Dinamo pare că va purta veșnic pe al său trup o rană adâncă, de nevindecat, o sărăcie care i-a consumat puterile și care a făcut-o un pion neînsemnat în șahul cluburilor cu pretenții în Liga 1.
“Imagini superbe” cu jucătorii Botoșaniului sărbătorind în vestiar. Ce poate fi superb să filmezi niște fotbaliști pe jumătate dezbrăcați sărind unii pe alții ca să întărească ideea că se bucură în timp ce filmează și ei?
Primăvara tapetată cu trifoi (cu patru foi) și învăluită-ntr-o ceață de frig care vorbește cu accent rusesc. Și meciul… atâtea de spus despre el încă de dinainte.
Rapid se chircește și se-ngălbenește ca o fată nemăritată. Secetă mare, niciun gram de ploaie nu se arată, niciun firicel de nor. Madam Șucu tronând în loja tribunei.
Nouă ani de când FCSB nu a mai luat titlul. Pe vremea aceea, beam vârtos și fără pricepere, cădeam primul în vise care nu se mai îndeplineau și mă trezeam nervos și cu gura plină de viermi care își scuipau veninul ticăloșit în vorbele mele.
Aprilie spulberat, ca titlul nuvelei de Ismail Kadare. O ploaie oblică și rapidă, plină de haos, ca o rafală trasă de un artilerist entuziast și chior.
În frumoasa limbă românească veche, cronicarii numeau ciuma “omor mare” sau “mare omor”. În jargonul copilăriei noastre, foloseam această expresie ca pe o amenințare privind o bătaie soră cu moartea.
După multe sezoane în care totul părea să fi fost doar un film tragic, gruparea roș-albastră este foarte aproape să retrăiască experiența unui campionat câștigat, ultima prestație de acest gen fiind în sezonul 2014/2015.
