Browsing Tag

penalty

Legende

VIDEO | Cel mai negru episod din cariera lui Dan Petrescu. Ce își reproșează antrenorul lui CFR Cluj

În mai puțin de o săptămână, CFR Cluj, sub comanda lui Dan Petrescu, a pierdut primul trofeu pus la bătaie în noul sezon (Supercupa României) și a părăsit Liga Campionilor încă din primul tur preliminar, după un retur decis la penalty-uri cu Pyunik Erevan (3-4 la penalty-uri / 2-2 după 120 de minute, după ce ardelenii au condus de două ori).

Continue Reading
Legende

Ziua în care ”Briliantul” a schimbat prefixul

Și-a agățat ghetele în 2016, lăsând în urmă o carieră tumultoasă. A făcut primii pași în fotbal la FC Argeș, clubul unde s-a consacrat marele Nicolae Dobrin. Unii îl considerau urmașul lui Gică Hagi, cu care a jucat în tricoul primei reprezentative la Euro 2000. În cele două decenii în care a servit sportul rege, Adrian Mutu s-a remarcat prin execuții superbe (și cu stângul, și cu dreptul), devenind poate cel mai promițător jucător de pe aceste plaiuri la începutul celui de-al treilea mileniu. Continue Reading

Editoriale

REAL-JUVENTUS 1-3 | 5 concluzii după cea mai amară victorie a torinezilor

I. A fost un meci cu de toate – goluri, atmosferă de vis, emoții, controverse – pe scurt, un duel pe care milioane de iubitori ai sportului rege l-au trăit la maxim. Asemeni partidei dintre AS Roma și FC Barcelona, în care gruparea de pe Olimpico trebuia să bată cu 3-0 pentru a merge în semifinale (în tur, catalanii câștigaseră cu 4-1), lucru pe care l-a și reușit, și Juventus a fost aproape de o ”remontada”. Mandzukic, cu o dublă, apoi Matuidi, i-au făcut pe ”Bianconeri” să viseze la careul de ași ai Bătrânului Continent. Continue Reading