Participarea naționalei României la Mondialul din Uruguay nu a fost zadarnică. În anii următori, echipele din prima divizie au plecat în turnee amicale prin Occident, în Franța, Olanda sau Germania. Scopul acestor cantonamente era creșterea experienței jucătorilor și studierea metodelor de pregătire a tehnicienilor din Vest.
În anul 1934, România se întorcea la Mondiale, de data aceasta în țara lui Mussolini. FIFA a operat câteva schimbări în modul de disputare a competiției. S-a renunțat la faza grupelor și s-a trecut direct la optimile de finală. ”Tricolorii” au întâlnit una dintre cele mai puternice selecționate europene ale momentului, Cehoslovacia, echipă care va termina pe locul 2 turneul din Italia, după o înfrângere în fața ”Squadrei Azzurra”.
DIN NOU LA TRIESTE. ROMÂNIA ÎNTÂLNEȘTE CEHOSLOVACIA
La Trieste, orașul de unde ”tricolorii” s-au îmbarcat pe Conte Verde cu 4 ani în urmă, echipa națională avea în lot următorii jucători: Gheorghe Albu (24 ani), Iuliu Baratky (24 ani), Silviu Bindea (21 ani), Iuliu Bodola (22 ani), Rudolf Burger (25 ani), Gheorghe Ciolac (25 ani), Alexandru Cuedean (23 ani), Vasile Deheleanu (23 ani), Ștefan Dobay (24 ani), Gusztav Juhasz (22 ani), Istvan Klimek (vârstă necunoscută), Rudolf Kotormany (23 ani), Stanislau Konrad (vârstă necunoscută), Nicolae Covaci (22 ani), Jozsef Moravetz (23 ani), Adalbert Pullock (27 ani), Sandor Schwartz (25 ani), Grațian Sepi (23 ani), Lazăr Sfera (25 ani), Emerich Vogl (28 ani), Karoly Weichelt (28 ani) și Vilmos Zombory (28 ani). La fel ca și în ediția din 1930, media de vârstă s-a menținut undeva sub 25 ani.
Pe 27 mai 1934, la Trieste, România dădea piept cu Cehoslovacia în fața a peste 9000 de italieni. Începutul este bun pentru elevii lui Josef Uridil (selecționerul României la acel mondial și singurul tehnician străin din istoria primei reprezentative până în 2016, când a fost instalat germanul Christoph Daum) și, în minutul 11, Dobay îl învinge pe marele Planicka, unul dintre cei mai talentați goalkeeperi europeni la vremea respectivă.
Cehoslovacii întorc, însă, soarta meciului în repriza secundă, prin Puc (min. 50) și Nejedly (67). Scor final, 2-1 pentru Cehoslovacia, și România era trimisă din nou acasă. Totuși, românii aveau să-și ia revanșa 36 ani mai târziu, când Dumitrache și Neagu au consemnat prima victorie a ”tricolorilor” în Mexic și a doua din istoria participărilor la Cupa Mondială. Ca să înțelegem cât de valoroasă era Generația din anii 30, să ne uităm peste cifrele câtorva jucători de atunci.
CEI PATRU MAGNIFICI
1. Ștefan Dobay (127 de goluri în 153 de meciuri pentru Ripensia Timișoara, respectiv 41 de selecții și 19 goluri la națională),
2. Silviu Bindea (68 de goluri și 121 de meciuri pentru Ripensia Timișoara, respectiv 27 de selecții și 11 goluri la națională)
3. Iuliu Bodola (62 de goluri și 89 de meciuri pentru CA Oradea, respectiv 48 de selecții și 30 de goluri la națională)
4. Iuliu Baratky (61 de goluri și 86 de meciuri pentru Rapid București, respectiv20 selecții/14 goluri).
Trec 4 ani și România se califică din nou la Mondiale, ediție care s-a desfășurat în Franța. Situația din Europa era tensionată din cauza politicii expansioniste a Germaniei, iar guvernul de la Paris era pe picior de război cu nemții. Anglia aștepta și ea momentul prielnic pentru a le sări în ajutor francezilor. De asemenea, războiul civil din Spania era în plină desfășurare.
Întorcându-ne la fotbal, felul în care România s-a calificat a fost puțin neobișnuit. ”Tricolorii” trebuiau să dispute un baraj cu Egiptul, dar ”faraonii” au boicotat meciul. Motivul abandonului ar fi fost Ramadanul, a noua lună a calendarului, care marchează perioada de post obligatoriu pentru toți musulmanii. FIFA a hotărât, astfel, ca România să câștige partida din oficiu. Era a treia participare consecutivă pentru români la un Campionat Mondial.
În Hexagon, cuplul Alexandru Săvulescu-Costel Rădulescu au deplasat următorul lot: Iuliu Baratky (28 ani), Andrei Bărbulescu (21 ani), Silviu Bindea (25 ani), Iuliu Bodola (26 ani), Ion Bogdan (23 ani), Gheorghe Brandabura (25 ani), Rudolf Burger (29 ani), Vasile Chiroiu (27 ani), Vintilă Cossini (24 ani), Mircea David (23 ani), Ștefan Dobay (28 ani), Ștefan Dobra (vârstă necunoscută), Iacob Felecan (vârstă necunoscută), Nicolae Covaci (26 ani), Ioachim Moldoveanu (24 ani), Myklos Nagy (vârstă necunoscută), Dumitru Pavlovici (26 ani), Gyulla Prassler (vârstă necunoscută), Gheorghe Rasinaru (23 ani), Ladislau Raffinsky (33 ani), Robert Szadowsky (23 ani) și Lazăr Sfera (29 ani).
COȘMARUL NUMIT CUBA
Față de turneele precedente, de data aceasta se observă o ușoară creștere a mediei de vârstă, peste 26 ani. Se află și selecționata cu care va juca România în optimi, Cuba. La prima vedere, o misiune ușoară. Micuța insulă din zona Caraibelor se afla la prima participare la un Campionat Mondial și nu oricum, ci prin retragerea tuturor celorlalte adversare din preliminarii: Columbia, Costa Rica, Guyana Olandeză, El Salvador, Mexic și Statele Unite. Coincidență, în ambele situații, calificările s-au realizat în urma unor boicoturi. Deci fără niciun efort.
Înainte de a trece la relatarea jocului, să vedem cum era perceput viitorul adversar de către unul dintre ”tricolori”, Ștefan Dobay.
”Am privit cu multă superficialitate întâlnirea cu Cuba, subestimându-ne adversarul. Acei omuleți cu obraji arși de soare, scunzi și cu echipamentul sub braț, învelit în ziar, aveau să ne rezerve multe surprize. Au venit la antrenament fluierând, erau veseli. Nu au intrat în cabinele pregătite pentru ei, ci, modești, s-au echipat într-un colț și au trecut direct la subiect: fotbalul. Aveau o viteză uimitoare și se antrenau cu tragere de inimă și din convingere. Noi însă ne formasem o idee greșită despre posibilitățile lor. Eram siguri că îi ”avem deja în buzunar”, neluându-i în serios. Să zică mulțumesc dacă încasează numai 10 goluri, spuneam noi. Dar supriză, România n-a reușit să facă decât un egal în compania Cubei, 3-3, și numai după prelungiri.” (Ștefan Dobay, Șut…Goool!)
Așadar, pe 5 iunie 1938, în prezența a peste 7000 de francezi, România debuta la Coupe Du Monde 1938 împotriva Cubei, pe arena Chapou din Toulouse. Începutul este bun și românii marchează primii, prin Bindea, în minutul 35. 1-0 pentru România și sferturile de finală erau aproape. Trec 9 minute și ”tricolorilor” nu le vine să creadă, este 1-1, grație reușitei lui Hector Socorro. Românii își continuă acțiunile ofensive prin Bindea, Baratky și Dobay, dar golul mult așteptat întârzie să apară. Cubanezii înscriu din nou, prin Jose Magrina, în minutul 69, și latino americanii trec în avantaj. Când speranțele păreau să se spulbere, Iuliu Baratky produce minunea și egalează cu două minute înainte de încheierea partidei. Urmează reprizele de prelungiri, nelipsite nici acestea de probleme în tabăra României. În minutul 103, Socorro realizează dubla și îi aduce din nou pe cubanezi la conducere. Dar aceștia uită că românii au în ofensivă pe unul dintre cei mai buni atacanți din Europa, e vorba de Dobay, și ”Calul” stabilește scorul final, 3-3.
REVANȘA NU VINE
Având în vedere că în 1938 încă nu exista regula loviturilor de departajare, FIFA a stabilit ca partida să se rejoace 4 zile mai târziu. Pe 9 iunie 1938, ”tricolorii” sunt din nou pe stadionul Chapou, din Toulouse. Numărul suporterilor a mai crescut și se apropie de 9000 de suflete. Echipa națională a României e mai hotărâtă ca oricând să se impună și începe jocul în forță, deschizând scorul în minutul 35, prin Dobay. Preț de o repriză, acești băieți, ajunși la apogeul carierei visau cu ochii deschiși la meciul cu Suedia, din faza următoare. Atacurile au continuat vertiginos către defensiva adversă și în a doua parte a meciului, dar în ciuda strădaniei lui Dobay, Baratky, Bindea și a celorlalți ”tricolori”, poarta cubaneză rămâne neatinsă până la finalul confruntării.
Ar fi fost prea frumos, după cum e intitulată și o carte a maestrului Ioan Chirilă, ca problemele ”tricolorilor” să se oprească aici. A venit, însă, minutul 51 și Socorro, coșmarul românilor din prima partidă, restabilește egalitatea. Și cum o problemă nu vine niciodată singură, Tomas Fernandez avea să facă 2-1 pentru cubanezi în minutul 57, stabilind scorul final al întâlnirii.
ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI
Ce au trăit Dobay și compania la finalul acelui joc numai ei pot ști. Cert e că România era eliminată prematur de la competiția pe care o începuse cu atât de mult entuziasm. Era începutul sfârșitului pentru pentru prima ”Generație de Aur” din istoria reprezentativei de fotbal a României. Deși o parte dintre acești fotbaliști au continuat să joace și în perioada următoare, gloria și motivația de odinioară se stingeau încetul cu încetul. Un an mai târziu izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial și, odată cu el, era redus la tăcere și fair-playul. Edițiile Campionatului Mondial din 1942 și 1946 nu s-au mai disputat din cauza războiului. Durerea pricinuită în întreaga lume de acest conflict a stins pentru o vreme și pasiunea publicului pentru balonul rotund.
Înainte de a încheia povestea participării României la Coupe du Monde 1938, merită să facem câteva precizări. Nicolae Covaci, fratele tehnicianului Ștefan Covaci, despre care am vorbit mai pe larg în primul material, bifa a treia prezență la un Campionat Mondial după turneele din Uruguay și Italia. Este singurul jucător al acelor vremuri care a atins această performanță în tricoul României. Ladislau Raffinsky a fost rechemat la lot după ce participase și la ediția inaugurală din 1930. La 33 ani, era cel mai bătrân jucător din echipă. De asemenea, Ștefan Dobay devenea primul fotbalist român care izbutește să înscrie la două turnee finale diferite, CM 1934 și 1938, cu un total de 3 goluri. Performanța lui Dobay va fi egalată abia în 1998, când Dan Petrescu a înscris pentru România în victoria cu Anglia, 2-1, de la mondialul francez. ”Bursucul” a dat gol și în 1994, când ”tricolorii” au învins cu 1-0 echipa Statelor Unite ale Americii.
Nu în ultimul rând, Mircea David, unul dintre cei mai buni portari români din perioada interbelică, cu peste 100 de apariții în primul eșalon și 12 selecții la echipa națională, a fost lăsat în mod surprinzător pe banca de rezerve în cele două meciuri cu selecționata Cubei. În locul său au fost preferați Pavlovici, respectiv Szadowsky.
În altă ordine de idei, foștii adversari de la Toulouse aveau să fie învinși categoric de Suedia în sferturi, 0-8. De atunci și până astăzi, Cuba nu a mai participat la nicio altă ediție de Cupă Mondială. Turneul a fost câștigat de Italia, care obținea, astfel, al doilea trofeu suprem după cel din urmă cu 4 ani. ”Squadra Azzurra” se putea lăuda la momentul respectiv cu una dintre cele mai redutabile formații din lume – Biavati, Piola, Locatelli, Meazza, Colaussi sau Ferrari sunt doar o parte din starurile italienilor la acea vreme. Brazilia începea să strălucească și ea pe scena fotbalului mondial, datorită lui Leonidas (golgheterul turneului din 1938 cu 7 reușite), Peracio și Romeu. Cu acești magicieni, ”Selecao” nu s-a întors cu mâna goală din Franța, sud-americanii terminând pe locul 3, după o finală disputată în compania Suediei.
”Arta sportului de performanță trebuie să se mulțumească, de cele mai multe ori, doar cu aprecierea generației respective și apoi să dispară în câteva cronici uitate.” Ștefan Dobay
Surse: Șut…Goool! (Ștefan Dobay), Il Dio și Diavolii din fața porții (George Mihalache), wikipedia
Foto: eurosport.fr
No Comments