Presa sportivă de altădată. Ce spunea tehnicianul Barcelonei după finala de la Sevilla, de ce se simțea descurajat Gabor când venea la națională și loturile celor 24 de participante la Cupa Mondială din 1986

Vacanța mea s-a terminat acum o săptămână, însă pot spune că a fost una de neuitat. În timpul unei vizite la bunica din partea mamei, am dat peste o valiză veche. I-a aparținut unchiului meu, în perioada stagiului militar. Am mai deschis-o, dar fără să o cercetez în amănunt. De această dată, însă, m-am hotărât să văd tot ce este înăuntru. Și am dat peste o comoară.

O monedă din 1966 (an când Petrolul Ploiești bifa prima și singura victorie a unei echipe românești în fața lui FC Liverpool, scor 3-1, în Cupa Campionilor Europeni, iar Anglia lua titlul mondial la ea acasă), în valoare de un leu, scrisori din armată ale unchiului meu și multe ziare. Multe dintre ele erau ediții ale singurului cotidian sportiv din anii 80, cunoscut sub numele de Sportul (Gazeta Sporturilor în prezent).

Preț de 30-40 de minute am răsfoit fiecare ziar. Paginile erau în stare destul de bună, deși au trecut mai bine de trei decenii de când au ieșit de la tipografie. Citind pagină cu pagină, mă gândeam cât de greu se făcea presă atunci. Nu existau atât de multe surse de documentare, cum ar fi internetul. În ultimii ani ai regimului comunist, programul la televizor ajunsese la 2-3 ore pe zi. Având atât de puține surse, jurnalistului îi rămânea un singur lucru de făcut: să culeagă date de pe teren.

Pentru a nu plictisi cititorii, voi analiza doar patru pagini. Plăcerea de a studia tot ce am găsit, o voi lăsa lor (într-un material viitor).

”PARTIDUL – CEAUȘESCU – ROMÂNIA”

Deși era un ziar de sport, Sportul nu scăpa nici el de propaganda politică. În ediția din 9 mai 1986 (Anul XLII – Numărul 11.316, cu 4 pagini și în valoare de 50 BANI) , la două zile de la finala Cupei Campionilor de la Sevilla, când Steaua o învingea pe FC Barcelona la penalty-uri cu 2-0 (0-0 după 120 de minute), pe prima pagină nu apărea o poză cu noii campioni ai Europei, ci cu tovarășul Nicolae Ceaușescu (secretarul general al PCR, președintele Republicii Socialiste România).

Pe primul rând, cu caractere mari, e scris cu roșu ”PARTIDUL – CEAUȘESCU – ROMÂNIA”. În dreapta sus, dar cu litere destul de mici, se află un mesaj des întâlnit în acele vremuri ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”.  În stânga sus apare mesajul, scris cu majuscule ”Într-o atmosferă sărbătorească, dând expresie omagiului profund pe care întreaga țară îl aduce partidului, ieri a avut loc în capitală”. Continuarea e mai jos, tot cu majuscule, dar cu caractere mai mari și cu roșu ”Adunarea solemnă organizată cu prilejul aniversării a 65 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român”.

Restul paginii (adică 90%) e ocupat de un articol dedicat zilei Partidului Comunist Român, un mesaj al președintelui Ceaușescu către popor și de o telegramă a clubului Steaua adresată celui amintit anterior.

ANTRENORUL BARCELONEI: ”STEAUA NE-A DEPĂȘIT FIZIC”

Tot în ediția din 9 mai 1986, dar în a patra pagină (și ultima), este analizată finala de la Sevilla. Pagina este titrată, cu litere mari, ”O echipă românească – cea mai bună din Europa”. Jurnalistul Eftimie scrie că ”Steaua nu mai este doar revelația sezonului, ea a devenit o stea a fotbalului continental”.

Mircea M. Ionescu vorbește despre atmosfera din lotul ”roș-albaștrilor” în materialul ”Sevilla, miercuri, între orele 18 și 23.57”. Voi reda doar câteva declarații din text. ”Să credeți voi că luăm noi azi gol”, le-a transmis Adrian Bumbescu fanilor catalani. Lăcătuș a fost și mai optimist ”Am promis că voi da un gol astăzi”, și s-a ținut de cuvânt. Lăcătuș a transformat prima lovitură de pedeapsă, la poarta apărată de Javier Urruticoechea (plecat dintre noi în 2001, în urma unui accident rutier). Comentatorul finalei, Teoharie Coca-Cosma, pe care l-am cunoscut acum doi ani, în studioul Televiziunii Române, spunea înaintea penalty-ului bătut de Lăcătuș: ”Trebuie să înscrie, Lăcătuș va înscrie…Șut și goool. Bravo, Lăcătuș!”. Articolul se încheie cu un mesaj al antrenorului Stelei, Emerich Ienei: ”Nu m-am îndoit o clipă că vom câștiga marea finală!”.

Pe partea dreaptă a paginii apar alte trei articole: ”Îți mai aduci aminte, Ducadam?” (de Constantin Alexe), ”Vertiginoasă și aplaudată ascensiune a formației noastre” (de Gheorghe Nicolăescu) și ”Spicuiri din presa spaniolă și declarații din tabăra Barcelonei”.

Primul articol este dedicat portarului Helmuth Duckadam, care a apărat 4 lovituri de la 11 metri pentru echipa din București. În al doilea material este o altă analiză a finalei de pe Ramon Sanchez Pijuan, iar în ultimul se regăsesc informații din presa iberică, dar și declarații ale antrenorului și jucătorilor lui FC Barcelona. Tehnicianul catalanilor, englezul Terry Venables, spunea: ”Mă așteptam la o replică puternică din partea Stelei și, într-adevăr, jocul ei de la Sevilla ne-a depășit fizic, tehnic și moral. Îi felicit pe învingători”. Îi invit pe cititori să citească și celelalte declarații în poza de mai jos.

ION CUPEN: ”GABOR, UN MARE TALENT, CARE NU S-A VALORIFICAT PE MĂSURĂ”

În ediția din 7 februarie 1986 a ziarului Sportul se regăsește un interviu cu Romulus Gabor, realizat de regretatul jurnalist Ion Cupen. Materialul ocupă mai bine de jumătate de pagină și începe cu cariera fotbalistului hunedorean la echipa națională. Potrivit articolului, Gabor avea 31 de selecții până la realizarea acestui interviu, iar anul 1986 avea să fie ultimul pentru el la prima reprezentativă (se va opri la 35 de apariții, 2 goluri și o participare la Euro 1984).

Cupen îl caracteriza drept ”un mare talent, care nu s-a valorificat, pe măsură, sub tricoul tricolor”. ”La națională m-am simțit mai mereu un fotbalist descurajat. La început, de răspunderile unui post cu care nu sunt obișnuit, de al doilea vîrf, lîngă Cămătaru, eu preferînd rolul atacantului central retras, care mă îmbracă ca o mănușă în cadrul echipei mele de club, Corvinul”, explică Gabor, în vârstă de 25 ani la acea vreme.

În restul interviului, balonul de aur de la Mondialul de tineret din Australia 1981 (unde România a luat bronzul) vorbește despre începuturile carierei și despre dorința de a juca la un club din Capitală (lucru care nu s-a întâmplat).

24 DE COMBATANTE, O SINGURĂ ÎNVINGĂTOARE

În ediția din 30 mai 1986, cu o zi înainte de startul Campionatului Mondial din Mexic (al doilea găzduit de această țară, după cel din 1970), cuprinde mai multe date despre competiție. Pe o pagină se află atât componența grupelor, cât și a loturilor. Iată, de exemplu, cine au fost cei 22 de jucători care au făcut-o pe Argentina campioană mondială pentru a doua oară (după turneul din 1978, găzduit chiar de sud-americani). O parte dintre acești jucători vor fi și adversarii României la Campionatele Mondiale din 1990 și 1994.

Argentina

Antrenor: Carlos Bilardo

Portari: Islas, Pumpido, Zelada

Fundași: Clausen, Ruggieri, Garre, Brown, Cucciufo, Olarticoechea, Passarella

Mijlocași: Giusti, Batista, Bochini, Burruchaga, Enrique, Maradona, Tapia, Trobbiani

Atacanți: Borghi, Almiron, Valdano, Pasculli

Argentina va câștiga finala cu 3-2, iar Diego Maradona va ieși jucătorul turneului. Maradona va intra în istorie și după controversatul gol înscris cu mâna în sfertul cu Anglia, scor 2-1. Acel gol va primi numele de ”Mâna lui Dumnezeu”.

Surse: Sportul, wikipedia.com

Foto sus: Articol scris de Ioan Chirilă înaintea Campionatului Mondial din Mexic 1986/ Foto: Sportul, 30 mai 1986