Franco (dictator aflat la conducerea Spaniei între 1939 și 1975 – n. red.) discută cu succesorul său desemnat, prințul JUAN CARLOS DE BOURBON (rege al Spaniei între 1975 și 2014. În prezent are 84 de ani – n.red.):
- Excelenta voastră, am o noutate bună și una proastă.
- Dă-mi-o pe cea bună.
- Franco a murit.
- Bine! Care este cea proastă?
- Va trebui să-i spuneți!
Analogia acestei glume celebre în epocă o putem face cu echipa națională de fotbal a Romaniei. A murit, dar nu îi spune nimeni. Ba, din contră, încercăm o resuscitare mult prea lungă și fără efect. Traiectoria descendentă a ajuns aproape de desăvârșire. Adică retrogradarea în ultima grupă valorică (din Liga Națiunilor, plus că anul trecut s-a stabilit recordul istoric al fotbalului românesc de șase calificări consecutive la mondiale ratate – n. red.). Acolo ni se păstrează un loc călduț și stabil, ca un loc de muncă în structurile statului. Da, fotbalul a devenit pentru noi o pasiune tristă, brazdată de amintiri (din ce în ce mai îndepărtate – n. red.) și nostalgie. La fel ca Dorian Gray, dandy-ul lui Oscar Wilde (scriitor irlandez, autor al unor opere celebre precum „Prințul Fericit” sau „Ce înseamnă să fii onest? – n. red.), care, după ce a încercat toate bijuteriile și toate parfumurile, broderiile și toate operele spune: “Cât de fermecătoare este viața odinioară”, așa spunem și noi când ne gândim înfiorați că acum mulți ani ne calificam la turnee finale de campionat mondial, cea mai pură și romantică formă a fotbalului.
Acum ne facem manichiura cu dinții, sperând să înscriem un gol dupa care să nu facem economie la aprecieri: “perla FCSB-ului înscrie (asta e buna și de clickbait, că are cel puțin o duzină de perle nea Gigi, nu știi care este), șut genial, fază colosală, incredibilă finalizare”. Apoi începem calculele: ce rezultate ne trebuie în cazul în care îi batem pe toți de acum încolo (Până acum ce am păzit? – n. red.), scenariul in care România poate participa la mondialul care tocmai stă să înceapă, etc etc.
Mai bine ne bucurăm de fotbal așa cum e și înlăturăm angoasele care ne domină gândirea patriotardă. Plăcerea necugetării este cea mai frumoasă din lume. Să ne bucurăm de golul cu Finlanda, căci este posibil ca anul acesta să nu mai vedem niciunul.
Închei cu vorbele lui Ernst Thalman: “Suntem cu un picior în groapă și cu celălalt tragem mâța de coadă”.
Adrian Stamate
No Comments