Mi-am amintit în
aceste zile de un dialog pe care l-am avut cu fostul comentator sportiv Cornel
Pumnea. Discutam despre finala Cupei Intercontinentale de la Tokyo, în care
Steaua a fost învinsă de River Plate cu 1-0.
Înainte de golul argentinienilor, roș-albaștrii marcaseră și ei, prin Miodrag Belodedici. Reușita jucătorului care câștigase Cupa Campionilor cu echipa din Ghencea a fost, însă, anulată. ”Un gol perfect valabil, pe care nu i l-au acordat domnii arbitri”, și-a amintit Cornel Pumnea, care a și comentat acea finală.
Vorbind apoi despre
finala de la Sevilla și sfertul cu Suedia de la San Francisco (comentat de
Pumnea alături de regretatul Cristian Țopescu), l-am adus la un moment dat în
discuție pe Dănuț Lupu.
Fostul mijlocaș, ajuns acum la 52 de ani, a câștigat campionatul României cu Dinamo (1990) și Rapid (1999), dar a luat și titlul în Grecia alături de Panathinaikos (1991). ”Toată lumea știe, Lupu-i meserie”, este sloganul care descrie cel mai bine cariera fotbalistului născut la Galați.
”El are o istorie superbă. A fost hocheist. La Galați încă mai există patinoar. Din ce știu, Bucureștiul nu mai are chestia asta. El ieșea de la antrenamentul de la hochei și alături era un teren de fotbal. L-au chemat unii. Era un meci cât de cât organizat. Și băiatul a început să dribleze ca la hochei. De aia a fost extraordinar de bun.” Cornel Pumnea, fost comentator sportiv
Foto: romaniansoccer.ro
Similare
Salut! Numele meu este Robert Popa și sunt un tânăr jurnalist în căutare de noi provocări. Lucrez în presă de șase ani, perioadă în care am scris preponderent pe sport. Am o meserie în care îmbin utilul cu plăcutul. Să mergi la evenimente precum meciurile echipei naționale de fotbal în calitate de reporter, să intervievezi mari personalități din sport și să-ți vezi numele în ziar e un lucru extraordinar. E ceva care te motivează și, în același timp, care te responsabilizează. Am început să scriu încă de la 20 de ani, pe un blog personal. Primul ziar la care am colaborat este Presa Locală, unde am activat timp de aproape două luni în 2016. Din 6 iulie 2016 și până pe 8 ianuarie 2018 am fost redactor pe sport la Ziua de Cluj. În perioada 20 februarie 2017 - 29 mai 2017 am moderat emisiunea ZIUAlive, în fiecare luni, pe teme de sport. Am fost, de asemenea, colaborator al postului de radio Realitatea FM Cluj. Aici, în fiecare zi de luni, am participat la emisiunea 1 la 1, discutând tot despre sport, în perioada 18 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018 :) În ianuarie 2018 am scris la Gazeta Sporturilor. Această colaborare am reluat-o în 2019, cu ocazia unui material despre Ioan Onacă, singurul supraviețuitor al echipei Arieșul Turda din finala Cupei României 1961. Turdenii s-au impus cu 2-1 împotriva celor de la Rapid, după ce au revenit de la 0-1. Vreau să adresez mulțumiri redacției GSP pentru anii în care au implementat Jurnalisport, un proiect care oferea oricui posibilitatea să scrie la cel mai prestigios ziar de sport din țară. Din 23 ianuarie 2018 sunt reporter la Look TV (actualul Look Sport+), unde am mai îndeplinit funcția de editor al site-ului looksport.ro, al paginii de facebook Look Sport și al canalului de YouTube cu același nume, dar și de coordonator al jurnalului de sport. Pe parcursul anului 2019 am mai publicat materiale în revista Elita României, pe citynews.ro și casiansoneriu.ro. Tot în 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism cu tema ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă”. Lucrarea am publicat-o în 2020, la editura clujeană Accent. Din 22 octombrie 2020 semnez texte în publicația Cjsport.ro. Tot din anul 2020, din luna decembrie, coordonez săptămânal Rezumatele Etapei din Liga 1. Din luna ianuarie 2021 sunt și producător al emisiunii Look Sport Special, unde difuzez cele mai importante declarații de la meciurile de fotbal din Liga 1, de la partidele echipelor naționale de seniori și de tineret, dar și din interviurile realizate de mine în format video sau prin telefon. Tot în 2021 am mai început o colaborare cu redacția de sport a postului Prima TV.
6 Comments
VREAU SĂ ȘTIU TOTU DESPRE COMENTATORUL SPORTIV CORNEL PUMNEA MULȚUMESC
Bună dimineața. Vă referiți la trecutul său în calitate de comentator sportiv sau de ceea ce face în prezent? Eu pot să vă spun că două meciuri de referință pe care le-a comentat sunt Steaua – River Plate din 1986 și România – Suedia din 1994. Chiar Pumnea mi-a spus că meciul cu River rămâne unul dintre cele mai importante pe care le-a comentat. S-a difuzat la 5 dimineața, ora României. Dialogul cu dumnealui a avut loc în luna aprilie a anului 2019, prin telefon, pentru a-mi documenta lucrarea de licență în jurnalism, la recomandarea profesorului coordonator Ilie Rad. O lucrare despre activitatea fotbalistică a lui Miodrag Belodedici, care a fost ulterior și publicată. Pumnea are și el un merit, prin informațiile prețioase pe care mi le-a dat despre Belo, despre meciul cu River, despre vremurile pe care le-a prins în general. Dumnealui e pensionar acum, are peste 70 de ani. După dialogul din 2019, singurul pe care l-am avut cu el, nu am mai vorbit. Eu sper că e bine.
LA MULȚI ANI ȘI BUNĂ DIMINEAȚA AM CITIT TOT AICI DESPRE COMENTATORUL SPORTIV CORNEL PUMNEA AM INTELES CA A DECEDAT DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ACOLO SUS ÎN CER ALĂTURI DE ÎNGERI LUI AMIN!!!
Bună dimineața. Și mulțumesc pentru urări. Dacă e așa cum spuneți, atunci îmi pare rău. După cum v-am spus în dialogul anterior, am avut ocazia de a discuta cu dumnealui la telefon în 2019. Informațiile pe care mi le-a oferit atunci au fost extrem de utile în realizarea lucrării mele de licență și pentru acest lucru îi voi fi mereu recunoscător.
BUNĂ ZIUA DL ROBERT VĂ MULȚUMESC PENTRU RASPUNS VĂ COMUNIC CĂ AM MAI CITIT PE ACEST SITE MAI MULTE ȘTIRI ÎMI PLACE SĂ MAI AFLU CÂTE CEVA DIN FOTBALUL ROMÂNESC DIN TRECUT ȘI CHIAR DIN FOTBALUL EXTERN FIE EL ȘI DIN CELE MAI SĂRACE ȚĂRI EUROPENE. VĂ DORESC MULTĂ SĂNĂTATE LA MULȚI ANI!!!
Vă mulțumesc încă o dată pentru aprecieri. Toate cele bune vă transmit și eu.