EDITORIAL | Știrile săptămânii

“Imagini superbe” cu jucătorii Botoșaniului sărbătorind în vestiar. Ce poate fi superb să filmezi niște fotbaliști pe jumătate dezbrăcați sărind unii pe alții ca să întărească ideea că se bucură în timp ce filmează și ei?

După săptămâni, luni în care au căzut pradă puseurilor de insomnie și angoasă, a speranțelor destrămate sau cel puțin suspendate, Botoșaniul a reușit o mică minune. Virtuțile lui Bogdan Andone au început să se manifeste, au aprins flacăra speranței și au reușit. Apoi au sărbătorit urlând în vestiar. E normal până la urmă, este o ideologie generațională să faci filmulețe goale ca să astâmperi curiozitatea vulgară a oamenilor cu aceleași preocupări ca tine.

Având o “ignoranță invincibilă”, așa cum îi descria celebrul teolog medieval Toma de Aquino necunoașterea creștinismului și mai celebrului Aristotel, nea Gigi crede că nimeni nu mai știe fotbal în afară de el. Transferul lui Popa seamănă la perfecție cu cele alte câteva zeci de transferuri pe care le-a făcut de capul lui și degeaba. Sau poate mă înșel, poate chiar știe. Și mai învață. Planck, inventatorul teoriei cuantice spunea că “știința progresează de la o înmormântare la alta”. Dupa “îngroparea” pe bancă a lui Miculescu și a lui Băluță, s-ar putea ca știința să îi progreseze până la cea a lui Popa.

Bayern refuzată de șase antrenori. Și eu care credeam că, pentru un antrenor, să fii la Bayern poate fi una dintre satisfacțiile gurguiate ale acestei profesii, dar nu, se pare că mersul obișnuit al profesiei a fost renegat. Au încercat să îl țină și pe Tuchel după ce îl aruncaseră ca pe o cârpă siluită cu câteva luni în urmă. Dar viața la Bayern merge înainte, supliciul va dura puțin. Iar va înșira titlurile cucerite ca pe mărgelele unei mătănii. Sau, daca vreți, ca pe rozariul lui nea Gigi, pe care îl plimbi printre degete și se roagă pentru tine, întocmai ca o morișcă tibetană.

“Generația de aur” a mai făcut un meci de retragere. Nu știu al câtelea este, dar sunt sigur că nu va fi ultimul. Mie unul nu îmi plac aceste meciuri, sunt hiperbolizate, dar arată penibil. Niște moșuleți supraponderali care nu mai au putere să dea în minge. “Marele analist” Ilie Dumitrescu ne mai și spune cu eleganța lui de suprafață că nu a mai lovit mingea de zece ani. Atunci de ce aș plăti bilet sau aș pierde vremea ca să îl văd jucând? Bineinteles, părerile sunt împărțite, “frumusetea e în ochii privitorului”, cum splendid spunea scriitoarea irlandeza Margaret Hungerford în romanul ei cunoscut, Molly Brown. Cred că ne trebuie o “Generație de aur” nouă, ne-am cam săturat de asta.

Foto: Meciul Generației de Aur cu Legendele Barcelonei din 2018 / sursă: arhivă Povești din Sport

Adrian Stamate