EDITORIAL | Chivu la Parma

Preocupările noastre fotbalistice îl aruncaseră pe Cristian Chivu (FOTO: Facebook / Parma Calcio 1913) undeva departe, transformându-l într-un vis al împărăției umbrelor dreptunghiului verde.

Acum, cu aceeași impresie de irealitate, aflăm ca este instalat antrenor la Parma. Grozav început de carieră, la vremea când stăm în casă și privim zăpada pe geam, vorbindu-ne de rău vecinii într-un ritual elaborat, când își scutură pantofii îmbibați de zăpada topită, făcând bălți ce se transformă în insule alunecoase.

Pretențiile noastre sunt mari de la el, în siajul performanțelor pe care le-a avut ca jucător, cumva credem că are o datorie la noi pe care trebuie să o acopere. Este o avertizare, trebuie să ne ofere bucurie și să ne deștepte emoțiile.

Lucrurile sunt mai complexe decât zecile de mii de cuvinte frumoase ce îl vor însoți zilele astea, cuvinte ce vor deveni insuportabile prin repetiție până la absurd. Cuvinte frumoase care sper să-l însoțească și după ce ne vom trezi din beția provocată de așteptare, după ce ne vom satisface curiozitatea de a-l vedea antrenând, urmărindu-i stilul de joc, schimbările, mimica, performanțele.

Numirea lui Chivu consolidează și sporește amprenta de autenticitate pe care românii o au în Italia, dupa anii de frustrări și de harababură sau poate o combinație între ele.

“Cucerim Italia”, ar arăta un titlu pentru click-uri al unui articol în care să citim câteva statistici fade despre jucători și poate din finala în care Inter, sau mai bine zis “principele” Diego [Milito] a răpus-o pe Bayern, finala în care a apărut și Chivu. Truismul este că avem câțiva jucători în Serie A, acum și un antrenor.

Una peste alta, după aventurile scurte avute de Contra si Gâlcă în La Liga, sper că cea a lui Chivu să fie mai lungă. Indiferent dacă merită sau nu, ne-am săturat cu toții de periplurile arabe ale antrenorilor români. Eram și încă suntem absenți în fotbalul care contează, iar tehnicienii din noul val sunt total necunoscuți, în parte pentru că nu au fost jucători de renume, în parte pentru că nu au avut performanțe.

Încă o dată, răbdarea se dovedește un sfetnic bun, Chivu a făcut o alegere bună că nu a dat curs ofertelor din România, Liga 1 nu e decât un loc de îngropăciune a carierei, cum a fost pentru Lobonț (deși el a fost inițial în Liga a doua, la Universitatea Cluj) și cum pare a fi pentru Mutu.

Nu mai rămâne decât să-i urăm succes!

Adrian Stamate

*Editorial publicat de redacție cu întârziere, din motive obiective!