Noapte neagră de toamna în care îți vine să bagi mere de anul ăsta în sobă și să le mănânci cu nuci și scorțișoară într-o baie de miere de salcâm.
Și să te uiți la un meci dintre două echipe suferinde. E adevărat, suferințe distincte. La Dinamo e o suferință cronică de mulți ani (clasări tot mai joase în campionat, iar într-un final prima retrogradare din istorie din prima ligă – n. red.), echipa de mult timp și-a pierdut potecile iar disperarea suporterilor se pierde în umbre și tăcere. Încă nu îmi vine să cred că Dinamo nu mai este în prima ligă. La Craiova mică sau Craiova mititeilor suferința este acută, însoțită de inflamații dureroase și hemoragii abundente.
Vinovatul, Marius Croitoru, a fost așezat pe stinghia păcatului și pus la colțul infamiei. E greu să ai doi patroni în același timp (Adrian Mititelu senior, ieșit de ceva vreme din închisoare, și fiul acestuia Adrian Mititelu junior – n. red.).
A început meciul de la Giurgiu și toată lumea numără minutele până la primul gol al Craiovei. Și eu cred că e un meci care se va juca la o poartă. A lui Dinamo.
Într-adevăr, vântul Bărăganului îi împinge pe olteni spre poarta bosniacului, dar nu poate să o bage și în ațe. Dinamo echilibrează, dar trebuie să iasă o speranță eternă (Țâră, care a avut o ocazie ) cu alta (Neluț Roșu, care a fost la originea unei ocazii mari a lui Buhăescu).
Pauză!
Al doilea mitan merge cam la fel, echipele alternând momentele mai bune. Câteva șuturi telefonate ale lui Roșu rezerva și gata.
Dinamo scoate un punct în cupă, căci iată, și în cupă poți să joci pe puncte mai nou, ceva ce nu mi-am putut imagina niciodată. Dar nu este nicio problemă, teoretic tot cea mai bună echipă va câștiga competiția. Păcat că nu am văzut niciun gol.
Adrian Stamate
No Comments