O dezarmare, un egal cât o înfrângere care ne încearcă nervii fără niciun pic de subtilitate. Ai noștri, aplecați ca niște trestii ce formează o armată de apărare incapabilă să facă față suflului temperamental al inamicului. Un zeu răuvoitor a înclinat terenul spre poarta noastră, iar hoarda de urmași ai lui Itzhak ne-a făcut să uităm că jucăm cu o echipă mult mai slab cotată decât a noastră.
Vineri, am avut ocazia de a discuta din nou cu Gabriel Paraschiv (45 de ani), după mult timp. Primul interviu pe care i l-am luat a fost în 2020, în timpul stării de urgență.
Nu ascund faptul că am un respect deosebit pentru antrenorul Cristian Pustai, un personaj atipic pentru fotbalul nostru, pentru societatea românească, atipic deoarece dumnealui nu este doar un antrenor care a realizat unele performanțe excepționale fără să dispună de resurse financiare mari și de jucători de cea mai mare valoare, ci și un om care îi dă culoare acestui sport prin faptul că promovează cultura, poezia, științele exacte, le îmbină atât de frumos încât ne-am dori cu toții să avem mai mulți antrenori ca el în România.
