Am urmărit reacțiile care au urmat după declarația flamboaiantă a lui Alex Chipciu și, totuși, cred că s-a făcut prea mare caz.
Într-adevăr, noi soiuri de ciudați se tot ivesc la toate orele din zi și din noapte în timpul campaniilor electorale, unii pierduți în transe reacționare, la care cel mai bun răspuns pe care-l pot primi este tăcerea ignorantă. Faza paradoxală cu acești candidați este că stimulii slabi produc reacții puternice, mai ales pentru oamenii obisnuiți, transformați de substanța timpului în siluete slăbănoage sensibile la acest truc, la amploarea falsă și frenezia șchioapă a unor discursuri presupus înflăcărate care le răzbat până la inimi și le tulbură sufletele. Până aici, perfect de acord. Dar….
Arbitrajul, prada noastra facilă urmărită neabătut de dispoziția noastră marțială a fost preludiul unui tip de circ la care toți ne-am înghesuit să ne holbăm, încăierându-ne pentru o poziție cât mai bună, de parcă am fi aflat secretele vieții în ceea ce privește condiția noastră de muritori. Efect fără cauză ca bază pur fiziologică a vieții psihice.
Legenda beată scuipând mascări în mozaic după graficul bine stabilit al legilor logosului fotbalistic, care impune cumva o relație de fraternitate intre cei implicați, nu cred că avea cea mai malefică expresie ce s-a întipărit vreodată pe o fața umană. Băiatul cu copilul în brațe plângând și arătând către cerul ocrotitor denotă un comportament ciudat sau poate normal, o autocompătimire incurabilă frecventă și ea în societatea ale cărei moravuri și năravuri erau tușate de Alex Chipciu. Ce va fi zicând copilul acela peste ani? “Tata este eroul meu, l-a injurat un moș cu alură intangibilă și s-a dus la televizor cu sudoarea preschimbată-n gheață și lacrimile în fulgi ușor de zăpadă ca să se jeluiasca efeminat în loc să îl pună la punct discret, dar într-o manieră bărbătească”.
Părerea mea de profan iubitor de cunoaștere este că Alex ar trebui să-și folosească erudiția, pe care și dacă o are, pentru declarații constructive, având în vedere că ar putea fi considerat un model de succes pentru tineri în general și pentru tinerii fotbaliști în special. Ar putea fi fermentul schimbării asupra părerii proaste pe care o au oamenii despre inteligența jucătorilor de fotbal. Dar nu cu astfel de spectacol poate reuși asta, pentru că asta e doar un fascicul acid de salivă de care te ștergi imediat, un strigăt ce va sfârși închis într-o piatră și va fi damnat la uitare.
Trebuie eleganță si continuitate, impresii pertinente și delimitare constantă față de mocirla polemicii de mahala, fie ea și îmbrăcată în cuvinte mai diferite decât vechile clișee.
Adrian Stamate
No Comments