la calificare erau aproape de zero. Autorul autogolului, Andres Escobar, rostea o frază celebră la finalul partidei cu Statele Unite: ”Viața merge înainte, nu se oprește aici”. Jucătorul de 27 ani nu bănuia, însă, că din acel moment mai avea doar câteva zile de trăit.
”ÎNTR-UN FOTBAL CARE OTRĂVEȘTE TRUPURI ȘI CARE A AJUNS SĂ OTRĂVEASCĂ ȘI MINȚI, NU MAI E APROAPE NIMIC DE COMENTAT”
Columbia părăsea Campionatul Mondial din Statele Unite cu o victorie în fața Elveției, scor 2-0, insuficientă însă pentru accederea în fazele superioare. Andres Escobar revine în orașul natal, în ciuda sfaturilor primite de la prietenii și coechipierii săi.
”Toți suporterii au fost supărați pe Escobar. Oamenii au fost foarte triști. Nu au avut o reacție bună. Fotbalul este doar un sport. Sportul unește oamenii. Nu ar trebui să fie cauza crimelor sau a altor lucruri teribile.” Miguel Angel Rapalino, fan columbian
În seara de 1 iulie 1994, tânărul jucător a mers într-un local alături de niște prieteni. La 3 dimineața, după ce s-a despărțit de ei, Escobar se îndrepta către mașina sa. Era singur, într-o parcare, și atunci și-au făcut apariția alți trei oameni. Au început să vorbească cu el, pe seama autogolului cu SUA, iar doi dintre ei și-au scos armele. Unul a tras de șase ori, strigând cuvântul ”gol” la fiecare glonț.
La scurt timp după acest incident, atacatorii au fugit, lăsându-l pe Andres într-o baltă de sânge. Jucătorul a fost transportat la spital, dar nu a mai putut fi salvat. În acel an urma să se căsătorească cu logodnica sa, Pamela Cascardo. Peste 120.000 de persoane au venit la înmormântarea jucătorului, iar asasinarea sa este considerată una dintre cele mai mari tragedii din istoria Columbiei, dar și a fotbalului.
ASASINUL, ELIBERAT DUPĂ DOAR 11 ANI
Andres Escobar a fost împușcat de Humberto Muñoz, garda personală a fraților Gallón, care aveau afaceri cu droguri și jocuri de noroc. Dar implicarea acestor frați în asasinatul lui Escobar nu s-a putut dovedi niciodată. Muñoz și-a asumat întreaga responsabilitate și a fost condamnat la 45 ani de închisoare, plus plata unei compensații de 49.000 de dolari către familia jucătorului. A ieșit, însă, după doar 11 ani pentru bună purtare. Nu a plătit daunele către familia lui Escobar și se spune că trăiește și în prezent, din banii pe care i-ar fi primit de la frații Gallón în schimbul tăcerii.
Familia lui Andres Escobar, dar și prietenii acestuia, sunt convinși că motivul asasinatului au fost banii care s-au pariat pe rezultatele Columbiei la Cupa Mondială din 1994.
În ziua asasinării lui Andres, România învingea Argentina cu 3-2 și se califica pentru prima dată în sferturile Cupei Mondiale. La finalul partidei, profund marcat de tragedia din Medellin, Cristian Țopescu spunea: ”Cu părere de rău, fotbalul, aici în America, a scris în istorie și un capitol care cu greu se poate uita. Retragerea definitivă a unuia dintre cei mai buni jucători din lume, argentinianul Diego Armando Maradona – suspendat a doua oară pentru consum de substanțe dopante – și uciderea unui jucător columbian de 27 ani (Andres Escobar – n. red.), pentru că suporterii echipei sale nu au putut primi o înfrângere sportivă cu demnitate. Într-un fotbal care otrăvește trupuri și care a ajuns să otrăvească și minți, nu mai e aproape nimic de comentat”.
”De fiecare dată când ne amintim de el, plângem foarte mult. Pentru că a fost un mare jucător și o persoană incredibilă. Oricine și-ar putea da un autogol. Dar asta nu dă dreptul nimănui să-i ia viața.” Enzo de Nubila Morales, fan columbian
”Îl mai amintim și acum drept omul care a dovedit că fotbalul ne poate uni pe toți. Încercăm să ne amintim de el în cele mai bune momente, să ne arătăm respectul, dar mai ales, să ne asigurăm că astfel de întâmplări nu se vor repeta.” Miguel Angel Rapalino, fan columbian
Surse: fifa.com, canalul de YouTube al FIFA, quora.com, revista Forbes
Foto sus: sports-961.com
No Comments