Legende

REMEMBER 2010 | Presa tipărită în anul când Oltchim domina handbalul european, Zidanul Egiptului era la fel de cunoscut precum francezul Zidane, iar frații Costea erau de temut la Universitatea Craiova

În timp ce făceam curățenie pe balcon am dat peste o comoară, una inestimabilă.

O comoară din perioada când presa tipărită era la putere, când Zidanul Egiptului devenea la fel de cunoscut precum francezul Zidane (Egiptul câștiga Cupa Africii pe Națiuni în 2010), când Oltchim Râmnicu Vâlcea domina handbalul feminin european (în primăvara anului 2010 a jucat în dublă manșă finala Ligii Campionilor cu formația norvegiană Viborg, finală pierdută din păcate), când Mutu era suspendat pentru a doua oară pentru dopaj chiar într-o perioadă când marca aproape meci de meci pentru Fiorentina (avea să mai producă unele momente de sclipire după revenire), când Yssouf Kone era arma letală din atacul lui CFR Cluj (despre care se spunea că putea ajunge la Tottenham), când Balotelli era un jucător decisiv pentru Inter (câștigătoarea Ligii Campionilor la finalul acelui sezon, unde România avea un reprezentant de seamă în persoana lui Cristian Chivu) și când frații Costea erau de temut atunci când intrau pe teren în tricourile Universității Craiova.

Ediția din Adevărul găsită de mine este din 29 ianuarie 2010. Ce repede au trecut aproape 12 ani!

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply