Dacă ar fi să-mi rezum cariera de ziarist la un singur eveniment, cu siguranță acela nu poate fi decât interviul cu Marcel Răducanu, realizat la data de 18 februarie 2020.
Șansa mi s-a ivit pe neașteptate. Într-o duminică, mai spre seară, am primit un mesaj de la Zoli Cantor, un cunoscut fotograf și scriitor clujean, care s-a stins din păcate în primăvara anului trecut. Și m-a întrebat dacă nu aș fi interesat de un interviu cu personajul amintit mai sus. Răspunsul a fost afirmativ.
Dar timpul era scurt. Răducanu venise la Cluj pentru un control medical. Fiind ocupat cu munca de la televiziune, unde pot apărea mereu situații neprevăzute, nu eram sigur dacă voi găsi o fereastră pentru a putea realiza materialul. Propunerea mea a fost să vină chiar la sediul din zona Tetarom. Din păcate, nu s-a putut, dar am avut în schimb varianta de a merge la Grand Hotel Italia, unde era cazat, deci într-un alt colț al orașului.
Și am început să dau mai multe telefoane tocmai cu o zi înaintea interviului, pe la orele 17-18 dacă îmi amintesc eu bine. Mai întâi am vorbit cu producătorul, apoi cu unul dintre cameramani, apoi cu alți colegi ai cameramanului pentru a fi sigur că nu va trebui să meargă la alte filmări. Și totul a fost în regulă. În final, l-am sunat din nou pe Zoli Cantor și a rămas ca interviul să aibă loc în ziua următoare, la locul stabilit, pe la ora 12.
A doua zi, m-am pornit spre serviciu mult mai devreme. Am scris câteva știri, ca să aibă ce să lucreze colegii de la montaj, am aruncat o privire pe internet pentru a fi la curent cu anumite aspecte din cariera lui Marcel Răducanu, apoi m-am urcat în mașina cameramanului și am pornit la drum. Ne-a mai însoțit un cameraman mai tânăr, astfel că am putut filma interviul cu două camere.
Am ajuns destul de repede. Zoli Cantor era deja acolo. La scurt timp, pe holul hotelului și-a făcut apariția Marcel Răducanu. Nici nu am apucat să mă prezint că ne-am și apucat de treabă. Eu cu un microfon normal, el cu o lavalieră. Nu îmi pregătisem întrebări, efectiv m-am bazat pe toate cunoștințele pe care le aveam legate de Marcel Răducanu, pe răspunsurile sale, pe contextul în care se regăsea fotbalul intern și cel internațional la vremea respectivă, plus alte curiozități pe care le aveam eu despre fotbalul de altădată.
Nu pot spune că a ieșit un material perfect, îi las pe alții să aprecieze, dar pentru mine rămâne un moment de referință, chiar de onoare aș putea spune, o onoare pe care mi-a făcut-o Marcel Răducanu. Mi-a povestit atâtea întâmplări minunate din cariera sa, mi-a demonstrat că performanța nu vine decât cu mari sacrificii, dar mi-a mai arătat și că modestia este caracteristica principală pe care trebuie să o aibă un sportiv, indiferent cât de mari i-au fost realizările. În fond, modestia te ambiționează să repeți un rezultat măreț, să nu cazi în depresie atunci când pierzi, să știi când trebuie să te apuci de un anumit sport, dacă trebuie să te apuci și când să renunți la el.
Au fost vreo 40 de minute de dialog, în care am aflat pericolele pe care Marcel Răducanu le-a înfruntat când s-a hotărât să rămână în Germania de Vest, cunoscută și sub inițialele de RFG, cum a evitat cu Borussia Dortmund o retrogradare în a doua ligă germană, cum a fost experiența din campionatul elvețian, golul cu Anglia din 1980, duelul cu Johan Cruyff din 1977 și multe altele.
Când mi-am luat la revedere și m-am urcat în mașină, pornind spre redacție, eram așa de încântat de parcă aș fi primit vreun premiu de excelență în jurnalism, dar nu era decât un interviu, unul special, iar marele merit îl au persoanele enumerate la începutul articolului și abia la urmă eu.
Părți din acel interviu difuzat pe Look Sport (în prezent Prima Sport) pot fi urmărite mai jos. Le mulțumesc pentru șansa avută în 2020 lui Zoli Cantor (de care îmi voi aminti mereu cu bucurie și care m-a ajutat și cu multe sfaturi în cei aproape 2 ani cât am avut ocazia să-l cunosc), Cristian Jacodi, Florin Țene, Raul Istrătescu, dar și altor colegi, prieteni și cunoscuți.
Foto sus: Zoli Richard Cantor
No Comments