Unele orașe se găsesc mai devreme, altele mai târziu. Uneori e nevoie de un context potrivit – alteori de un om providențial – poate de ambele ca să apară o schimbare totală. România a fost un colaj al tranziției socio-economice de la socialism comunist la capitalism liberal, unde au fost mulți câștigători și mult mai mulți pierzători. Până în 2004 – soarta Clujului părea una tristă și predispusă uitării și resemnării, dar istoria a demonstrat altceva.
Pe 26 mai 2016, când ceasul indica ora 18:00, mă apropiam cu pași repezi de stadionul lui CFR Cluj. Aveam de scris un material despre ultima ei partidă de pe teren propriu din sezonul 2015-2016 al Ligii 1. Timpul nu era tocmai prietenos. De câteva minute bune se pornise o ploaie zdravănă care se încăpățâna să persiste peste orașul de la poalele Feleacului. Să fi fost oare un semn al deznodământului acelei întâlniri?
M-am uitat azi la un Dinamo – Craiova din 2010. N-am urmărit meciul cap-coadă, dar în cele 10-15 minute cât am stat cu ochii pe televizor mi-am amintit de olandezul Mark Wotte, care îi antrena la vremea respectivă pe olteni. I-am revăzut pe frații Costea din Bănie, pe goalkeeperul câinilor Emilian Dolha și pe Țălnar în postura de tehnician în Ștefan cel Mare.
Fotbalul oferă momente de bucurie, dar și de tristețe. Ilie Balaci, unul dintre cei mai talentați playmakeri din istoria României, ne-a părăsit în această dimineață la doar 62 ani. S-a reîntâlnit cu alte legende ale Craiovei Maxima: Ion Oblemenco, Costică Ștefănescu, Nicolae Tilihoi sau Zoli Crișan.