Editoriale

EDITORIAL | Șumudică și băile. De televiziune

Ca un epigon al personalităților care scriau despre fotbal, mă joc și eu cu stiloul pe hârtie, gândindu-mă la un subiect pe care să îl abordez. Nu vine niciunul. Nu vreau saă vorbesc despre fotbalul feminin și nici despre “Sărutul diavolului”, ca să reamintesc și un titlu de roman de dragoste, scris de Barbara Cartland.

Mutarea inteligentă a fost organizarea lui într-o zonă în care fotbalul nu este cine știe ce născător de pasiuni mistuitoare. Mi-a căzut privirea pe un titlu care conținea numele lui Șumudică. Nu îl mai citesc. Aproape că știu ce conține. Adică nimic.

Șumudică e altul. Spiritul său călăuzit de satiră a îmbătrânit, satira sa nu mai este un ferment de umor, ci doar strigătul unui cerșetor de atentie. Ambiția arogantă (viciu pe care vechii greci îl numeau Hybris) cu care spune că va lua campionatul cu orice altă echipă mai bună a campionatului, invocând ideea răsăriteană de justiție divină (Șumudică va fi Nemesisul Rapidului), mă face să cred uneori că asta aștepta. Să nu fie pus antrenor la Rapid și să își înceapă spectacolul. Care continuă.

Negocierile cu Craiova lui Mititelu au mers până nu au mai mers. Adică până a considerat că unele puncte de negociere erau ofensatoare. Lucruri normale de altfel. Cui nu i se par ofensatoare niște negocieri? Cine nu ține cu dinții de bani ca o batistă sărată de lacrimi? “Cum vi se pare un salariu de 4.000 de euro pe luna pentru un preparator fizic?”, întreabă el asistența jurnalistică. “Unul școlit nu știu pe unde.” Nu știu cât ar trebui să câștige cineva care a făcut Facultatea de Sport și nici nu comentez, am o părere destul de originală despre acest subiect. Știu doar că aceste lucruri nu trebuie făcute publice, sunt ieftine ca hainele boțite de supermarket pe care le poartă oamenii care și-au pierdut identitatea.

Credeam că timpul nu trece peste oamenii care au dreptate. M-am înșelat din nou, intens și imens. Doar oamenii pot fi ca florile din grădină, ieri colorate și parfumate, azi uscate și mirosind a cârpe. La început mi-a plăcut la Șumudică faptul ca s-a propus la Rapid. M-am gândit: “Iată un om care lasă orgoliul la o parte pentru echipa lui de suflet”.

Minunat. După aceea a devenit prea insistent și, de multe ori, penibil. Îmi pare rău pentru el, îi trebuie un consilier de imagine daca vrea să facă atât de des băi de televiziune. Acum alunecă pe panta ridicolului cu o viteză năucitoare. Vârtejitoare. Fulgerătoare. Amețitoare. Păcat!

Foto: Marius Șumudică în perioada când o antrena pe Gaziantep (Turcia) / sursa: sport.ro

Adrian Stamate

Previous Post Next Post

2 Comments

  • Reply Petru august 29, 2023 at 5:38 pm

    Sumudica. Făcea caterinca de Cornel Dinu: cică, Dinu nu trebuie sa își dea cu părerea despre meseria de antrenor pentru că el nu antrenează. Pe același considerent nici Alex Ferguson nu trebuie sa aibă păreri despre antrenori ?

  • Reply wikis.ro august 30, 2023 at 7:08 am

    Un foarte bun articol! Acesta este un exemplu clasic al cum poti aborda subiecte delicate in mod obiectiv si atat de bine documentat. Apreciez in mod deosebit abilitatea ta de a pastra neutralitatea si de a-ti prezenta parerea fara a incerca sa influentezi cu opinii preconcepute. Felicitari!

  • Leave a Reply