Cu trei etape înainte de finalul campionatului, antrenorul Toni Petrea a anunțat că urmează să poarte o discuție cu FCSB în legătură cu viitorul său pe banca tehnică.
VIDEO | Cum este Ancelotti în realitate. Dan Petrescu a construit un portret al italianului: ”Am fost la antrenamentele lui, la el în casă. Are o strategie cu care face diferența. Nu se comportă cum credeți voi cu jucătorii”
La câteva zile după ce a calificat-o pe Real Madrid în a 17-a finală de Liga Campionilor (și a doua în calitate de tehnician al galacticilor, prima fiind câștigată în 2014; plus alte trei cu AC Milan, din care două le-a încheiat cu succes), Carlo Ancelotti a fost decris de Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.
Unul dintre antrenorii care vor fi prezenți la Cupa Mondială din Qatar are o poveste de viață emoționantă. De numele său se leagă singurele prezențe ale țării sale la competiția supremă din sportul rege (una ca jucător, două ca antrenor), dar și o dramă în familie care i-a pus cariera la grea încercare.
Reportaj de la Mediaș. Pe stadionul greu încercatei Gaz Metan, Hermannstadt și U Cluj au oferit derby-ul ligii secunde. Tensiune pe teren, dar atmosferă superbă în tribune
Hermannstadt – „U” Cluj 0-0, un duel între a doua și a treia clasată din liga secundă, care a strâns mai mulți spectatori pe arena din Mediaș decât prim divizionara Gaz Metan (o echipă bătută de soartă), fanii venind de departe pentru a-și susține echipele favorite.










