Sâmbătă, 9 iunie 2018, am lăsat orașul de pe malul Someșului pentru câteva ore și ”m-am îmbarcat” în trenul spre Mediaș.
E ora 9 și soarele strălucește deasupra Clujului. Urc într-un taxi. ”La gară vă rog”, îi spun șoferului. În mai puțin de un sfert de oră sunt acolo. Deși e sâmbătă, casele de bilete nu sunt tocmai libere. La un moment dat îmi vine rândul și cer un bilet dus-întors către Mediaș. ”Pentru biletul dus nu mai sunt locuri, va trebui să stați în picioare”, îmi spune doamna de la casierie. Nedorind să renunț la această călătorie și știind că durata sa e de doar 3 ore și jumătate, am acceptat.
AGLOMERAȚIE LA PLECARE, PASAGERI NUMĂRAȚI PE DEGETE LA ÎNTOARCERE
Deodată, își face apariția un Inter Regio (fostul Accelerat), cu doar două vagoane. Și destinația finală e București. Odată urcat în tren, constat că toate compartimentele sunt pline. Văd oameni de toate vârstele (copii, persoane de vârstă mijlocie, dar și bătrâni). Pe hol, unde mă aflu și eu, se înghesuie mai mulți studenți. Ca să treacă timpul mai repede, unii navighează pe internet, cu telefonul. Alții citesc. Ceasul de pe telefon arată ora 9:37 și tocmai atunci, trenul părăsește gara din Cluj.
Un om de aproape 80 ani, dacă nu și mai mult, stă în picioare la doar un metru de mine. Dintr-un compartiment, unde era un scaun liber, niște pasageri îl roagă să se așeze. ”Stați liniștiți. Nu sunt obosit. Vă mulțumesc oricum”, le-a răspuns acesta, subliniind că nu are mult de călătorit. Ba chiar se ia în vorbă cu niște copii care erau în acel compartiment. ”Voi o să coborâți abia la Ploiești, aveți mai multă nevoie să stați jos decât mine. V-ați adus sandviciuri?”, le-a spus bătrânul.
POVESTEA TRIBUNEI DIN LEMN DE LA CÂMPIA TURZII
Fiind un tren Inter Regio, staționările nu se fac decât în orașele importante. Pe la 10:40, trenul oprește în gara din Câmpia Turzii. Pe pereții gării observ inscripția ”U”, simbolul tinereții”. Probabil e din toamna lui 2016, când Universitatea Cluj evolua în Liga a 4-a (la finalul acestui sezona a promovat în eșalonul secund). ”Șepcile roșii” au învins atunci cu 4-0 Industria Sârmei Câmpia Turzii, pe un stadion cu o istorie foarte interesantă.
Acolo se află o tribună din lemn, care a fost construită la începutul veacului trecut. A aparținut Universității Cluj până în 1961, când stadionul ”alb-negrilor” a fost modernizat. La ieșirea din Câmpia Turzii, în depărtare, se vede Baza 71 Aeriană ”General Emanoil Ionescu”, cu bătrânele avioane MIG aflate la sol.
UN PARCURS EUROPEAN DE VIS
În timp ce navigam pe internet, dau peste o poză a clubului FC Vaslui din sezonul 2011-2012. Jucători unul și unul: Cerniauskas, Paul Papp, Mike Temwanjera, Milanov, Sânmărtean, Adailton și, bineînțeles, Wesley. ”Dorobanții” au înregistrat atunci cea mai mare performanță din istorie. S-au calificat în grupele Europa League, după ce au eliminat-o pe Sparta Praga (2-0 la Piatra Neamț și 0-1 în capitala Cehiei). În grupe, moldovenii au terminat pe 3, deși puțin a lipsit ca să ajungă în 16-imi.
Au remizat cu Lazio (2-2) și FC Zurich (2-2) în primele două etape, iar apoi au pierdut la Sporting Lisabona (0-2). Atunci, cel mai bun marcator străin din istoria clubului moldovean, dar și al Ligii 1, Wesley Lopes, a primit un cartonaș roșu și a fost suspendat trei etape. Dacă nu ar fi lipsit din ultimele trei jocuri, poate că alta ar fi fost și soarta calificării.
În retur, vasluienii și-au luat revanșa în fața lusitanilor, 1-0, gol Denis Zmeu. Apoi a venit remiza albă cu Lazio, 0-0, și golul anulat al lui Mike. O victorie atunci, îi ducea mai departe. Echipa antrenată de Viorel Hizo a pierdut în ultima rundă, 0-2 în Elveția cu FC Zurich și aventura europeană lua sfârșit. Consolarea a venit cu locul 2 în campionat și titlul de golgheter al lui Wesley (27 de goluri).
ȘINE ACOPERITE DE IARBĂ
Pe la 11:38 ajung la Teiuș, în județul Alba. La câțiva metri distanță, observ mai multe vagoane dezafectate. Acele vagoane albastre, cu care călătoream și eu cu mai bine de 15 ani în urmă, acum sunt ruginite. Vopseaua abia se mai observă, iar unele geamuri sunt sparte. Dacă acele vagoane ar prinde viață, cu siguranță ar plânge. Trenul o ia din loc și am parte de o nouă surpriză. O șină paralelă, pe care nici un tren nu a mai circulat de ceva ani, e acoperită aproape în totalitate de iarbă. La un moment dat, văd o casă ce pare abandonată. Probabil o fostă haltă.
Sunt aproape de destinație. În compartimentul din fața mea s-a eliberat un loc. Nimeni nu s-a așezat pe el. O fac eu, dar nu înainte de a întreba. ”Pot să stau și eu? Cobor la Mediaș”, iar un bătrân chiar mă roagă să mă așez. Nici nu citesc bine un articol din Anuarul Presei Clujene, că și ajung la Mediaș. E ora 13:04, ceea ce înseamnă am ajuns cu 2 minute mai devreme la destinație. În timp ce mergeam spre un pasaj subteran, alături de alți călători, observ doi cerșetori în gară. Tunelul e făcut din piatră și seamănă cu interiorul unui castel medieval. La capătul său, ajung la casa de bilete, iar de acolo afară.
CENTRUL VECHI DIN MEDIAȘ
Gara din Mediaș e foarte aproape de centrul vechi al orașului, astfel că nu e nevoie de un mijloc de transport până acolo. Pe rând, observ o veche sinagogă (cu o inscripție în ebraică, asemănătoare cu cea de la Cluj, de pe strada Horea), o stație de pompieri, multe case (unele dintre ele modeste), dar și străzi din piatră. La o fereastră sunt expuși ghiveci cu trandafiri.
Ajung la Zidul de Fortificație, despre care aflu (prin intermediul unei hărți uriașe) că a fost reabilitat în 2015, alături de alte monumente istorice. O altă construcție întâlnită în drumul meu este Turnul Forkesch, destul de mare și cu un vârf conic (secolele 15-17). Văd, la un moment dat, un afiș pe care scrie ”Joacă pentru copii”. E vorba de un meci caritabil la care va participa unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria lui Gaz Metan Mediaș, Eric de Oliveira (care a acordat un INTERVIU acestui site în luna februarie).
Mergând pe stradă, zăresc un alt turn, pe care se află un orologiu. La un moment dat, acesta a cântat, semn că e încă funcțional. După ce am mai făcut câțiva pași, găsesc și parcul central. Nu e foarte mare, dar e îngrijit. Copaci mari și mici, răspândiți pe toată suprafața sa. În centru, o fântână arteziană. Bănci, stâlpi de iluminat, coșuri de gunoi. Cam tot ce îi trebuie unui parc. Vremea e foarte frumoasă și parcă nu îți vine să mai pleci de acolo.
FONDATORUL CLUBULUI SPORTIV GAZ METAN
În împrejurimi sunt câteva terase care își așteaptă clienții, într-o zi călduroasă de vară. Pe un afiș sunt ilustrate o parte din personalitățile marcate din istoria Mediașului:
Hermann Oberth – unul dintre părinții fondatori ai rachetei
Michale Weiss – primar al orașului și istoric de origine sașă
Octavian Fodor – medic
George Țogan – istoric și publicist
Stephan Ludwig Roth – gânditor umanist
Ludovic Spiess – tenor și fost ministru al culturii
Ioan Morar – medic și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1985
Constantin Ioan Motaș – a pus bazele industriei gazului metan la Mediaș și a clubului sportiv cu același nume
Pe fațada unei clădiri este un afiș cu Eric de Oliveira, făcând reclamă la o firmă de îmbrăcăminte. În apropiere se află Casa Schuster, care a aparținut farmacistului Johann Peter Schuster. La parterul ei a funcționat o farmacie, până în anul 1912.
ÎNTÂLNIRE CU UN PRIETEN ȘI O MARE VICTORIE ÎN TENISUL FEMININ ROMÂNESC
Nu puteam să vin la Mediaș fără să-l anunț și pe cel care a realizat design-ul acestui site, tânărul ziarist Casian Șoneriu. Are 18 ani, e cu șase ani mai mic decât mine, dar e foarte ambițios. A construit site-urile mai multor jurnaliști cunoscuți din țară. Am stat de vorbă preț de câteva ore, la o terasă. Așteptam cu nerăbdare să înceapă finala de la Roland Garros, dintre Simona Halep (numărul 1 mondial) și Sloane Stephans, din Statele Unite. Până să înceapă jocul și chiar și în timpul partidei, câțiva cerșetori (majoritatea copii) s-au apropiat de noi și de alți clienți. Văzând că nu au succes, au plecat unul câte unul.
Revenind la tenis, primul set este adjudecat de americancă, 6-3. Dar experiența lui Halep își va spune cuvântul. Jucătoarea de 26 ani s-a impus cu 6-4 în al doilea set, iar în cel decisiv cu 6-1. Nu apuc să văd finalul, pentru că o furtună zdravănă se abate asupra orașului de pe Târnava Mare. E trecut de ora 18:10 și trenul spre Cluj pleacă în aproximativ 31 de minute. Îmi iau la revedere de la prietenul meu și o iau la fugă spre gară. În timp ce mergeam prin ploaie, am auzit niște tineri de la o terasă bucurându-se. Era semnul că Simona câștigase. Nici nu mai încăpea îndoială că așa va fi. E cea mai mare victorie din cariera sa, primul ei titlu de Grand Slam. Ploaia m-a udat serios, dar a meritat.
Mediașul e destul de ușor de străbătut, dovadă că am ajuns la gară cu 16 minute înainte de sosirea trenului. Înainte de a pleca spre peron, am intrat într-un magazin din gară. Aspectul din interior mi-a amintit de acele vagoane dezafectate de la Teiuș. Am luat două cornuri cu ciocolată, iar în tren aveam să descopăr că unul dintre ambalaje era desfăcut. Până să vină trenul, ploaia s-a mai potolit. Pe o altă linie trece un tren de marfă. Simt un miros de copac proaspăt tăiat. Și când mă uit mai atent, constat că exact asta se află în fiecare vagon.
FINALUL CĂLĂTORIEI
La 18:41 ajunge și trenul spre Cluj, de această dată cu trei vagoane, față de două câte a avut primul. Pasagerii îi puteam număra pe degete. Nici nu mai conta unde mă așezam. Cele trei ore și jumătate au trecut mai repede ca oricând. Am revăzut acele șine acoperite de iarbă, vagoanele degradate de la Teiuș și baza aeriană de la Câmpia Turzii. Am văzut păduri (câte au mai rămas), stâne, case modeste. O îmbinare a societății tradiționale cu cea de acum.
Pe geam se mai zăresc niște nori, semn că urmează și alte ploi, dar în alte zone. Soarele a apus. E aproape 10 seara, moment în care trenul se apropie de Cluj. La orizont se vede aeroportul. Peste alte câteva minute ajunge la Clujana. La 10:06 intră în gară, iar două minute mai târziu cobor din vagon. Am ajuns la destinație exact la ora indicată pe bilet. Oare când au trecut cele 5 ore și jumătate petrecute în Mediaș? Dar cele aproape 7 ore (dus-întors) făcute cu trenul?
No Comments