De pe ”Conte Verde”, la Toulouse. Ascensiunea și declinul primei Generații de Aur a echipei naționale de fotbal (I)

Echipa națională de fotbal a României va împlini, în 2022, 100 ani de la înființare. Primul meci din istoria ”tricolorilor” s-a desfășurat pe 8 iunie 1922, la Belgrad, împotriva selecționatei Iugoslaviei. România a câștigat cu 2-1, prin golurile marcate de Francisc Ronnay (penalty) și Aurel Guga. 8 ani mai târziu, naționala avea să participle la prima ediție a Campionatului Mondial de Fotbal.

În 1930, la inițiativa președintelui FIFA de atunci, Jules Rimet, lua naștere competiția care astăzi unește milioane de suflete. Până atunci, doar Jocurile Olimpice adunau cele mai bune selecționate de fotbal. Dar nu era o competiție destinată doar fotbalului, ci mai multor discipline sportive. Ba mai mult, reprezentativele nu puteau folosi cele mai puternice loturi. Și atunci a luat naștere Cupa Mondială de Fotbal.

Prima țară desemnată să găzduiască noul turneu a fost Uruguay, iar această alegere nu a fost deloc o coincidență. În 1928, naționala sud-americană obținea aurul la Olimpiada de la Amsterdam. Dintre formațiile europene invitate la ediția inaugurală, doar patru au răspuns prezent. E vorba de Franța, Belgia, Iugoslavia și România.

FOTBAL PE ZGURĂ ȘI TRIBUNE DIN LEMN

La vremea respectivă, practicarea fotbalului era departe de a fi considerată o meserie în România. Desfășurarea jocului avea loc în condiții care astăzi ar părea de neimaginat (tribune din lemn, magazii folosite pe post de vestiare, meciuri jucate pe zgură și călătorii cu trenul la clasa a III-a). Totodată, elita primei divizii se împărțea între două extreme, Banatul, prin cluburile Ripensia și Chinezul Timișoara, respectiv Capitală, prin intermediul echipelor Rapid, Juventus și Venus București.

Jucătorii avea un program strict. În timpul săptămânii lucrau în fabrici aflate în proprietatea celor care finanțau echipele, iar sâmbăta și duminica jonglau cu balonul. Cunoscând aceste aspecte, nu mai încape îndoială că fotbalul era un hobby. Cât despre public, un meci de fotbal era perceput asemenea unei piese de teatru și trăit într-o atmosferă de sărbătoare, unde eleganța și bunul simț aveau rezervat un loc aparte.
La nivel de echipă națională, ”tricolorii” disputau amicale cu națiunile vecine, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia sau Grecia și participau frecvent la Cupa Balcanică, o competiție care aduna selecționate din spațiul cu același nume.

IMPLICAREA LUI CAROL AL II-LEA ÎN SELECȚIA PENTRU URUGUAY

Înființarea Cupei Mondiale de Fotbal a însemnat, astfel, o șansă uriașă de afirmare a jucătorilor români. Naționala României avea oportunitatea de a da piept cu cele mai puternice selecționate ale lumii. Practic, Montevideo a fost locul unde s-au pus bazele fotbalului românesc profesionist. Pregătirea României pentru participarea în premieră la un Campionat Mondial este cu atât mai captivantă, cu cât a necesitat chiar intervenția regelui Carol al II-lea și iată de ce.

Așa cum am spus mai sus, fotbaliștii erau angajați în diverse întreprinderi. Când șefii lor au aflat de această plecare, nu au fost de acord ca ei să lipsească o perioadă atât de îndelungată de la servici. La primirea veștii, regele a intervenit printre angajatori și a izbutit să-i înduplece. Ba mai mult, s-a implicat personal în selecția lotului care avea să reprezinte țara la turneul final, o inițiativă care a ajuns cu mare ușurință la urechile FIFA și pusă în discuție de liderii forului.

”TRICOLORII” SE ÎMBARCĂ PE CONTE VERDE

Cu alte cuvinte, în vara lui 1930, ”tricolorii” au călătorit până în orașul italian Trieste. De acolo, s-au îmbarcat pe celebrul ”Conte Verde”, unul dintre cele mai renumite transatlantice ale epocii interbelice. După un voiaj de circa două săptămâni, în care românii s-au antrenat pe punte, ba chiar au și scăpat câteva mingi peste bord, echipa națională făcea primii pași pe pământ sud-american.

Să facem cunoștință cu jucătorii care au fost prezenți la Montevideo: Ștefan Barbu (22 ani), Rudolf Burger (21 ani), Iosif Czako (24 ani), Adalbert Deșu (21 ani), Alfred Eisenbeisser (22 ani), Miklos Kovacs (18 ani), Ion Lăpușneanu (21 ani), Ladislau Raffinsky (25 ani), Corneliu Robe (22 ani), Constantin Stanciu (19 ani), Adalbert Steiner (23 ani), Ilie Subășeanu (24 ani), Emerich Vogl (24 ani), Rudolf Wetzer (29 ani) și Samuel Zauber (29 ani). Antrenorul de pe banca tehnică a fost Costel Rădulescu (34 ani), unul dintre cei mai tineri selecționeri din istoria primei reprezentative. Media de vârstă: sub 25 ani.

VISUL PERUAN ȘI COȘMARUL URUGUAYAN

Vine și primul joc al României de la Mondial, cu Peru, pe 14 iulie 1930. Cifrele indică o audiență de aproximativ 200 spectatori. Cu o ambiție și determinare ieșită din comun, ”tricolorii” deschid scorul chiar din primul minut, prin Deșu, cu o torpilă de la 30 m. Urmează 74 minute de secetă, până când peruanii izbutesc să egaleze grație lui Souza Ferreira. Dar lucrurile nu au rămas așa și, în minutul 79, Stanciu, accidentat, readuce formația României în avantaj. Scorul final avea să fie stabilit de Kovacs, în minutul 89, și România debuta cu o victorie la Cupa Mondială din Uruguay.

7 zile mai târziu, decimați de accidentări și cu un adversar împins de la spate de peste 70000 fani, ”tricolorii” au pierdut cu 0-4 în faţa ţării gazdă. Toate golurile uruguayenilor au venit în prima repriză, prin Dorado (min. 7), Scarone (min. 26), Anselmo (min. 31) și Cea (min. 35). Tot Uruguayul avea să câștige și competiția, după o finală câștigată cu 4-2 în fața Argentinei, aceeși națională pe care au învins-o și la Olimpiada din 1928. În urma eșecului cu Uruguay, România era eliminată de la Mondial. Chiar și așa, componenții lotului au fost primiți cu surle și trâmbițe în Gara de Nord de către suporteri.

DESTINUL TRAGIC AL PRIMULUI MARCATOR DIN MECIUL CU PERU

După această primă participare, trebuie făcute câteva precizări. Adalbert Deșu nu este doar primul marcator al României la un Campionat Mondial, ci și autorul celui mai rapid gol al ediției din 1930. Soarta eroului de la Montevideo a fost, însă, prea crudă. În 1933 s-a îmbolnăvit de pneumonie și a trebuit să se retragă din activitate. 4 ani mai târziu, boala avea să-l răpună pe tânărul jucător.

Miklos Kovacs (pe românește, Nicolae Covaci), unul dintre cei care au înscris în partida cu Peru, este fratele mai mare al lui Ștefan Covaci, tehnicianul care a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europeni cu Ajax Amsterdam, în 1972 și 1973. Dacă aruncăm o privire pe lista cu jucătorii care ne-au reprezentat la prima ediție a Cupei Mondiale, vom regăsi nume cu origini austriece și maghiare. De ce? Pentru că teritoriile în care s-au născut au fost multă vreme sub influența Imperiului Austro-Ungar.

Foto: FIFA.com