EDITORIAL | Finala Cupei

Primăvara tapetată cu trifoi (cu patru foi) și învăluită-ntr-o ceață de frig care vorbește cu accent rusesc. Și meciul… atâtea de spus despre el încă de dinainte.

Dunărea cară-ncontinuu foamea gălățenilor. O foame arzătoare ca un cuptor în care se coc bucuriile. O foame după glorie. Nu una pierdută, ci o glorie nouă, o revoluție onestă pentru oameni onești. Dar nu a mai venit.

Luat la refec (refec = a mustra pe cineva cu asprime, a-l critica, a-i cere socoteală – DEX.RO) de oamenii din fotbal după celebrul cantonament, Dorinel își trăiește momentul de desfătare. Timp de o bătaie prelungă de inimă, am crezut cu toții că va reuși să se îmbrace-n cununa de lauri, dați prima dată de Livia Drusilla iubitului ei soț, Augustus al Romei și rămânând în istorie ca simbolul învingătorului, un sezon bun din postura de nou promovată. Dar nu a fost să fie.

Unii se plâng de actualul format al Cupei, că este de o inechitate desăvârșită. Că unora li se răpește nu știu ce șansă. Cred că nu mai gândesc coerent, logica mea de baltă sulfuroasă mă făcea până acum să consider că toate echipele au aceleași șanse la începutul competiției. Dacă nu e așa, trebuie să le cer organizatorilor înapoi timpul pe care l-am pierdut uitându-mă ca un bou în necunoștință de cauză.

Dar nu e adevărat, e același algoritm pentru toți și mulți caută scuze pentru eliminare. Mi-aduc aminte de un aforism al lui G. B. Shaw: Prostul când face o greșeală, se dedă la explicații inutile că a trebuit să o facă.

Pe Corvinul nu prea o știam, după atâția ani de absență petrecuți într-o indiferență ostilă, și-a făcut loc în mentalul colectiv doar în poveștile despre trecut. Frumoase dar…. doar povești și doar trecut. În sezonul acesta au reușit ceva ce nu se întâmplă prea des: performanța le-a luat-o înainte. Au reușit să promoveze, dar nu au licență, semn că nu sperau la asta (la câștigarea Cupei – n. red.) prea tare. Au plătit amarul înghițit de multe decenii cu două goluri cam chinuite, dar cu nimic mai prejos decât cele două din faze fixe ale gălățenilor. Și-am ajuns la lovituri. Maxim părea impasibil, concentrat, dar cu o mână relaxată, Dorinel fumega dușmănie aprinsă la adresa tuturor și se zvârcolea pradă emoțiilor insuportabile.

Jucătorii băteau, tinerii de azi nu mai stau să piardă timpul. Dar nu băteau prea bine, mai ales cei de la Oțelul. Și s-a terminat. Corvinul a fost mai bună! Și m-am bucurat, nu am văzut niciodată de 30 de ani, de când urmăresc fotbalul romanesc, o echipă din “B” să ia Cupa. Asta după ce am văzut o finală de Campionat Mondial în prag de Crăciun. Poate de asta e frumos fotbalul.

Foto: FRF.ro

Adrian Stamate