În zilele cu multă zăpadă și gheață e bine să ne gândim la generozitatea de care dă dovadă Soarele la celălalt capăt al lumii, în Noua Zeelandă. Acolo, în urmă cu 11 ani, s-a ridicat o echipă având la bază cele mai înalte idealuri: speranța, curajul, unitatea, modestia.
Fără să aibă celebritatea și rezultatele conaționalilor din lotul de rugby cu al lor dans Haka, dar ghidați de valorile menționate înainte, fotbaliștii neozeelandezi au mers să-și măsoarele forțele cu cei mai buni chiar pe tărâmul marilor rivali ai țării lor din sportul cu balonul oval. Nu au întâlnit Africa de Sud, care era gazda Cupei Mondiale, dar s-au întâlnit cu deținătoarea trofeului Italia. Și nu doar că s-au întâlnit, ci au scos un rezultat de egalitate, la capătul unui joc în care au marcat primii, prin Shane Smeltz (al treilea golgheter all-time al naționalei Noii Zeelande, cu 24 de reușite).
Înainte de a-i ține piept cu brio unei generații magnifice a Italiei, care se apropia de final, cu Zambrotta, Montolivo, Daniele de Rossi, Cannavaro (retras de la națională după ce Italia a părăsit competiția încă din faza grupelor, după ce a pierdut cu 3-2 în fața Slovaciei), Camoranesi, Di Natale și promițătorul Gilardino, vecinii Australiei au egalat-o în ultimul minut pe Slovacia, echipa care a produs marea surpriză în ultima etapă a fazei grupelor, o surpriză de care am vorbit mai sus, cu un lider de calibru pe teren în persoana lui Marek Hamsik (jucător de bază la Napoli, de care s-a despărțit în 2019). Golul neozeelandezilor nu a fost prețios doar pentru echipă în sine, ci și pentru autorul său, Winston Reid, pentru că a fost primul și singurul pe care l-a reușit la prima reprezentativă. Reid a fost legitimat timp de 11 ani la West Ham United, unde a rămas până în 2021.
O astfel de poveste era cu atât mai frumoasă dacă Noua Zeelandă ajungea în fazele eliminatorii, dar acest lucru nu s-a întâmplat, totuși, despărțirea de cea mai puternică întrecere dedicată fotbalului la nivel de echipe naționale s-a făcut cum nu se putea mai plăcut, cu un 0-0 în fața Paraguayului, un Paraguay cu fotbaliști de înaltă clasă precum Caceres, Santa Cruz și mai ales Oscar Cardozo, vedeta de la Benfica Lisabona. Ca să înțelegem mai bine parcursul Noii Zeelande, trebuie adăugat faptul că Slovacia a fost eliminată greu de Olanda în optimi (finalista din acel an), iar Paraguay și-a vândut tot atât de scump pielea în fața Spaniei (viitoarea câștigătoare a trofeului) în sferturile de finală.
Noua Zeelandă, unde se mai regăseau Ivan Vicelich și Chris Wood (component și în prezent al primei reprezentative, cu 27 de goluri, locul doi în clasamentul din istoria selecționatei pe care o reprezintă), nu a fost cea mai vizibilă echipă de la mondialul din 2010 în materie de spectacol, de notorietate al fotbaliștilor convocați, dar cu siguranță a fost una dintre cele mai inimoase, o „mică, dar foarte inimoasă” echipă, dacă ar fi să-l citez pe inegalabilul Cristian Țopescu.
Uneori, îți trebuie atât de puțin ca să le faci față celor puternici, să le arăți că diferența de valoare poate fi compensată uneori punând mult suflet, iar Noua Zeelandă ne-a oferit tuturor exact această lecție. Echipa cu una dintre cele mai bune apărări de la ediția organizată de Africa de Sud. De două ori s-a calificat Noua Zeelandă la Cupa Mondială, iar ultima prezență rămâne un punct de reper pentru micuțul stat care se învecinează și cu marele Ocean Pacific, care ocupă cel mai mare procent din suprafața planetei în care trăim.
Foto: nzfootball.co.nz
No Comments