Editoriale

EDITORIAL | Suntem la Euro, dar nu trebuie să ne oprim aici

România-Liechtenstein 4-0. O victorie împotriva unui adversar modest, dar mai important decât scorul de pe tabelă e că revenim la Europeanul de Tineret după 20 de ani. Nu avem echipe de club în grupele cupelor europene, nici naționala de seniori nu a impresionat în Liga Națiunilor (deși e neînvinsă), dar avem această reprezentativă U-21 care ne dă speranțe pentru viitor. Campionatul European de Tineret e anul viitor, în iunie, dar nu trebuie să ne oprim aici. Trebuie să căutăm mai mulți tineri talentați, să existe o competiție puternică între juniori la nivel național (pentru că nu ne putem baza doar pe Academia lui Hagi). Orice rezultat bun trebuie să ne determine să facem altul și mai bun.

La finalul jocului cu Liechtenstein (ultimul din aceste preliminarii) pe stadionul din Ploiești s-a auzit piesa „Un estate italiana”, care a fost imnul Mondialului din 1990. La acel turneu s-a născut „Generația de Aur”. Încă suntem departe de rezultatele acelor vremuri, dar cu multă muncă, acestea se vor întoarce. Și, de ce nu, le vom depăși.

Foto: Facebook Echipa Națională de Fotbal a României

Previous Post Next Post

No Comments

Leave a Reply