Povești din Sport vă prezintă în această seară un interviu cu atacantul Robert Elek, de la divizionara secundă Sportul Snagov.
S-a născut la Târgu Secuiesc, a marcat primul gol din Liga 1 la 18 ani, a jucat alături de nume importante din fotbalul autohton – Marius Baciu, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Constantin Budescu – a lucrat cu tehnicieni ca Petre Grigoraș sau Dorinel Munteanu și a evoluat la echipe din diferite colțuri ale țării. A trecut prin accidentări, a avut un moment când a vrut să spună ”stop”, dar a găsit puterea de a o lua de la capăt. Așa s-ar descrie, în scurte cuvinte, cariera jucătorului ajuns acum la 30 ani.
Reporter: La ce vârstă ai început fotbalul și cine te-a îndrumat spre el?
Robert Elek: Fotbalul l-am început de la vârsta de 9 ani, în orașul meu natal, Târgu Secuiesc! Tatăl meu a jucat fotbal la aceeași echipă și de la el am moștenit această plăcere care există și în prezent.
Mai e cineva din familia ta care practică fotbal sau alt sport?
Tatăl meu a fost singurul din familie care a jucat, însă nu la un nivel foarte ridicat.
În 2006 ai făcut un salt important în carieră, transferul la Oțelul. Cine te-a convins să mergi la Galați?
Cu un an în urmă, jucam la Poiana Câmpina. Acolo l-am cunoscut pe Adrian Teodorescu, care era prieten bun cu Marius Stan (fost jucător și președinte al formației de la malul Dunării – n. red.), și el m-a convins să mă duc la Galați.
În acea perioadă, Oțelul era antrenată de Petre Grigoraș. Cum te-ai înțeles cu el? Ce te-a impresionat referitor la metodele sale de pregătire?
Am avut o relație foarte bună cu Domnul Grigoraș. Îi plăceau foarte mult tinerii și, mai mereu, îi debuta sau le dădea minute.
Tot în 2006 ai dat și primul gol în Liga 1, într-o victorie cu Poli Timișoara, scor 2-0. Timișoara era antrenată pe atunci de Hagi. Ce a însemnat acel moment pentru tine? Mai ții minte ce ți-au spus colegii sau antrenorul după?
A fost cea mai frumoasă zi din viața mea până acum. Venind de la Liga a III-a în Liga 1 și, la al doilea meci, să dau și gol, a fost ceva foarte plăcut. Atunci mi-am dat seama că, dacă o să muncesc mult, atunci cu siguranță voi mai înscrie goluri. Toți colegii m-au felicitat. Domnul Grigoraș mi-a zis că, dacă o să fiu serios, atunci o să am o carieră frumoasă.
În primul tău sezon acolo l-ai avut coleg pe Marius Baciu, fost mare jucător al Stelei. Cum era să-l ai coechipier?
Am avut colegi cu state vechi în Liga 1, Baciu era unul dintre ei. Era un exemplu pentru toți colegii. Felul în care se pregătea, cum vorbea cu colegii, cum se comporta cu ei, te făcea să te pregătești 100% și să-ți dorești să câștigi fiecare meci.
În 2007 ai fost împrumutat la Brăila. Cum a fost acea experiență pentru tine?
N-am avut un sezon foarte bun la Brăila. Echipa a retrogradat la finalul acelui sezon. Din punct de vedere sportiv, mi-a prins bine pentru că am jucat meci de meci și, în acel moment, aveam nevoie de jocuri în picioare.
Când ai revenit la Galați, au urmat două sezoane în care ai avut mai multe apariții, inclusiv câteva meciuri în care ai jucat integralist. Era o concurență puternică la Oțelul?
Am prins multe jocuri în următoarele sezoane. Am jucat pe mai multe posturi, de la mijloc in sus, și, ca orice jucător tânăr, am avut evoluții oscilante. N-am putut să mă impun ca titular, era și o concurență extraordinară în atac. Toți atacanții marcau aproape meci de meci, însă eu eram fericit că făceam parte din acea echipă, chiar dacă urma să fiu împrumutat din nou.
În 2009 ai fost împrumutat la Petrolul, unde ai reușit să dai 5 goluri. Care a fost secretul acelor evoluții? Cum era atmosfera pe stadionul din Ploiești?
La Petrolul m-am simțit fotbalist adevărat. N-am avut un început de sezon extraordinar, dar, ușor-ușor, am început să dau goluri. Atunci s-a văzut că, dacă am continuitate, apar și golurile! Țin minte că suporterii făceau o atmosferă fantastică, indiferent cu cine jucam! Dar, la Petrolul, cand intri în teren trebuie să joci fiecare meci la victorie, nu contează adversarul.
A existat oportunitatea de a rămâne la Petrolul?
Nu a existat. Din păcate, Vivi Răchită (antrenorul de atunci al ”lupilor galbeni” – n. red.) m-a dat afară înainte de terminarea returului, chiar dacă eram golgheterul echipei, cu 5 goluri. (Al doilea era – n. red.) Budescu, cu 4 goluri. Nici acum nu știu motivul.
Ai petrecut o scurtă perioadă și la FC Bihor. Ce amintiri ai de atunci?
În returul acelui sezon (2009-2010 – n. red.) am fost împrumutat la FC Bihor, unde am dat de o situație nu tocmai roz a echipei, dar de un colectiv foarte bun și de un antrenor care mânca fotbalul pe pâine, Dan Dobai. Am avut evoluții apreciate acolo. Am rămas prieten cu mulți oameni de acolo și mă bucur că am avut ocazia sa-l cunosc și să lucrez cu acest antrenor care mi-a redat încrederea și plăcerea după ce fusesem dat afară de Petrolul.
În sezonul 2010-2011, Oțelul a luat primul titlu din istorie. Ai jucat câteva meciuri în tur, apoi ai fost împrumutat la Iași, unde te-ai accidentat. Cum ai reușit să treci peste o perioadă atât de dificilă?
Am revenit la Galați. Se schimbase antrenorul, era Dorinel Munteanu. Am fost oprit în lot pentru acel sezon, chiar am jucat câteva meciuri și, în multe, am fost rezervă neutilizată. La finalul acelui an, Oțelul devenea campioană, însă, la jumătatea acelui sezon, eram împrumutat la Iași. În cantonamentul din Antalya, am suferit o accidentare – o fractură de peroneu – și m-am operat tot acolo. A urmat o perioadă foarte grea, dar, cu ajutorul familiei, prietenilor și, bineînțeles, a celor de la Iași, am depășit momentul.
Într-un interviu mai vechi ai spus că nu ai primit medalie de campion atunci când ai revenit la Galați. Ba mai mult, ți s-a spus că nu mai e nevoie de tine la echipă. Care crezi că a fost motivul acelor decizii? Cât de mult te-au afectat?
Așa este. M-am reîntors la Galați după acel împrumut, eram proaspăt campion, dar fără medalie, fără tricou și fără vreun bonus de performanță. Mai mult decât atât, mi s-a reziliat și contractul. Mi s-a spus că nu mai este nevoie de mine. Atunci am crezut că totul s-a terminat și că îmi va fi greu să mai joc fotbal. Mi-am revenit după accidentare și am luat-o de jos, doi ani de Liga a III-a. Am jucat meci de meci și, în 2013, am ajuns la Tărlungeni.
Sezonul 2013-2014 a fost cel mai bun din cariera ta. Ai dat 17 goluri pentru Unirea Tărlungeni în Liga a Doua. Ce s-a schimbat atunci la tine de ai atins aceste cifre?
Am avut un sezon foarte bun la Tărlungeni. Am trăit o perioadă foarte frumoasă, eram o adevărată familie acolo. Venisem după doi ani în care am jucat meci de meci și în care am avut continuitate. Cred că asta e cel mai important la un fotbalist, să aiba continuitate și să joace. Am avut noroc că am putut să joc și m-am lipsit de accidentari. Un rol important îl avea și Gyuszi Balint (cunoscut și sub numele de Gyuszi, Laszlo Balint o antrenează în prezent pe Sportul Snagov. Ca jucător a trecut pe la FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad și Unirea Urziceni – n. red.), care știa exact ce să-mi ceară și m-a ajutat să-mi recapăt pofta de fotbal.
O altă perioadă importantă din cariera ta a fost cea la Timișoara. Ce ți-a rămas în minte în mod special de atunci?
De la Tărlungeni la Timițoara, a fost o schimbare destul de importantă și mă bucur că și acolo am avut evoluții apreciate. Încă o dată spun, am avut continuitate, am jucat în Liga a 2-a cu Timișoara, am promovat după care și în Liga 1 am continuat să joc. Mi-a rămas în minte meciul cu Steaua de acasă, pe care l-am câștigat în minutul 90 (1-0, gol Javi Hernandez, pe 13 septembrie 2015 – n. red.). Stadionul era plin, nu mai jucasem cu un asemena public, a fost o seară foarte frumoasă.
Când erai la Botoșani, ai reușit un gol într-o victorie 2-1 cu Dinamo. Cum ai trăit acea zi?
Când am marcat, de fapt, a fost mai mult un autogol, dar am fost eu creditat cu golul. Apoi am scos acel penalty (transformat de Gabriel Vașvari – n. red.), ușor acordat într-adevăr. A fost din nou o seară frumoasă pentru mine. Când am fost schimbat, tot stadionul m-a aclamat. M-am simțit foarte împlinit.Di
Dinamo avea atunci câțiva jucători de top: Gnohere, Adam Nemec, Mahlangu, Dorin Rotariu. Ce te-a impresionat la ei?
Rotariu dribla foarte ușor, Mahlangu alerga foarte mult și nu greșea multe pase, Nemec nu pierdea nici o minge. Erau, totuși, jucători care evoluau pentru echipa națională.
După Botoșani a urmat un retur la Juventus București, unde Marius Baciu (care ți-a fost cândva coleg) te-a antrenat. Cum este el ca tehnician, făcând o comparație cu anii când juca fotbal?
La Juventus Bucuresti (în prezent Daco-Getica București – n. red.) am venit pentru Baciu. Ne cunoșteam, știa ce fel de om sunt și eu știam ce fel de om e Baciu. Marius a rămas la fel, pregătește fiecare meci la victorie, este serios, vrea maximul de la jucători la antrenamente, știe să vorbească cu jucătorii. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu el.
Juventus a retrogradat, dar a reușit câteva rezultate interesante. 2-1 cu Dinamo, 1-0 cu Timișoara. La meciul cu Timișoara ai fost decisiv. Cum e să marchezi împotriva unei formații la care ai jucat?
Am avut câteva rezultate bune, dar, din păcate, am retrogradat. Meciul cu Timișoara a fost unul special pentru mine, pentru că jucam împotriva fostei echipe. Înaintea acelui meci m-am rugat să câștigăm și, dacă se poate, să dau eu golul victoriei. Așa s-a întamplat, aveam de luat o revanșă în fața antrenorului de atunci al celor de la Poli (Leo Grozavu – n. red.). Nu este un sentiment plăcut să-ți bați fosta echipă, însă trebuie să o faci ca să le demonstrezi că ești bun și nu degeaba ai jucat cu ei. Trebuie să le arăți asta atunci când joci împotriva lor.
Anul acesta ai ajuns la Sportul Snagov, care e lider acum în Liga a 2-a (până la publicarea materialului, pe prima poziție a urcat Academica Clinceni). Ai început bine, ai dat și un gol, dar apoi te-ai accidentat. Cât de mult te-a afectat asta? Când preconizezi că vei reveni pe teren?
Sezonul acesta l-am început perfect, rezultatele sunt neașteptate. Dar, m-am accidentat în Cupa României la Slobozia – o fractură de platou tibial – si voi reveni în primăvara anului viitor. Am primit din nou o palmă, trăiam un moment bun cu Snagov și acum stau pe margine și sufăr. Încerc să rămân pozitiv și să mă gândesc că voi reveni mai puternic. Sunt ambițios și o să revin cu pofta de a demonstra că încă mai pot juca.
Ce te face să fii mai optimist în perioadele dificile?
Vorbesc des cu colegii și toți îmi spun că o să revin mai bun, mai puternic. Iubita mea îmi spune că o să treacă și perioada asta și o să urmeze una în care voi avea mai mult noroc. Am familia, iubita, prietenii și colegii lângă mine, asta contează cel mai mult.
Ai fost ofertat vreodată de cluburile mari din Capitală: FCSB, Dinamo sau Rapid?
N-am avut oferte niciodată de la echipe de top din Capitală.
Spune-mi un obiectiv (sau mai multe) pe care vrei neapărat să îl atingi.
În primul rând, vreau să mă refac total, să fiu apt pentru pregătire, iar apoi voi încerca alaturi de colegi să promovăm (în Liga 1 – n. red.) cu Snagovul. Știu că e greu, pentru că sunt echipe cu tradiție in esalonul secund (Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj, Farul Constanța, FC Argeș, ASU Poli Timișoara, Ripensia Timițoara, Chindia Târgoviște – n. red.), dar am încredere în băieți și știu că vom face un sezon la fel de bun ca până acum. Mi-aș dori mult să rămân sănătos până îmi voi pune ghetele în cui și să mai joc in Liga 1.
Ce jucător te-a inspirat în carieră?
Idolul meu a fost Shevchenko. Eram înnebunit după acea echipă a Milanului (Nesta, Maldini, Pirlo, Gattuso, Seedorf, Kaka, Shevchenko – n. red.), urmăream toate meciurile. La finala de la Istanbul (Liverpool a revenit de la 0-3 și a câștigat la penalty-uri cu 3-2 – n. red.), am crezut că arunc televizorul pe geam :)) Dar, fotbalul îți dă șansa să te revanșezi și, doi ani mai târziu, au câștigat UCL (2-1 cu Liverpool, dublă Inzaghi pentru italieni – n. red.).
Cum îți petreci timpul liber?
Ies la un restaurant cu iubita mea. Mergem în parc cu cățeii, avem doi bichoni, tată și fiu. Îmi place mult să gătesc și să mă uit la filme.
De la ce om crezi că ai avut cele mai multe lucruri de învățat (nu neapărat din fotbal)?
Am învățat multe din greșelile pe care le-am făcut. Am învățat multe de la foștii mei colegi și, de-a lungul timpului, atât în viața de zi cu zi, cât și în carieră, trebuie să învățăm să ne autoeducăm pentru a lua cele mai bune decizii.
Ai vreun ritual înainte de meci? Ascultarea unei melodii de exemplu.
Înainte de a ieși pe teren, spun Tatăl Nostru.
Ce planuri ai după ce o să te retragi din fotbal?
Încă nu m-am gândit la ce voi face.
Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ți-ai dori să schimbi?
Dacă aș putea da timpul înapoi, mi-aș dori să nu fi trecut prin atâtea intervenții chirurgicale. În rest, nu as schimba nimic, pentru că altfel nu aș mai fi persoana care sunt astăzi, cu bune și cu rele.
CV Robert Elek
Data nașterii: 13 iunie 1988
Locul nașterii: Târgu Secuiesc, județul Covasna
Înălțime: 1.82 m
Post: Atacant
Echipa actuală: Sportul Snagov (2018 – prezent)
În trecut: Fortyogo Târgu Secuiesc (2000-2003), Ojdula Covasna (2003-2004), CS Târgu Secuiesc (2004), Poiana Câmpina (2005), Oțelul Galați (2006-2011), CF Brăila (2007), Petrolul Ploiești (2009), FC Bihor Oradea (2010), Politehnica Iași (2011), Corona Brașov (2011-2012), Fortuna Covaci (2012-2013), Unirea Tărlungeni (2013-2014), ACS Poli Timișoara (2015-2016), FC Botoșani (2016-2017) și Juventus București (2018)
Foto: facebook.com/cssportulsnagov
1 Comment
astia! mai lipsesc din prima liga! ca in rest! le-am vazut pe toate!