Interviuri

REMEMBER 2009 | O primăvară de neuitat în Bănie (VIDEO)

Chiar dacă nu i-a adus niciun trofeu în vitrină, sezonul 2008-2009 rămâne unul de referință în istoria Universității Craiova.

Într-o perioadă când Unirea Urziceni se pregătea să câștige primul titlu, FCSB obținea pe ultima sută de metri un loc de Europa League, Poli Timișoara avea șase puncte luate de TAS (puncte ce îi vor reveni la final și o vor trimite pe Dinamo pe locul trei), iar CFR avea un ușor declin după cucerirea primului campionat, oltenii lui Nicolo Napoli lăsau o impresie plăcută în returul Ligii 1. 4-1 cu CFR Cluj, 2-0 cu Dinamo și 3-0 împotriva Rapidului sunt trei dintre rezultatele care au uimit publicul din România în primăvara anului 2009. Era vremea fraților Costea, pe care orice club din țară și i-ar fi dorit.

”Am avut un sezon fenomenal. Parcă era atât de multă liniște la echipă și atât de multă concentrare încât absolut niciun lucru negativ din exterior nu putea pătrunde în interiorul nostru, în interiorul familiei. Aveam jucători care știau să țină grupul precum Florin Șoavă, Dorel Stoica, Andrei Prepeliță, Mircea Bornescu – aveau experiență în plus și au știut să țină familia din perioada aceea unită și astfel au apărut și aceste rezultate minunate”, a rememorat fostul mijlocaș de pe Ion Oblemenco, Ștefan Bărboianu, într-o intervenție telefonică la emisiunea mea de pe youtube.

Foto: editie.ro

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply