14 august 1996, de atunci nu mai câștigase România în fața Israelului. Partida s-a jucat pe Ghencea, la mai puțin de o lună de la ultimul meci al ”tricolorilor” la Campionatul European din Anglia, 1-2 în fața Spaniei. România s-a impus cu 2-0 în Ghencea, după golurile înscrise de Adrian Ilie și Gică Craioveanu.
fotbal
O lecție de bun simț. Petrescu: ”Am fost plecat din țară ca jucător și antrenor, și am făcut cinste României. Nu înțeleg de ce nu există respect”
În fotbal, dar și în alte sporturi, există lucruri care sunt (sau ar trebui să fie) mai presus de victorii, bani și trofee. De ce? Pentru că fiind o persoană publică, vei deveni un model pentru societate. Bun sau rău. Totul depinde de ceea ce faci tu, de felul în care îi respecți pe cei din jur, jucători, antrenori, suporteri, conducători și, nu în ultimul rând, adversari. Idealul sportului nu e acela de a dezbina oamenii, ci de a-i uni. ”Respectă și vei fi respectat”, îmi spunea un profesor din facultate. Pe cât de simplu e mesajul, pe atât de greu este de pus în aplicare.
SPECIAL | Copilăria fantastică a lui Ionuț Rada: ”Petreceam mult timp afară, la joacă. Când mi se făcea sete, adunam sticle, mergeam cu ele la alimentară și primeam Aurora”. Amintiri de la cel mai bun Mondial al României: ”Eram lipit de televizor. Oriunde mergeam se vorbea doar despre asta”
Ionuț Rada (35 ani), fundașul care a strâns 10 puncte cu CFR Cluj în grupele Uefa Champions League (cea mai mare performanță de până acum a unei echipe românești), care a marcat în poarta lui FC Basel și a lui AS Roma și care a jucat în sferturile Cupei Uefa cu Rapid, a acordat un interviu inedit site-ului Povești din Sport. A lăsat deoparte marile performanțe din cariera sa, vorbind în schimb despre anii copilăriei.
De pe ”Conte Verde”, la Toulouse. Ascensiunea și declinul primei Generații de Aur a echipei naționale de fotbal (II)
Participarea naționalei României la Mondialul din Uruguay nu a fost zadarnică. În anii următori, echipele din prima divizie au plecat în turnee amicale prin Occident, în Franța, Olanda sau Germania. Scopul acestor cantonamente era creșterea experienței jucătorilor și studierea metodelor de pregătire a tehnicienilor din Vest.
Când nimeni nu înțelege ce se întâmplă, cineva trebuie să vorbească: ”Nu investim deloc în fotbal. Până și bulgarii ne-au luat-o înainte. Dacă avem așteptări mai mari, asta e o greșeală”
Dan Petrescu a descris ieri, în cel mai realist mod posibil, situația actuală din fotbalul autohton. Mulți nu își explică de ce FCSB a fost umilită de Lazio în returul din 16-imile Europa League, de ce nu mai avem o echipă în grupele Champions League de 5 ani de zile și, poate cel important, de ce naționala nu a mai ajuns la Cupa Mondială de 20 ani.
De pe ”Conte Verde”, la Toulouse. Ascensiunea și declinul primei Generații de Aur a echipei naționale de fotbal (I)
Echipa națională de fotbal a României va împlini, în 2022, 100 ani de la înființare. Primul meci din istoria ”tricolorilor” s-a desfășurat pe 8 iunie 1922, la Belgrad, împotriva selecționatei Iugoslaviei. România a câștigat cu 2-1, prin golurile marcate de Francisc Ronnay (penalty) și Aurel Guga. 8 ani mai târziu, naționala avea să participle la prima ediție a Campionatului Mondial de Fotbal.






