Browsing Tag

1994

Editoriale

Rămas bun, Cristian Țopescu!

N-am spus-o până acum, dar faptul că am ajuns să lucrez în presă i se datorează și lui Cristian Țopescu. Când a început să comenteze meciuri (în anii 60), eu nici nu eram născut. În 1994, când naționala de fotbal a României obținea cea mai mare performanță din istorie (sferturile Campionatului Mondial), aveam doar 6 luni. Nu l-am cunoscut personal, dar pasiunea cu care comenta fiecare meci m-a inspirat. Am urmărit multe rezumate pe YouTube și atunci am știut că meseria de ziarist sportiv mi se potrivește cel mai bine. Continue Reading

Interviuri

SPECIAL | Copilăria fantastică a lui Ionuț Rada: ”Petreceam mult timp afară, la joacă. Când mi se făcea sete, adunam sticle, mergeam cu ele la alimentară și primeam Aurora”. Amintiri de la cel mai bun Mondial al României: ”Eram lipit de televizor. Oriunde mergeam se vorbea doar despre asta”

Ionuț Rada (35 ani), fundașul care a strâns 10 puncte cu CFR Cluj în grupele Uefa Champions League (cea mai mare performanță de până acum a unei echipe românești), care a marcat în poarta lui FC Basel și a lui AS Roma și care a jucat în sferturile Cupei Uefa cu Rapid, a acordat un interviu inedit site-ului Povești din Sport. A lăsat deoparte marile performanțe din cariera sa, vorbind în schimb despre anii copilăriei. Continue Reading