Legende

Singurul marcator al României din Mexic 1970 care mai trăiește îi ține pumnii lui Mircea Lucescu

Coleg cu Mircea Lucescu la Campionatul Mondial din Mexic 1970, unde a marcat împotriva Braziliei, viitoarea câștigătoare a trofeului, Emeric Dembrovschi a comentat revenirea lui „Il Luce” în funcția de selecționer, după aproape patru decenii.

Într-un dialog telefonic, fostul fotbalist al Politehnicii Timișoara ne-a transmis că se aștepta ca Lucescu să redevină selecționer la un moment dat. În plus, Dembrovschi a și discutat cu actualul antrenor al echipei naționale despre această provocare, foarte probabil ultima din cariera de antrenor (în vară, când a semnat contractul cu FRF, Mircea Lucescu a împlinit 79 de ani; a început să antreneze de la sfârșitul anilor ’70).

Despre Lucescu, Dembrovschi a mai declarat că e un antrenor priceput (amintim că tricolorii au obținut victorii pe linie în Liga Națiunilor, unde au câștigat grupa și au avut și cel mai bun golaveraj) și că are șanse să califice România la Campionatul Mondial din 2026. Dembrovschi este optimist că Lucescu va avea un final de carieră glorios (România le va înfrunta, în grupa din preliminarii, pe Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino).

De aceeași vârstă cu Lucescu, Emeric Dembrovschi este singurul marcator al României din Mexic 1970 care mai trăiește. Florea Dumitrache (autor al unui gol în victoria cu Cehoslovacia, 2-1, și al altui gol în înfrângerea cu Brazilia, 2-3, în care a punctat și Dembo) a decedat în 2007, iar Alexandru Neagu (care a restabilit egalitatea în confruntarea cu Cehoslovacia) a decedat în 2010.

Foto: FRF.ro

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply Petru decembrie 28, 2024 at 7:53 pm

    Salut. Consider ca este un gest normal și colegial. În fond ambii au fost jucători, dar și antrenori.

    • Reply Robert Popa decembrie 28, 2024 at 9:09 pm

      Așa este. E un gest cât se poate de firesc, mai ales că au fost și cazuri izolate în care întoarcerea lui Mircea Lucescu nu a fost văzută cu ochi buni. Mă refer la fani, poate și jurnaliști. Nici faptul că rezultatele din Liga Națiunilor au fost chiar foarte bune nu a mulțumit pe toți. Dacă e să discutăm și de Euro, când era încă Edi Iordănescu, eu spun că nu avem de ce să fim dezamăgiți. Olanda, totuși, are un campionat peste al nostru și dă jucători în campionate și mai puternice. Ca să nu mai vorbim de Belgia. Mă rog, sunt fapte consumate, dar dacă naționala, pe viitor, va ajunge mai des la turnee finale și va și câștiga unul sau două meciuri, eu zic că e foarte bine. Sferturi, semifinale, finale (că mai vedem și astfel de vise, vise frumoase, de altfel), pentru asta chiar e nevoie să avem mulți jucători titulari în ligile de top, dar și campionatul nostru să fie mai sus. Să ai o seară bună!

    Leave a Reply